Scriitorul Igor Volniţchi şi-a lansat cartea la baştină (VIDEO)

0

„Călătorind pe aripi de înger”, cel de-al treilea roman semnat de Igor Volniţchi, jurnalist, analist politic şi scriitor originar din raionul Soroca, a fost lansat recent în cadrul unei întâlniri cu cititorii soroceni. La evenimentul găzduit de Centrul de Informare şi Documentare „Mihail Sadoveanu” (CID) au participat mai mulţi soroceni pasionaţi de lectură şi interesați de activitatea scriitorului, printre care bibliotecari, pedagogi, elevi şi oficiali din raion.

În debutul evenimentului, criticul literar Vitalie Răileanu a vorbit despre activitatea lui Igor Volniţchi, care a scos de sub tipar până în prezent  şase cărţi, inclusiv trei romane. Autorul şi-a făcut apariţia în lumea literară brusc, iar lucrările sale se deosebesc vădit de altele, a menționat, domnul Răileanu.

„Cu referinţă la romanele semnate de copământeanul nostru Igor Volniţchi, spuneam că în această acalmie a apariţiilor editoriale a apărut un autor care diferă în mod categoric din policromia cărţilor tipărite. Este un prozator, care pătrunde pe interior în destinul uman, şi în felul acesta creând şi nişte definiţii, care se memorează. Personajul lui Volniţchi este o porta voce la singulara tantum, care va obţine o arie bine montată. Personajele lui Igor Volniţchi sunt cele care spun adevărul, care se văd meroplasate de a recuceri acest adevăr or, timpul dacă trece peste noi cu nemiluita, atunci rămânem doar fără nume, pe când numele îl creăm noi. Iată de unde o formulă. Pe mulţi cititori îi prinde gândul despre titlul romanelor. „Învaţă-mă să mor”, am putea spune că este repulsiv, însă titlul te duce la cuprinsul textului, acolo veţi regăsi o altă formulă. Autorul vine şi ne dezbină, ne distanţează de teama aceasta pe care o avem inhibată. Omul există atât cât este, aceasta e cea mai frumoasă formulă a sa, fiindcă el este în viaţă. Moartea este o noţiune abstractă, ea nu poate fi percepută, doar o presupunem . Şi după acest gând  „Învaţă-mă să mor…”, „Mulţumesc că trăiesc ” trebuie să urmeze” a menţionat Vitalie Răineanu.

Autorul Igor Volniţchi a recunoscut că se întâlneşte deseori cu cititorii săi şi că îşi dorea demult să vină și la Soroca. „La întâlnirile cu cititorii am descoperit plăcerea de a comunica cu oameni care gândesc la fel ca tine, oameni care se regăsesc în ceea ce faci tu ” a menţionat Volniţchi. Autorul le-a povestit cititorilor despre legătura sufletească cu satul de baştină, Bădiceni, despre activitatea sa ca jurnalist şi scriitor.

„Revenirea la Soroca pentru mine tot timpul este un moment plăcut, care îmi trezeşte anumite sentimente asociate cu copilăria mea petrecută la Bădiceni. Povesteam celor prezenţi la eveniment că era o tradiţie în familia noastră, în special pe final de august, eram recompensaţi pentru că munceam, ajutam părinţii şi eram aduşi la Soroca. Cu titlul de recompensă eram pregătiţi de şcoală, ni se procurau cele necesare. De aceea, în sufletul meu, încă din copilărie e aşa că, dacă vii la final de august la Soroca, numaidecât asta e o recompensă. Au trecut anii, demult nu mai sunt copil şi mi-aş putea organiza la Soroca şi alte ocazii, nu neapărat o recompensă. Dar această invitaţie, pe care o aşteptam demult, recunosc acest lucru, a venit ca o recompensă spirituală pentru mine. În activitatea mea de ziarist, consultant politic, consultant imagine, am vizitat, cred, o treime din globul pământesc, în lung şi lat am mers, peste tot am avut invitaţii şi primiri frumoase, însă niciodată nu se compară nicio invitaţie şi nicio călătorie făcută la Soroca, pentru că ai sentimentul că vii acasă” a spus autorul.

Ulterior a urmat o rundă de întrebări şi răspunsuri. Cititorii  s-au interesat de unde se inspiră autorul. Igor Volniţchi a menţionat că romanele sale au la bază drame umane, personaje şi istorii reale, cunoscute în activitatea sa de jurnalist.

Lucrările soroceanului se deosebesc de altele prin faptul că personajele nu au nume, au remarcat cititorii. Drept răspuns scriitorul a menţionat:”Omul trebuie perceput prin ceea ce face, nu prin numele pe care-l poartă. De aceea personajele mele nu au nume”.

„Călătorind pe aripi de înger” este a doilea roman dintr-o trilogie semnată de Igor Volniţchi. Primul fiind „Invaţă-mă să mor …” (2014), iar al treile-a încă se află în lucru.

Cititiorii din Soroca au demonstrat că sunt famiiarizaţia cu romanele autorului şi aşteaptă cu nerăbdare următoarea carte. Aceştia au avut doar cuvinte de laudă la adresa autorului.

Această activitate face parte din programului „Soroceni de dincolo de Soroca” desfăşurat de CID „Mihail Sadoveanu”, a menţionat Eugenia Răieanu, şefa instituţiei.

„Astfel ne propunem să cunoaştem şi promovăm ca model pentru tânăra generație, sorocenii noştri. Am invitat la bibliotecă doi soroceni, care stau la fundamentul clădirii limbii române profesorul universitar, cercetător ştiinţific Vitalie  Răileanu şi scriitorul, ziaristul Igor Volniţchi.

Stilul în care scrie Volniţchi este foarte neobişnuit, filozofic. În romanul „Învaţă-mă să mor” autoru ne îndeamnă să gândim asupra faptelor pe care le facem. Personal după lecturarea acestei cărţi, când fac un pas mă întreb, oare nu voi ajunge ca personajul din acest roman?”

Un salutat călduros şu un mesaj de recunoştinţă la adresa autorului a exprimat şi preşedintele raionului, Mihai Mâţu, prezent la eveniment. „Îmi exprim recunoştinţa faţă de dvs., sunteţi printre puţinii care nu-şi uită baştina, casa ceea de la marginea satului unde spuneţi că reveniţi. Cred eu că, dacă fiecare dintre noi ar face un mic efor pentru localitatea e baştină, am avea cu toţii altă viaţă. Probabil aceasta ar trebui să schimbăm la noi moldovenii, obişnuinţa de a uita locurile natale sau de a fi atât de ocupat încât să nu-i mai ajungă timp să-şi vadă şi părinţii”.

Grigore Bucătaru, şef secţie Cultură şi turism Soroca, a menţionat la rândul său:” Mă bucur că CDI continuă activitatea în programul  „Sorocenii de dincolo de Soroca”, o face bine. Am citit „Călăul este nevinovat”, am şi nişte amintiri din copilărie, când toţi se jucau, se băteau, eu umblam cu vioara subsuoară şi pentru mine a fost şocant să citesc despre copilul care a fost legat cu sârma, momentul cu roşiile…Trebuie să ai un talent deosebit şi trebuie să cunoşti multe lucruri casă poţi reda atât e dur realitatea. Dar citind aceasta, nu mai poţi abandona cartea şi o citeşti până la sfârşit. Citind te întrebi, oare se putea să se întâmple asta în ţara noastră?”

„Asemenea autori ca domnia sa sunt foarte rar pe la noi: jurnalist, scriitor, care scrie pe temă creştină. Mi-a lăsat o impresie foarte bună şi prin tematica pe care o tratează şi din discuţii. Salut opera dumnealui, am să o citesc cu mare plăcere şi mulțumim că au adus-o la biblioteca noastră” a opinat Aurel Lozanu, profesor de religie.

Consăteanul autorului, fostul primar de Bădiceni,  Profir Valuţă, a avut un mesaj mai special: „Ştiu că Igor ţine foarte mult la baştina sa şi a făcut foarte multe pentru ea. Cu ajutorul lui astăzi oamenii din Bădiceni au apă la robinet şi drumuri mai bune, ştiţi că în ziua de azi dacă ai pe cineva sus, reuşeşti. Uneori poate eram prea insistent, îmi era ruşine să mă duc la Guvern, dar de fiecare dată când am fost în calitate de primar, am fost primit şi ajutat”.

La finalul întânirii, autoru a făcut o donaţie de carte pentru bibioteca CID „Mihail Sadoveanu”. Cititorii prezenţi la eveniment au primit şi ei câte o carte cu autograful autorului.

Până în prezent de sub tipar au apărut şi alte cărţi semnate de Igor Volniţchi:„Călăul e nevinovat” şi „Învaţă-mă să mor”; culegerea de povestiri „Prizonierii amurgului”; „Istoria partidelor din Republica Moldova”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.