O rugăciune care trebuie urmată toată viața

Sunt o persoană trecută de opt decenii, iar activitatea mea a ținut de domeniul didactic. M-au interesat, deci, în permanență și mai urmăresc multe din cele ce se referă la învățământ și educație. Și în acest început de an școlar și universitar, îmi permit, dacă nu e cu supărare, să vin cu un sfat pentru toți cei care instruiesc și educă, dar, bineînțeles, și pentru învățăceii de la toate nivelurile sistemului instituțiilor de învățământ.

Însă, mai întâi, despre aceea ce m-a făcut să abordez această temă. Mi-am dat seama demult că mari exagerări, ca să nu le zic altfel, se comit nu numai atunci când cineva se laudă cu succesele-i vânătorești sau de pescar, și nu numai în campaniile preelectorale. Se exagerează foarte mult și în tot felul de laude care se pronunță la omagierile prilejuite de jubileuri… La 75 de ani ai mei, de exemplu, cineva a făcut o glumă, afirmându-mi cum că aș fi un om împlinit. (Iar unora din sfera cercetării tot mai frecvent li se atribuie — neîntemeiat — meritul cum că și-ar fi creat propriile lor școli științifice. Ei, dar aceasta e o temă aparte în care, să sperăm, cândva se va face totuși lumină…)

Cât despre afirmația la adresa mea, nu prea înțeleg ce înseamnă a fi un om împlinit sau realizat. E ca și cum ai zice că ești fericit (fără a adăuga: „cât de cât”). Or, fericirea, o știm cu toții, e ceva foarte relativ: nu — sau foarte rar — se întâmplă ca ea să fie deplină. Așijderea, cred, e și cu împlinirea sau realizarea. În viață, chiar dacă e și ceva mai lungă, multe ți-au reușit, dar altele nu. Sau ceva ți-a ieșit mai bine, dar altele nu tocmai. Iar de unele așa și nu te-ai mai apucat să le realizezi, deși tot intenționai… Sau le-ai început, dar nu le-ai isprăvit / terminat… Adică e firesc ca să ne conducem mai frecvent de adevărul că, și în acest sens, nimeni nu este perfect. Deci, nici realizat pe deplin. Sau, folosind alți termeni, în viața oricui există, cât timp suntem apți de a face ceva, loc pentru mai mult și pentru mai bine. Căci a fi putut să te realizezi cât mai deplin presupune obligatoriu că ai fost în stare să te fi autoapreciat, la timpul respectiv, cât mai adecvat. Or, așa ceva e foarte dificil de făcut și reușește nu tocmai multor. Aceasta cu atât mai mult cu cât sistemul nostru educațional, încă și acum, cultivă învățăceilor foarte insuficient capacitatea în cauză, una arhinecesară. Dar mai e nevoie permanent de foarte multă voință și perseverență, adică să nu-ți abandonezi scopul. Să depui multă muncă pentru a-l realiza. Ba încă și cât mai eficient, bine și frumos…

Ca să fie mai pe scurt și mai clar cele ce voiam să spun — deci, ȘI SFATUL PE CARE L-AM PROMIS -, invoc o judecată pe care ar fi bine nu numai să o însușim cât mai devreme, ci și să ne conducem de așa ceva toată viața. E, de fapt, o rugăciune, un gând, după mine, foarte înțelept și util. Aparține lui Kurt Vonnegut, descendent din imigranți nemți și considerat unul dintre cei mai semnificativi scriitori americani ai sec. XX. Iar spusa e din romanul său Abatorul numărul cinci și o traduc din rusă. Iat-o: „Doamne, dă-mi liniște sufletească, ca să înțeleg aceea ce nu pot schimba/face, dă-mi bărbăție, ca să schimb/fac aceea ce mi-e pe puteri și înțelepciune pentru a face întotdeauna deosebire între una și alta”. Nu numai că subscriu la aceste gânduri DE MARE ÎNVĂȚĂTURĂ, dar și bat cât mai apăsat șaua ca să se priceapă calul — alias generațiile noastre tinere de azi și de mâine… Dar, bineînțeles, ȘI TOȚI CEI IMPLICAȚI ÎN EDUCAREA ȘI INSTRUIREA LOR… Afirm categoric că, dacă aș fi citit așa ceva pe când eram încă adolescent sau și în studenția mea, ba și mult mai apoi, la sigur, în viața ulterioară m-aș fi realizat în măsură mult mai mare. De pildă, aș fi scris și alte câteva cărți (bune). Le avusem în cap (iar asta e principalul la o atare treabă). Însă insuficiența de voință/autoimpunere de a face practic/a realiza un plan, ca și de perseverență (urmărirea neabătută a scopului pus), dar și — până la toate acestea, bineînțeles –, insuficiența de motivare (de convingere a necesității și utilității — nu numai pentru sine — a înfăptuirii respectivelor zămisliri/plăsmuiri) m-au împiedicat ca să realizez unele proiecte…

Și doresc foarte mult ca actualii și viitorii elevi și studenți, iar mai apoi — locuitori făuritori din vatra noastră strămoșească să nu comită astfel de greșeli. Or, aici ar fi de mare ajutor însușirea și — principalul — aplicarea în toate și pe întreg parcursul vieții lor a rugăciunii menționate mai sus.

Nicolae COJOCARU,

doctor în filosofie, absolvent, anul 1953, al Şcolii Medii nr.1 din oraşul Soroca

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română
1 comments

Am citit acest articol dar concret n-am inteles care-i esenta .Educatia in Moldova este un kg de rosii care il poti cumpara liber , rezultat functionari necarturari corupti , final suferim toti si ne facem bagajele si plecam in lumea larga fiindca aici nu sint perspective…………..

Lasă un răspuns

*