Despre „profetul” James D.Pettit şi „înţelegerea” dintre Maia Sandu şi Andrei Năstase

Când se părea că luna august va fi una fără istoric, iar când zic aceasta am în vedere lipsa unor declaraţii mai deocheate din partea clasei noastre politice (cu excepţia, bineînţeles, a mesajelor rostite cu ocazia multiplelor sărbători de la sfârşit de vară), hop! că vine ambasadorul SUA în Republica Moldova cu o declaraţie mai mult decât belicoasă şi scandaloasă. Or, ceea ce a zis domnul James D. Pettit nu face faţă unui diplomat indiferent din ce ţară ar veni, dar mai cu seamă unui ambasador al celei mai puternice şi influente ţări din lume. Eu nu o să repet ceea ce a spus diplomatul, fiindcă nu vreau să-i fac publicitate şi nici nu vreau să cred că vorbele grele spuse de acesta cu privire la prezentul şi viitorul RM sunt împărtăşite de conducerea statului pe care îl reprezintă. Probabil, l-au luat emoţiile pe dinainte şi a dorit cu tot dinadinsul să aibă un mesaj mai “amintrilea” decât colegii din alte ţări.

De altfel, declaraţia domnului James D. Pettit a fost “examinată” pe toate feţele de foarte multă lume, nu doar de politicieni şi deloc întâmplător marja de atitudine luată de societatea moldovenească în acest caz este destul de mare: de la aprecierea nevinovată că domnul ambasador nu cunoaşte istoria noastră până la cererea de expulzare a lui, înainte de termen. Am citit şi reacţia ambasadei SUA la Chişinău referitor la aceste ecouri, dar nu m-am dumerit ce sau cine l-a făcut pe diplomat să toarne benzină în focul care pâlpâie şi să şteargă cu buretele lucrurile bune pe care le-a făcut Domnia sa în această funcţie. Pe de altă parte, vrând-nevrând domnul Pettit a turnat apă la moara adepţilor moldovenismului primitiv şi mai mulţi lideri politici (excelând, şi cu această ocazie, domnul Dumitru Diacov, unul dintre promotorii politicii de genul “şi mie, şi ţie”) nu au întârziat să ridice această declaraţie la rang de adevăr în ultimă instanţă şi să se bată în piept că, vezi Doamne!, la fel ca mine gândesc şi americanii şi nu numai…

Fără îndoială, un subiect de însemnătate primordială este şi începerea campaniei electorale, care deja tradiţional va fi una pe muchie de cuţit. Cei mai importanţi actori politici deja şi-au desemnat candidaţii sau sunt pe cale să o facă. Socialiştii lui Dodon, precum le stă bine unor creştini educaţi  în sentimentul fricii de Dumnezeu, dar fără scrupule când vine vorba de adversarii politici, au decis să-şi înainteze oficial candidatura (care nu mai este un secret de mai multă vreme) la…Mănăstirea Căpriana.  Păstrând o pauză mai dihai ca la teatru şi-au spus ultimul cuvânt şi democraţii. Ţinând cont de axioma care spune că partidul de la putere are, ca gazdele în fotbal, cel puţin cinci procente de „indulgenţă” de la arbitri (CEC, în cazul nostru) nu este greu să prognozăm că PDM poate obţine drept „bonus” mult mai mult decât cele cinci la sută din sufragii.

„Surpriza” cea mare însă vine de  pe partea dreaptă  a olimpului politic. De altfel, nu întâmplător am scris cuvântul „surpriză” între ghilimele, fiindcă pentru mine, cel puţin, nu s-a întâmplat ceva extraordinar. Adică, faptul că şi Maia Sandu, şi Andrei Năstase s-au grăbit să-şi înainteze candidaturile la funcţia de preşedinte, ignorând buchia înţelegerii avute anterior, era mai mult decât previzibil, dacă ţinem cont de comportamentul părţilor în perioada de până la 31 august. Chiar şi persoanele care nu preferă să analizeze prin lupă comportamentul politicienilor puteau să sesizeze părţile forte ale celor doi: Maia Sandu se poate lăuda cu rezultatele sondajelor, în care este peste Andrei Năstase, iar Andrei Năstase se bucură de mai multă susţinere la întâlnirile cu oamenii din teritoriu. De aici şi „îmbârzoiala” celor doi  candidaţi cu şanse care, cu părere de rău, ne va costa foarte-foarte scump.

…Şi încă ceva despre ambasadorul SUA la Chişinău. Editorialistul Petru Bogatu a găsit în “analele istoriei” un subiect utopic. Cică, acelaşi James D. Pettit, fiind ambasador la Berlin, declara, în anul 1986: „Germania Răsăriteană trebuie să rămână un stat suveran și independent în cadrul unor granițe sigure. Alăturarea Republicii Federale a Germaniei, de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici, în Republica Democrată Germană. Ceea ce va face lucrurile mai bune aici în RDG este cooperarea dintre clasa politică și oamenii din Germania Răsăriteană pentru ca ei toți să contribuie la realizarea unei țări mai bune pentru germanii răsăriteni. RDG nu este RFG, Germania Răsăriteană își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că RDG este o ţară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite şi, desigur, mai este şi problema Berlinului de Vest, care nici măcar nu este sub controlul Guvernului central. Este important ca nemţii răsăriteni să se recunoască a fi o naţiune aparte, alta decât germanii apuseni”. Numai după trei ani de la acea „declaraţie” cele două Germanii se unificau.

Sper ca şi această “prorocire” a domnului James D. Pettit să se materializeze şi mai degrabă decât trei ani. Cu o singură remarcă: de data aceasta să fie nu doar o utopie, dar un caz real.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.

Lasă un răspuns

*