Concurență între Strada Sorocii și Calea Bălțului

Orașul Soroca și municipiul Bălți sunt două localități din nordul republicii care au mai multe lucruri în comun decât amplasarea geografică. Pe lângă faptul că acestea împart și supranumele de capitale (n. a.: Soroca — capitala culturală, Bălți — capitala de nord), ele au în comun și denumirea străzilor. Astfel, în orașul Soroca întâlnim strada Calea Bălțului, iar la Bălți — strada Sorocii, ambele situate la periferiile orașului.

Strada Sorocii din orașul Bălți întâmpină vizitatorii cu un crucifix, sculptat în alb, amplasat în partea dreaptă a străzii. Drumul care ar trebui să fie asfaltat își cam pierde din noțiune. În urma unor lucrări, acesta așa și nu a mai fost refăcut. La fel de rău arată și trotuarul care este împânzit de arbori și tulpini tăiate. Rădăcina copacilor, dar și înmulțirea buruienilor după ploaie a făcut ca asfaltul să se dezmembreze, iar printre crăpături să-și facă loc ierburile.

Gimnaziu nr. 15 din Bălţi
Gimnaziu nr. 15 din Bălţi

Ca aspect arată dezastruos, într-o nuanță de gri-cenușiu. O pată de culoare a acesteia sunt copacii verzi și încoronați din jur. Arată sărăcăcios, lipsită de frumusețe, într-un contrast absurd cu casele de două niveluri ale localnicilor și cele părăsite, părăginite și cele în proces de construcție. Totodată, locuitorii străzii sunt niște inovatori, deoarece și-au plasat la margine de drum coșuri de gunoi improvizate sau, mai degrabă, lighene din masă plastică unde se aruncă gunoiul, deși acesta nu prea ajunge la destinație. Însă aspectul neîngrijit nu este o piedică pentru cetățenii care își doresc o nuntă de vis, plină de voie bună la restaurantul „Drum Bun” de pe strada Sorocii. Localnicii mai au poștă, o farmacie și o stație într-o stare extrem de proastă.

Dacă strada Sorocii din Bălți e lipsită de culoare, atunci strada Calea Bălțului din orașul Soroca este pestriță și plină de culoare. Deși are aspecte comune cu strada Sorocii, și anume, trotuarele la fel de nuanțat cu mănunchiuri de iarbă printre crăpături, prin neîngrijirea stațiilor, dar și prezenței restaurantului „Amour” destinat ceremoniilor și nunților. În rest, străzile „capitalelor” sunt diametral opuse.

O secvenţă de pe strada Sorocii
O secvenţă de pe strada Sorocii

Strada Calea Bălțului începe cu dealul rromilor, la intersecție cu strada cu V. Stroescu. Prima clădire amplasată în dreapta străzii este Colegiul Tehnic Agricol din orașul Soroca. Aceasta mai are în direcția sa și o altă instituție de învățământ, LT „Ion Creangă”, dar și o grădiniță. Calea Bălțului este bogată în magazine alimentare (7), gherete (5), frizerii (2), baruri (3), dar și magazine pentru materiale de construcție, spălătorie și vulcanizare. Locuitorii pot beneficia de schimb valutar al unei bănci comerciale. De asemenea, pe această stradă se află filiala întreprinderii S.A. „Rețelele de distribuție Nord-Vest”, „Societatea orbilor” și fosta uzină de articole metalice.

Calea Bălțului este o componentă importantă a orașului unde locuitorii dispun de servicii necesare fără a coborî în centrul acestuia. Infrastructura străzii este într-o stare foarte bună, fiind un segment recent renovat. De asemenea, locuitorii au la dispoziție maxi-taxi-urile care circulă până la 22.00. Acest fapt permite accesibilitatea locuitorilor să circule prin oraș. Totodată, pe această stradă se află faimosul deal al rromilor care oferă o priveliște minunată pentru turiști, datorită măreției și frumuseții. Grandoarea palatelor țigănești te lasă fără suflare, ele fiind unul din punctele turistice importante ale orașului.

Aceste două străzi sunt atât asemănătoare, cât și diferite. Ideea e că o diferență majoră este în organizarea și infrastructura lor. Deși, amplasată în municipiu, strada Sorocii din Bălți arată modest, pe când strada Calea Bălțului din Soroca, deși un orășel liniștit, aflat în nord-estul republicii, arată impunător datorită dealului țiganilor și a diversității construcțiilor și infrastructurii.

Alina Baran,

studentă, facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM „Alecu Russo”, Bălţi

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română
2 comments

Din păcate niciuna din două! Corect ar fi: Strada Soroca sau Calea Sorocii, și a doua denumire: Calea Bălților sau strada Bălți!

Probabil atunci cînd vei merge să vezi cum sunt scrise aceste străzi vei afla, că anume așa cum sunt scrise în titlu e corect. Totul ține de denumirea pe care o dau autoritățile locale străzilor din oraș. Nu poți inventa de la tine o denumire de stradă.

Lasă un răspuns

*