Vecine, dragă vecine sau DE CE UCRAINA NU-I CA NORVEGIA?

Foarte probabil că ştirea care mi-a fost ca un reper la scrierea acestui material nu a fost “băgată în seamă” de foarte multă lume, dar luaţi această remarcă ca o constatare nevinovată, dar nu ca o piatră aruncată în curtea cuiva. La urma urmei, fluxul de informaţii este atât de mare, încât este imposibil să fii la curent cu tot ce se întâmplă în această lume nebună… Aşadar, ştirea care mi-a atras atenţia cel mai mult în această săptămână este următoarea: “Guvernul Norvegiei este gata să-şi schimbe graniţele pentru a-i oferi vecinei din nord, Finlanda, un vârf de munte, care ar deveni cel mai înalt din ţară, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de independenţă a finlandezilor”. „Vârful ar fi un cadou minunat pentru naţiunea care ne este ca o soră„, a spus primarul Kåfjord, Svein Leiros, care alături de alţi politicieni a scris guvernului de la Oslo pentru a-şi exprima entuziasmul şi sprijinul pentru acest plan.

Cineva, neîndoielnic, mă va întreba: dar de ce ne-ar interesa pe noi, moldovenii, ce fac şi de ce fac norvegienii şi finlandezii şi ce ne încălzeşte pe noi, dacă cineva a făcut cadou cuiva… un vârf de munte? La prima vedere, au dreptate acei care cred tocmai aşa, dar numai la prima vedere, fiindcă la a doua vedere ar fi bine să medităm şi noi asupra relaţiilor cu vecinii, în speţă cu ucrainenii. Adică, n-ar strica să mai privim în jurul nostru cu ochii bine deschişi, dar nu cu ochelari roz pe nas. Mai cu seamă că şi Republica Moldova, aşa săracă şi bicisnică cum este, nu trăieşte într-un „vid”. Or, în acest context mi-am amintit de „era” Lucinschi-Kucima, când era la modă mitul despre cei 700 de metri de mal dunărean făcuţi „cadou” de Ucraina Republicii Moldova. S-a trâmbiţat pe la toate colţurile, s-au scris tone de hârtie, s-au făcut bulbuci la gură şi nu numai pentru a preamări gestul făcut de ţara vecină. S-a ajuns până la aceea că unii politicieni de pe malul Bâcului se închinau până la pământ Kievului pentru faptul că ucrainenii, generoşi din fire, dar nu din interese obscure, au făcut din Republica Moldova… o ţară maritimă (!!!). În acelaşi timp, foarte puţină lume striga în gura mare că este vorba de un „barter” inechitabil, de o jecmăneală ordinară, în urma căreia Republica Moldova a pierdut 7 kilometri de pământ la Palanca.

Nu eu, dar oamenii care cunosc foarte bine „fenomenul” afirmă că, în ultimii 15-16 ani, Ucraina a „uşurat” RM de câteva sute de hectare din spaţiile terestre şi acvatice, de circa 50 kilometri de căi de comunicaţie, 2 km de gazoduct spre Balcani şi că ţara vecină mai are multe alte pretenţii teritoriale. Şi, atenţie!, toate aceste „cedări” pretinse de vecini, care sfidează orice argumentări de ordin topografic şi topologic, sunt de ordin exclusiv strategic. Să ne mai aducem aminte de „hârâiala” dintre Kiev şi Chişinău când venise vorba despre proprietăţile Republicii Moldova pe teritoriul Ucrainei (Sergheevca), dar şi despre problemele legate de staţia noastră de epurare amplasată peste Nistru. Mai nou, guvernul de la Kiev a rămas surd şi mut când autorităţile de la Chişinău au sesizat vecinii că chiar capitala ar putea rămâne fără apă potabilă din cauza scăderii catastrofale a nivelului apelor Nistrului şi că ar fi bine să fie mărit debitul de apă. Am avut noroc de ploile venite ca o mană cerească, altfel ne prăpădeam cu râul sub coastă…

De altfel, gestul făcut de Norvegia faţă de Finlanda (amintesc că, spre deosebire de Republica Moldova şi Ucraina, care fac parte dintr-un organism internaţional numit Comunitatea Statelor Independente, care tinde să se alipească la ceea ce unii numesc Uniunea Vamală, în care ţările componente ar trebui să trăiască ca fraţii, Norvegia nu este ţară-membră a Uniunii Europene, cum este Finlanda) nu este unicul în lume. La destrămarea Iugoslaviei, bunăoară, Croaţia a făcut cadou Bosniei şi Herţegovinei, frăţeşte şi absolut dezinteresat, 20 km de ţărm la Marea Adriatică şi astăzi această ţară practic se hrăneşte din acest teritoriu.

În fine, nu vreau să fiu înţeles greşit şi nu doresc ca cineva să creadă că noi, Republica Moldova, la aniversarea 25-a de la proclamarea independenţei pretindem la vreun „vârf de munte”, „colţ de mare”, „petic de pământ” (deşi am avea un astfel de drept) sau la vreun alt cadou din partea Ucrainei. Doamne fereşte, nu râvnim de la vecini nici un capăt de aţă şi nici luna de pe cer, deoarece înţelegem foarte bine că aşa ceva este peste puterile Kievului. Unicul lucru pe care eu personal mi l-aş dori de la ucraineni şi care nu costă nimic este să nu mai utilizeze în bancurile lor noţiunea de „moldovean”. Şi punctum.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.

Lasă un răspuns

*