Vitalie CIULEI: „Lumea merge la odihnă, iar eu mă simt cel mai bine în pădure!”

0
31

De obicei, jurnalistul se află într-o căutare continuă de subiecte şi eroi, iar în cazul nostru lucrurile au stat tocmai invers — eroul a fost acela care ne-a găsit pe noi şi ne-a invitat să-i vedem colecţia de lucrări în lemn. Îl cheamă Vitalie Ciulei, este meşter popular, inclusiv autorul „Scrânciobului discordiei” despre care am scris trei săptămâni în urmă.

– Şi eu credeam că scrânciobul de o frumuseţe şi „complexitate” rară a fost făcut de cineva de departe…

– Aşa se întâmplă des, fiindcă credem că lucrurile mari le face cineva, numai nu noi. Scrânciobul, despre care am citit cu mare tristeţe că a devenit o discordie între oameni în loc să-i unească, este opera mea, a unui simplu meşter din satul Redi-Cereşnovăţ.

– Intuiesc că aveţi şi alte lucrări la fel de valoroase.

– Nu ştiu cât de valoroase sunt — să o spună oamenii, dar lucrez în această ramură de la vârsta de 21 ani. Niciodată nu am ţinut cont de numărul lucrărilor — pluguri, remorci, scrâncioburi, scăunele, lăzi ornamentate pentru flori etc. — fiindcă acestea sunt diferite ca formă, conţinut, complexitate şi mărime. Un număr însă l-am memorizat — 50 de căruţe pentru sătenii mei şi oamenii din alte localităţi.

– Am auzit că unele lucrări şi-au găsit cumpărătorul tocmai în Olanda.

– Datorită unui prieten, am găsit câţiva cumpărători în Olanda şi Rusia. De altfel, lucrările mele nu stau să se prăfuiască, fiindcă ceea ce nu merge peste hotare se vinde la pieţele din Soroca, iar unele obiecte mi le cumpără chiar de acasă.

– Apropo, dar cât timp durează până ce meşteriţi un astfel de scrânciob?

– Dacă ai materie primă — material lemnos uscat, o lucrare de astfel de amploare durează nu mai mult de o lună de zile. Celelalte obiecte necesită, corespunzător, timp mult mai puţin. De obicei, fac lucrul la comandă, dar deseori depinde şi de inspiraţie, iar materia primă îmi aparţine, inclusiv am tăiat din propria curte 10 copaci de frasin. Vreau să mai spun că dacă multă lume preferă să se odihnească la mare sau la munte, eu cel mai bine mă simt în pădure, unde mai găsesc un ciotcă, o creangă de o formă deosebită, un trunchi sau altceva ce-mi atrage atenţia.

– Vreunul dintre copii merge pe urmele Dvs.?

– N-am avut aşa noroc. Am doi băieţi, de 17 şi 18 ani, dar unul lucrează motorist, iar altul bucătar. În schimb, „am priză” la copiii vecinilor, unii dintre care „mai fură câte ceva de la mine”, nu în sensul direct, dar din meserie. Ba mai mult, dacă cineva doreşte să se familiarizeze cu această frumoasă îndeletnicire eu le stau la dispoziţie, gratis şi în orice zi. Consider că odată ce eu am învăţat meseria de la unchiul Vasile, acum trebuie să transmit din experienţa mea altora.

– Să credem că vă asiguraţi familia numai din acest meşteşug?

– Ar fi bine să fie aşa, dar mai am şi alte ocupaţii — legumicultura, de exemplu… Revenind la scrânciobul cu bucluc de la Slobozia-Vărăncău, profit de ocazie şi chem părţile beligerante la pace, or un lucru frumos trebuie să bucure, dar să nu fie motiv pentru ceartă.

Mulţumesc pentru interviu.

Consemnare Victor COBĂSNEANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.