Programul PANDA: a doua șansă pentru copii și părinți

0
73

Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei Soroca derulează un program educațional, care are menirea să integreze și să sprijine copiii și persoanele aflate în dificultate din comunitate. O ședință în cadrul programului PANDA a avut loc astăzi, în incinta centrului, cu reprezentanții AO „Parteneriate pentru fiecare copil” și asistenți sociali comunitari.

Viorica Sotnic, coordonatorul programului, ne-a spus că în viitor se planifică ședințe săptămânale cu grupul de copii selectați și repartizați pe vârste, care va fi coordonat de către un moderator. Prin jocuri și exerciții, copiii vor învăța cum să depășească o situație dificilă, vor căpăta abilități de comunicare și de identificare a soluțiilor. „Noi nu vom pomeni despre situația din familia lor ori de alte probleme de acest gen. Vom încerca să facem tot posibililul pentru ca acești copii să vadă partea pozitivă a situației și să-și dezvolte mai multe abilități care le ar permite să treacă mai ușor peste greutăți, cum ar fi îmbunătățirea autocontrolului și a stimei de sine”, ne spune specialistul din cadrul direcției, care a accentuat faptul că, pe lângă acestea, copii vor avea parte și de mese dulci.

DATE STATISTICE:

60% dintre părinţi au menţionat că copilul lor nu a consumat alcool înainte de vârsta de 18 ani

88% dintre adolescenţii de 14- 19 ani consumă alcool în prezent (sau au consumat în trecut)

peste 30% dintre copii au declarat că au început să consume alcool înainte de vârsta de 13 ani

Tinerii pot cumpăra alcool de oriunde, vânzătorii nu le cer/verifică actele de identitate*

Beneficiarii programului vor fi selectați de către asistenții sociali sau reprezentanții Inspectoratului de Poliție Soroca, care cunosc situația din teritoriu și a familiilor din care provin.

În cadrul programului PANDA vor beneficia de asistență și părinții copiilor aflați în dificultate.

Programul PANDA, derulat  în cadrul proiectului “Familie puternică pentru fiecare copil”, este un program educaţional, cu efecte terapeutice, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani, cu scop de informare, conştientizare şi educare a copiilor și părinţilor cu privire la efectele dăunătoare ale alcoolului, precum și prevenirea consumului de alcool.

Un alt aspect al programului constă în promovarea dezvoltării integrale a personalităţii şi favorizarea procesului de maturizare la copii, consolidarea factorilor protectori, astfel încât, contactul cu alcoolul, dacă are loc, să nu ajungă la abuz sau la dependenţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.