Grigore ZUBCU: ”Cel mai bine mă simt… printre albine!”

0
22

S-a născut aproape 70 de ani în urmă în satul Slobozia-Vărăncău. Toată viaţa a muncit în calitate de profesor de limbă rusă la şcolile din Stoicani şi Slobozia-Cremene. După ieşirea la pensie a lucrat o perioadă şef de depozit în SRL „Prietenia-Agro”, iar actualmente „formal” este la odihna binemeritată, cum se spunea pe timpurile sovietice, iar în realitate mereu este într-o veşnică acţiune.

Domnule Zubcu, ştiu că o perioadă aţi cochetat cu politica mare, chiar aţi candidat la funcţia de primar, dar, până la urmă, aţi înţeles că omul care trăieşte după principiul „unde-i lege, nu-i tocmeală” astăzi nu prea are şanse de izbândă…

– Credeam şi eu că mai pot face ceva pentru oameni, pentru sat, dar dacă n-a fost să fie, înseamnă ca cineva a meritat mai mult. Poate trebuia să trec şi prin această „cumpănă” ca să înţeleg ceea ce am ştiut dintotdeauna — „partidul” meu este familia mea, este soţia, feciorul meu, nora, nepoţica mea Elisa şi ceilalţi oameni dragi sufletului. Ba mai mult, stiu că acest „partid” nu mă va trăda niciodată, fiindcă tragem cu toţii la aceeaşi căruţă. În politica mare însă fiecare trage la turta lui.

Grigore Zubcu
Grigore Zubcu

O altă „axiomă” implantată în noi de comunism zice că „banii nu aduc fericirea”. Poate de aceea pensiile sunt atât de mici, ca lumea să se simtă fericită. Dvs. ce ziceţi.

– În limba rusă această axiomă sună mai altfel — «Счастье не в деньгах, а в их количестве», ceea ce este mai aproape de adevăr, dar… cel mai important este să fii sănătos şi să fie sănătoşi acei din preajmă. Eu, de exemplu, pe lângă fericirea că toţi ai casei sunt bine, am şi o pensie de tocmai 1300 de lei!

Apropo, vă descurcaţi cu aceşti bani sau aveţi şi „surse colaterale” de existenţă?

– Bineînţeles că pensia este prea mică, dar şi cerinţele noastre nu sunt mari. În ce priveşte „sursele colaterale”, pot spune că acestea sunt doar în cadrul legal — cei 30 de ari de pământ de lângă casă şi cota soţiei (ori eu nu am cotă), pe care am dat-o la SRL. Cu toate acestea, nu ducem foame şi lipsuri, toamna cumpărăm doar cartofi şi ceapă.

Ce hobby are un profesor-pensionar de la sat?

– Probabil, fiecare cu plăcerea lui. Unul iubeşte pescuitul, altul — vânătoarea, iar mie îmi place apicultura şi plimbarea cu bicicleta. Printre albine mă simt cel mai bine şi liniştit.

Domnul Ion Spataru, „colegul” Dvs. de pensionare, spunea că persoanele de vârsta a treia nu trebuie să se ţină cu ambele mâini de scaune, dar să dea drum liber tinerilor. Sunteţi de acord cu această abordare?

– Fiecare trebuie să-şi ştie locul, dar cu o precizare — dacă există locuri vacante la şcoală, bunăoară, acestea ar putea fi ocupate de pensionari, dar cu condiţia ca aceştia să facă faţă lucrurilor…

Mulţumesc pentru interviu şi odihnă plăcută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.