Consilierii au solicitat sistarea reparației de pe str. Independenței

0
20

Lucrările de reparație a trotuarului de pe strada Independenței au fost stopate ieri, 6 iunie, la solicitarea unui grup de consilieri orășenești și raionali, din motiv că executorii lucrărilor nu dețin un document oficial care le-ar fi permis executarea lor. În bugetul pentru anul curent sunt preconizați bani pentru reparația străzilor Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare. Astăzi, acestea continuă, potrivit mai multor martori oculari.

În cadrul ședinței care a fost convocată astăzi, la Primăria orașului Soroca, cu o parte din membrii grupului de lucru, viceprimarul orașului Soroca, Mihail Grabciuc, a menționat că lucrările de reparație au fost redirecționate pe strada Alexandru cel Bun, conform stipulării din contractul cu SRL Magistrala Nistru, care este responsabilă de efectuarea lor.

Consilierul raional, Iurie Todirean, a declarat în cadrul ședinței, la care a fost prezent și directorul SRL Magistrala Nistru, Mircea Moldovan, că din bugetul pentru anului 2016 nu au fost alocați bani pentru reparația trotuarelor de pe strada Independenței, iar acestea au fost inițiate ilegal de către firma executoare. “Nu aveți nici un document sau o licitație care ar confirma legalitatea desfășurării acestor lucrărilor. Cel mai probabil au fost începute printr-o înțelegere directă între părți”, a declarat Iurie Todirean.

Pe de altă parte, reprezentanții SRL Magistrala Nistru, spun că îndeplinesc ceea, ce li se spune. “Din ce cauză a procedat astfel domnul primar, nu cunoaștem. Poate are vreo adresare a orășenilor sau a făcut un proces verbal… De ce a făcut dumnealui aceste schimbări, nu putem spune”.

Iurie Todirean a declarat că bani pentru reparația străzii în cauză au fost oferiți în baza unui credit luat de către Consiliul raional. “Anterior au fost executate lucrări de examinare, unde s-a specificat câți bani vor trebui pentru aceste lucrări. Banii au fost alocați atunci anume pentru reparația trotuarelor și bordurilor de pe str. Independenței. Despre destinația acestor bani urmează să discutăm în cadrul Consiliului raional. În cazul în care lucrările nu se opresc, vom recurge împreună cu Primăria la pași mai concreți pentru a obține transparență în modul de gestionare și efectuare a lucrărilor”, a declarat consilierul raional.

Despre ce urmează să se întreprindă în situația dată, viceprimarul a menționat că părțile implicate la implementarea proiectului ”Bijuterii Medievale – cetățile Hotin, Soroca, Suceava” se vor prezinta pentru o dare de seamă. “Ar fi binevenit ca să fie înaintată o propunere către Consiliul raional privind destinația banilor și să se solicite detalii despre sursele lor și cheltuieli”, a reiterat Mihail Grabciuc.

Primarul orașului Soroca, Victor Său se află în concediu, astfel încât, nu a lansat nici o declarație în acest sens.

Într-un comunicat făcut public de către consilierul orășenesc, Iraida Matei, este specificat faptul că, pentru executarea lucrărilor de restaurare a Cetății Soroca au fost încheiate contracte cu SA Iașicon din România și SRL Magistrala Nistru din Republica Moldova, în cadrul proiectului ”Bijuterii Medievale – cetățile Hotin, Soroca, Suceava”. SA Iașicon a efectuat lucrări de restaurare a Cetății Soroca în sumă de 2 465 071,09 lei, iar SRL Magistrala Nistru a efectuat lucrări de reparație a căilor de acces în sumă de 8 478 063,79 lei. În cadrul proiectului, banii erau destinați pentru reparația străzilor Independenței, Ștefan cel Mare, Alexandru cel Bun, Olhionia, Decebal.

În cadrul proiectului transfrontalier „Bijuterii Medievale: Cetăţile Hotin, Soroca, Suceava”, lucrările au demarat în 2012. Vă reamintim, că în urma acestora a fost reinstaurată Cetatea Soroca, precum și Cetatea Hotin și Suceava. Din valoarea totală a proiectului de 300.322.082 euro, contribuţia Uniunii Europene constituie 270 199 777 euro. Cofinanţarea Consiliului raional Soroca a fost de 6 976 410 euro, Primăriei municipiului Suceava – 1 801 933 euro şi Rezervaţiei Arhitecturală Istorice Naţionale Cetatea Hotin – 74.179.55 euro. Termenul de realizare a proiectului era prevăzut pentru perioada 19 mai 2012 – 18 mai 2014.

Dacă ai și tu o știre interesantă, care vrei să fie publicată în ziarul „Observatorul de Nord” sau pe pagina noastră web, anunță redacția. O poți face adăugând știrea ta AICI sau să ne sesizezi o problemă AICI.

Doina Alexei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.