76 ani de la anexarea Basarabiei la URSS

La 28 iunie curent se împlinesc 76 de ani de la anexarea Basarabiei la URSS. Este cunoscut faptul că în istoriografia sovietică acest eveniment era elucidat ca „eliberarea Basarabiei de sub jugul burghezo-moșieresc român”. Un mai mare fals decât acesta nu poate fi!

În perioada interbelică în istoria națională s-au produs evenimente și procese de importanță majoră. Astfel, la 27 martie 1918, cu votul a 86 de deputați „pro” și doar 3 „contra”, 36 s-au abținut, Sfatul Țării — organul legislativ al Basarabiei — a adoptat Actul Unirii. Unirea a fost primită cu entuziasm și satisfacție de românii de pretutindeni și a stimulat unirea celorlalte pământuri românești — Bucovina și Transilvania. La Congresul de pace de la Paris din 1920 Marile Puteri ale lumii — SUA, Anglia, Franța, Italia, Japonia — au recunoscut și sprijinit Unirea.

Motto: „Basarabiei i-a fost hărăzită o soartă tragică. Trecutul ei este o mare și grea durere. Am încercat-o toți câți am fost și suntem. O vor ști și acei care vor să ne urmeze că o durere de neam, o durere de țară e netrecătoare.” (Dr. profesor Alexandru Moșanu).

În perioada când Basarabia s-a aflat în componența României, ea a cunoscut o înaltă dezvoltare în toate sferele vieții. Unicul stat care nu dorea să recunoască legalitatea unirii a fost URSS. Mai mult ca atât, în noaptea de 23 spre 24 august 1939 a fost semnat pactul de neagresiune între URSS și Germania, care poartă denumirea în istorie ca Pactul Ribbentrop — Molotov. Prin acest document cele două părți se angajau să se abțină de la orice violență, de la orice acțiune agresivă a uneia către cealaltă. Pactul a fost însă însoțit de un Protocol adițional secret, prin care cele două părți își delimitau sferele de influență în Europa de la Marea Baltică la Marea Neagră. Astfel, articolul trei al Protocolului secret prevedea: „În privința Europei Sud-Estice, partea sovietică subliniază interesul pentru Basarabia. Partea germană își declară totalul dezinteres politic față de această regiune”. Îndată cu semnarea acestui protocol conducerea URSS a început și mai insistent să-și manifeste pretențiile față de România cu privire la Basarabia. Astfel, în seara zilei de 28 iunie 1940 V. Molotov, ministru de externe al URSS, în numele guvernului sovietic, a remis ministrului român la Moscova, Gh. Davidescu, o notă ultimativă ce conținea informații în flagrantă contradicție nu numai cu dreptul istoric, dar și cu normele și principiile juridice internaționale unanim acceptate: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Rusia o parte din teritoriul Basarabiei, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei cu Republica Sovietică Ucraineană”.

În consecință guvernul sovietic „propune” părții române să înapoieze cu orice preț Uniunii Sovietice Basarabia şi să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei, cu frontierele potrivit cu harta alăturată. Răspunsul era așteptat în decursul zilei de 27 iunie. Partea română a propus celei sovietice să se așeze la masa de negocieri, dar ultima a refuzat categoric. Al doilea ultimatum al Moscovei — remis în noaptea de 27 spre 28 iunie, ora 24.00.

Evacuarea armatelor române și a autorităților trebuia încheiată în patru zile. Conducerea Germaniei, Italiei, Iugoslaviei și Greciei au sfătuit autoritățile române „să se supună cererii guvernului sovietic”. În aceste condiții alternativa era: cedarea teritoriilor revendicate de sovietici sau rezistența armată cu riscul iminent de ocupare a întregii Românii. Majoritatea absolută a membrilor Consiliului de Coroană s-au pronunțat pentru cedare, deoarece se păstra astfel statul român, cu instituțiile și forțele sale armate. Evacuarea a avut loc în condiții dramatice. Zeci de mii de oameni au avut doar câteva ore la dispoziție pentru a se retrage. Arhive, biblioteci de mare valoare, zeci de mii de gospodării cu tot inventarul lor, depozite de muniții și de materii prime — totul a fost părăsit în fața ocupantului. În așa mod, în decurs de șase zile, 28 iunie — 3 iulie 1940, România a cedat Uniunii Sovietice — peste 50 000 de km2 — Basarabia cu peste 44 000 km2 și partea de nord a Bucovinei, cu peste 6 000 km2. Documentele timpului atestă faptul că opinia publică, personalități marcante ale societății politice și culturale și-au exprimat dezaprobarea și indignarea față de actul ocupării Basarabiei și Bucovinei de Nord.

În amiaza zilei de 28 iunie 1940, detașamentele de avangardă ale Armatei Roșii au forțat Nistrul și în scurt timp au invadat capitala județului — or. Soroca. Martorii oculari ai evenimentelor descriu dureroasa epopee a evacuării. Astfel, locotenent-colonel Palade, șeful Biroului Statistic Militar din Iași, comunică: „La Soroca a fost atacată o coloană de refugiați, deshămându-se caii. Nu se cunoaște situația maiorului Vartic și a ajutorului comandantului Legiunii Soroca — căpitan Ramandar, se pare că toți au fost arestați de soviete. Nu se respectă de sovietici etapele zilnice de evacuare”. În continuare vom reda un fragment din raportul informativ al locotenent-colonelului I. Palade, expediat la 30 iunie 1940 către secția a doua a Marelui Stat-Major: „La Soroca au fost atacate de teroriști și (trupe sovietice — n.a.) camioanele destinate evacuării funcționarilor și familiilor militarilor. A fost împușcat comisarul Murafa, administratorul financiar Gheorghiu, avocatul Stănescu, căpitanul Gheorghescu. S-a atacat camionul cu tezaurul administrației Soroca, fiind asasinat administratorul financiar. Ofițerul ce-l însoțea și un subofițer au fost degradați și batjocoriți…”. Își amintește despre acele zile G. Bezrodnîi, funcționară a primăriei Soroca: „La 29 iunie 1940, primarul A. Ștefănei a adunat funcționarii primăriei și a plecat cu ei ca să se prezinte noilor autorități. Era îmbrăcat elegant, purta mănuși albe. Am stat la primărie câteva ore, dar în zadar. N-a binevoit nimeni să iasă să stea de vorbă cu noi. Nu trebuiam la nimeni. A. Ștefănei le-a mulțumit tuturor pentru munca depusă… și ne-am împrăștiat la întâmplarea sorții”.

Au urmat bine cunoscutele valuri de deportări, foametea artificială din 1946-1947, prigonirea celor mai devotați patrioți. Dar cel mai tragic însă este faptul că după 1940, prin genocidul spiritual, regimul sovietic de ocupație a reușit să afecteze serios o parte a memoriei noastre istorice și a conștiinței naționale a băștinașilor.

Vitalie Lipovanciuc,

Asociația istoricilor din Republica Moldova, profesor la Colegiul Pedagogic „Mihai Eminescu”

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

Lasă un răspuns

*