Despre BANCOMATE corecte şi OAMENI incorecţi

0
31

Doamna Ina S. din satul Racovăţ ni s-a plâns la redacţie că, în luna aprilie, a dorit să extragă o sumă de bani de la bancomatul Moldindconbank din centrul oraşului Soroca, dar a avut parte de ghinion. Efectuând operaţiunile cuvenite pentru a primi banii, doamna a aflat că soldul codului este indisponibil, deşi era convinsă că pe cont trebuia să fie o sumă de bani. Şi mai mare i-a fost mirarea când a aflat că, după ce a intrat în sediul băncii să clarifice lucrurile, cineva i-a „confiscat” banii eliberaţi de bancomat.

Bineînţeles, doamna S. s-a adresat după explicaţii celor de la bancă, sediul central de la Chişinău, şi, atenţie, i s-a transmis că persoana care şi-a însuşit banii străini a fost depistată şi că foarte curând aceştia vor intra în contul pătimitei. În realitate însă lucrurile nu stau tocmai roz, or până în prezent (deşi au trecut mai bine de două luni!) nu se ştie unde sunt banii.

De altfel, acesta este cazul nefericit când automatele (utilajele) au fost mai corecte decât oamenii, fiindcă bancomatul a eliberat suma de bani solicitată. Drept confirmare vine şi documentul primit de noi de la Departamentul carduri bancare al BC „Moldindconbank”, în care negru pe alb scrie: tranzacţia menţionată a fost autorizată prin introducerea corectă a codului PIN; numerarul solicitat a fost eliberat de către bancomat şi defecţiuni tehnice în procesul efectuării tranzacţiei nu au fost depistate; la verificarea numeralului retras din bancomat surplus aferent tranzacţiei nu a fost depistat; probabil, banii au fost luaţi de altă persoană. De aici putem trage două concluzii foarte clare: unu — banca nu are nici o vină, fiindcă extragerea banilor a fost efectuată conform solicitării şi doi — banii au fost luaţi (furaţi) de o altă persoană, eventual de acel sau acei care stau la coadă pentru a extrage bani… Actualmente cazul este cercetat de organele de poliţie (banca a transmis organelor de drept inclusiv materiale video), dar cu fiecare zi ce trece şansele ca banii să fie recuperaţi sunt tot mai puţine…

Şi încă ceva. Acest caz trebuie să ne înveţe un lucru simplu, dar important: VOM PLECA DE LÂNGĂ BANCOMAT NUMAI DUPĂ CE AM LUAT ŞI SUMA DE BANI, ŞI CARDUL. Iar celor care consideră că banii cuiva îi poate face fericiţi le aduc aminte vechea înţelepciune care spune că ULCIORUL NU MERGE DE MULTE ORI LA APĂ.

Dacă ai și tu o știre interesantă, care vrei să fie publicată în ziarul „Observatorul de Nord” sau pe pagina noastră web, anunță redacția. O poți face adăugând știrea ta AICI sau să ne sesizezi o problemă AICI.

Bancomat

Dan AOLEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.