Ploile ne-au dat iarăşi bătăi de cap

0
10

Precipitaţiile de săptămâna trecută, însoţite de grindină şi vânt, au făcut noi pagube materiale. După cum ne-a informat locotenentul-major al serviciului salvare Eugeniu Doga, inspector în domeniul protecţiei civile în cadrul Direcţiei Situaţii Excepţionale (DSE) Soroca, aversele cu grindină din 14 iunie au afectat culturile SRL “Prietenia Agro” din Vărăncău de pe o suprafaţă de 470 ha.

Ploile torenţiale din seara de sâmbătă au lăsat fără energie electrică 28 de localităţi din raion, printre care parţial şi oraşul Soroca.

În urma precipitaţiilor, salvatorii au fost solicitaţi pentru defrişarea mai multor copaci daţi jos de vânt, pentru pomparea apelor din beciuri şi subsolul Internatului Psihoneurologic din satul Bădiceni, dar şi pentru tractarea unor automobile. Şapte maşini au fost blocate în preajma satului Cosăuţi, unde 30 de persoane au mers la odihnă, astfel că au apelat la ajutorul salvatorilor pentru a fi remorcaţi şi scoşi din glod.

Specialiştii de la DSE îndeamnă primarii şi conducătorii de instituţii şi organizaţii să creeze comisii şi să evalueze copacii ce prezintă pericol pentru sănătatea şi viaţa oamenilor pentru a fi defrişaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.