Izolată în curte din cauza ploii (VIDEO)

0
37

O bătrână de 80 de ani s-a pomenit izolată în propria curte, inundată de ploile torenţiale. Din cauza apei acumulate femeia, care locuieşte de una singură, nu putea ieşi din ogradă pentru a-şi cumpăra produse alimentare de la magazin. Aceasta a apelat după ajutor la colaboratorii Direcţiei Situaţii Excepţionale (DSE). Salvatorii au venit la faţa locului neîntârziat.

image-15-06-16-19_42-833.jpg

Cazul a avut loc ieri seara, în oraşul Soroca. „Aproximativ la ora 18.00, la DSE Soroca a parvenit o chemare, precum că în gospodăria cetăţencei Valentina Sliva, în urma ploilor torenţiale, a fost inundată curtea. La faţa locului a intervenit o autospecială şi doi salvatori, care au întreprins măsuri de pompare a apei” a menţionat Eugen Doga, inspector în domeniul Protecţiei Civile, locotenent major DSE.

Ajunşi pe adresa indicată, inspectorul şi doi salvatori s-au pus pe treabă. În câteva minute, apa din curte a fost pompată.

43.jpg

image-15-06-16-19_423.jpg

Văzându-şi curtea curăţată, doamna Sliva a avut doar cuvinte de mulţumire pentru inspectorul Doga şi sergenţii Ion Pânzari şi Ion Ojog.

În aceeaşi seară, o altă echipă de salvatori din cadrul DSE Soroca, au întreprins măsuri de pompare a apei din subsolul internatului psiho-neurologic din Bădiceni, inundat în urma vremii nefaste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.