În așteptarea monumentului victimelor represiunilor politice

La 12 iunie se împlinesc 75 de ani de la primul val de deportări din 12-13 iunie 1941. Mii de familii de basarabeni au fost trimise forțat în exil politic, iar unica lor vină a fost doar că, fiind gospodari și intelectuali, erau împotriva ocupației sovietice. Nici județul Soroca nu a fost o excepție, iar cei denunțați ca “dușmani ai poporului” au fost duși în plină noapte spre gările feroviare din regiune.

monumet deportati 2.jpg

De ani buni se vorbește în Soroca despre edificarea unui complex memorial ce ar aminti de acele file negre din istoria noastră. Dar de la vorbă la fapte așa și nu se mai trece. Ba nu sunt bani, ba coloratura politică a autorităților locale nu este favorabilă și tot așa se mai găsesc multe pricini. De câteva luni s-au pus bazele unui proiect comun al Consiliului raional și al Primăriei pentru construcția acestui memorial la intrarea în orașul Soroca (intersecţia străzilor Independenţei şi cheiul Nistrului — n.a.). “Noi ne dorim ca acest proiect să-l facem în parteneriat cu primăria orașului Soroca, inclusiv din punct de vedere financiar, ne-a declarat Mihai Mâțu, președintele raionului Soroca. Noi suntem datori demult față de toate victimele represiunilor politice și este o rușine că noi până la moment nu avem acest monument. Am avut și eu un bunel pe care la 29 iunie 1940, când au venit „eliberatorii”, l-au luat și l-au mântuit la Vladivostok, în luna decembrie 1941. Foarte multe familii de basarabeni au avut de suferit de pe urma deportărilor, inclusiv și a celor care caută acum seceră, ciocan și steluță”.
Consiliul raional a elaborat și o schiță de proiect, unde vedem că acest complex memorial este alcătuit dintr-o piatră comemorativă din granit cu înălțimea de peste 2 metri, în spatele căreia va fi o cruce neagră din metal de aproape două ori mai mare. În fața complexului este planificat un mic scuar, iar de acolo până la monumentul ridicat pe o movilă vor fi instalate şinele unei căi ferate. În etapa a doua, pe marginea șinelor vor fi adăugate pietre pe care vor fi sculptate numele celor deportați din Soroca. Zona aleasă are și o încărcătură simbolică, fiind nu doar intrarea în oraș, dar și locul de unde se crede că mașinile cu deportați porneau spre gările feroviare. În apropiere se află și obeliscul comsomoliștilor-ilegaliști. “Poate este momentul ca vis-a-vis de monumentul comsomoliștilor să stea acest complex memorial, ca fiecare din cei care vor astăzi comunism, Rusia și alte chestiuni să compare și să vadă diferența, îmi spune Boris Andonii, unul dintre inițiatorii proiectului. Motivația pentru a veni cu această inițiativă este că mii de oameni din raion au decedat în lagăre și au suferit. Practic nu este familie care să nu fi fost afectată de acest fenomen, majoritatea au avut fie un tată, bunel, străbunel sau rudă apropiată”.

Galina Captari: “Când a asfințit soarele, trenul s-a pornit, și așa era un răcnet că nu se auzea nici în cer, nici în pământ, iar militarii băteau cu paturile puștii în vagon ca să ne liniștim. Aveam un geam deschis cam cât un caiet și noi treceam pe rând și trăgeam aer. Am mers în total vreo nouă zile. Pe noi ne-au dus într-un hutor (cătun — n.a.) care se numea Mohovoe, din regiunea Kurgan. Noi eram culaci, așa ne ziceau acolo și ne duceau la cosit fânul, din care făceam grămezi mari”.

Un pas real ar fi fost adoptarea de către consilierii orășenești la ședința din 19 mai a deciziei cu privire la edificarea monumentului Victimelor Represiunilor Politice, dar nu a fost să fie. Unui astfel de subiect important aleșii locali i-au alocat cu tot cu procedura de vot “tocmai” 23 de secunde, iar rezultatul a fost previzibil — pentru au fost 6 consilieri, împotrivă — 4, 12 s-au abținut de la vot, iar unul nu a votat. “Am propus la consiliu alocarea a 100 mii de lei pentru construirea acestui monument împreună cu Consiliul raional, afirmă primarul orașului Victor Său. Dar s-au găsit deștepți care au inițiat proiectul ca să fie majorate indemnizațiile la consilieri, în loc de 500 de lei să fie câte 1000 de lei pentru fiecare ședință și au luat banii aceștia care erau planificați pentru monument ca să-i folosească acolo. O să facem audieri publice pentru a consulta cetățenii despre locul amplasării și vom mai propune odată acest subiect pe ordinea de zi, căci oricum va fi nevoie de aprobarea consiliului. Eu susțin acest proiect, mai ales că amândoi buneii mei au fost în lagărele rusești — unul în Karaganda, iar altul de trei ori a fugit din lagăr și este în viață și acum”. Maxim Melnic, consilierul care a propus majorarea indemnizațiilor, îl contrazice pe primar și spune că problema constă, de fapt, în lipsa comunicării și colaborării dintre primar și consilieri. “Întrebarea aceasta nu a fost coordonată din timp, ca să știm unde și cum, poate eu văd alt loc pentru acest monument. Subiectul a primit aviz negativ la comisia de specialitate și acolo a început problema. Ar fi trebuit să asiste și primarul ca să ne lămurească ce și cum”. O vorbă veche spune că atunci când doi se bat, al treilea câștigă. În cazul nostru al treilea — societatea civilă, cei deportați și apropiații acestora, într-un cuvânt alegătorii, au avut numai de pierdut.
Galina Captari din orașul Soroca a fost luată cu familia ei (Spinei — n.a.) din satul Bădiceni și dusă la mii de kilometri depărtare. “Vina” acestora este că aveau 60 de hectare de pământ și-l prelucrau năimind lucrători. Femeia ține bine minte și astăzi clipele când au fost ridicați. “Pe la ora zece noaptea au început să vină mașinile în sat și băteau luminile la noi în geam. Peste un timp oarecare au bătut la noi în ușă, eu m-am dus să dau drumul, dar tatăl m-a apucat de haină și mi-a spus să mă întorc la mine în cameră că va deschide el. Atunci ni s-a spus în limba rusă că suntem arestați și că vom fi deportați în Siberia”. I-au dus la gara feroviară din Drochia și i-au încărcat în vagoane pentru vite. Chinurile prin care au trecut pe drum, dar și în regiunea Kurgan sunt de nedescris, dar gospodarii au rămas și acolo gospodari. În exil s-a căsătorit cu Timofei a lui Anton Captari, un băiat tot din Bădiceni, iar acolo s-au născut primii lor doi copii.
Când Galina Captari a auzit că în Soroca ar putea fi creat un memorial ce ar cinsti miile de oameni nevinovați, trecuți prin chinuri și umiliri, ne-a implorat să facem tot posibilul pentru ca lucrul să fie dus la bun sfârșit. Femeia nu înțelege de ce din cauza unui “război” electoral dintre foștii contracandidați, unele inițiative binevenite sunt ignorate. Nu înțelegem nici noi acest lucru. Poate ar fi cazul ca taberele să îngroape securea războiului, fie noi, cei care suntem societatea civilă, am putea aduna bani mână de la mână pentru construirea monumentului într-un viitor cât mai apropiat.

APROPO
deportati.jpgÎn fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova sunt documente ce ne vorbesc despre soarta familiilor care în cursul dominației bolşevice au dispărut din comune, fie ca deportați în Siberia, fie ca adversari sau partizani, fie ca mobilizați, condamnați sau plecați la minele de cărbuni de la Donbas. Din Căinarii Vechi deportate de autoritățile ruse în noaptea de 13 iunie au fost 44 persoane, Baxani — 6, Cosăuți — 9 persoane, Rublenița — 5, Hristici — 16, Vanțina — 7, Pîrlița — 4, Ocolina — 133, Sudarca — 25, Cotova — 38, Stoicani — 97, din oraşul Soroca — 397. Una din mărturiile scrise referitor la desfăşurarea evenimentului este declarația dnei Liubov Baculea, din or. Soroca, care vorbeşte despre deportarea fratelui ei, Teodor Garganciuc: „În noaptea de 13 iunie a venit un agent de la NKVD împreună cu un bărbat şi un militar rus, care au întrebat de soția lui unde este fratele Teodor Garganciuc. Acesta nu era acasă, fiind lucrător în satul Hristici la un atelier. Apoi ei au plecat în căutarea lui şi l-au adus acasă la 13 iunie pe la ora 9, ordonându-i să se gătească de plecare împreună cu familia sa.
Intrând în casa fratelui meu, i-am găsit pe toți speriați şi împachetând lucrurile ce le găseau în casă, dându-li-se termen de 20 de minute pentru împachetare. Acolo am mai găsit-o pe fiica lui plângând şi spunându-le celor care au venit să ia pe fratele meu că ea este căsătorită şi că nu aparține lui, adică acelei familii, ci soțului său şi nu poate fi luată împreună cu tatăl ei. Atunci ei i-au răspuns: cu atât mai mult o iau pe dânsa, fiindcă a fost căsătorită cu un ofițer român, şi cu toată opunerea ei totuşi a fost luată împreună cu un copil mic de un an. Apoi la ora 9 şi jumătate au fost urcați într-o trăsură, care le-a fost pusă la dispoziție, nedându-le voie să vorbească cu nimeni şi nici să plângă cineva şi nici ei, amenințând pe rude că dacă cineva va plânge şi face zgomot, apoi ei ştiu să se răfuiască cu ei”.
Maria Gogu Zinovii, istoric, specialist principal la Arhiva Naţională a Republicii Moldova

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova Reporter la Revista Tinerilor Români de Pretutindeni „ACUM” (2002), Reporter la Publicaţia Periodică “Observatorul de Nord” (2002 – 2009, 2014-prezent), Reporter şi prezentator la Studioul de televiziune “Sor-TV” (2002 –2009), Reporter la “Jurnal TV” - Departamentul Ştiri, “Jurnal de Weekend” și “Asfalt de Moldova” (2009 – 2011), Reporter al emisiunii “Prima Oră” la “Prime TV” (2011- 2014)

Lasă un răspuns