“O zi cu tata” la Penitenciar

0
40

Zeci de copii şi-au vizitat taţii, care îşi ispăşesc pedeapsa în Penitenciarul nr. 6 din oraşul Soroca. Părinţii şi copii s-au revăzut în cadrul sărbătorii “O zi cu tata”, desfăşurată pentru al doilea an consecutiv în instituţia de detenţie.

Evenimentul este pe placul copiilor, care au avut parte de multe surprize pe teritoriul închisorii: concert, jocuri disctractive cu clovni, jucării ş.a. S-au bucurat din plin şi deţinuţii, pentru care orice întâlnire cu familia este o mare sărbătoare. Vasile Fierari, numără zilele până la eliberare, când se va reuni cu familia. Vizita mamei şi a fiului îi inspiră încredere şi îl face mai puternic, spune el. “Au venit mama şi fiul. Suntem foarte bucuroşi că administraţia ne organizează astfel de sărbători, îmi pot vedea apropiaţii, chiar dacă sunt în închisoare. Aştept cu nerăbdare să treacă timpul să fim împreună”, spune bărbatul.

Deţinuţii şi rudele lor au petrecut cu muzică şi voie bună. „Sărbătoarea este organizată la iniţiativa serviciului activitate educativă, cu scopul de a se întâlni copii cu taţii lor aflaţi în detenţie, purtând şi denumirea “O zi cu tata”. Anul trecut au fost invitaţi doar animatori, iar în acest an sunt prezenţi cu un concert şi artişti autohtoni. Deţinuţii au un impuls pozitiv pentru comportamentul lor la sărbători de tipul acesta. Pe parcursul anului mai este organizată şi Ziua uşilor deschise, când ei se pregătesc din timp, aşteaptă rudele, pentru că îşi dau seama că ocazii de acestea sunt mai puţine, să-i viziteze rudele, să vadă cum trăiesc”,  ne-a comunicat Adriana Plitoc, şefa Serviciului psihologic şi sistenţă socială la Penitenciarul nr. 6. Potrivit sursei, sărbătoarea este finanţată de un ONG.

În Penitenciarul nr. 6 din oraşul Soroca, în prezent îşi ispăşesc pedeapsa circa 900 de deţinuţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.