Centrul de Sănătate Soroca împarte dulciuri pentru copii

0
37

Copiii care trec astăzi, 1 iunie, pragul Centrului de Sănătate Soroca au parte de surprize dulci, care, speră administraţia centrului, vor reduce din frica pe care o încearcă când vin la spital şi vor ajuta la crearea unor relaţii de prietenie cu personalul.

“Ne-am gândit chiar de ziua lor să facem ceva deosebit. Am hotărât alături de colegi să organizăm un moment plăcut pentru copiii care cu părinţii ne vizitează azi spitalul”, a menţionat Ira Galac, asitentă medicală, care alături de Elena Cociorvă, specialist principal în domeniul ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului, îndruma copiii să se apropie de masa cu dulciuri.

În incinta spitalului, pe lângă dulciuri,  sunt plasate în văzul tuturor şi buclete informative pentru părinţi, în care aceştia vor afla mai multe despre cum poţi creşte un copil sănătos şi care sunt metodele de prevenire a accidentelor în perimetrul casei sau a curţii pentru copiii mici, acordarea primului ajutor la copii în diverse situaţii şi alte informaţii utile.

Aceste acţiuni sunt organizate tradiţional de către Centrul de Sănătate Soroca cu ocazia Zilei Internaţionale a Ocrotirii Copiilor.

Doina Alexei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.