8 mii lei amendă pentru fumatul în locuri publice

Fumatul în locurile publice este interzis începând de astăzi, potrivit noilor prevederi ale legii anti-tutun.

Legea cu privire la controlul tutunului, publicată în Monitorul Oficial pe 18 septembrie 2015, interzice fumatul în toate locurile publice închise și semi-închise, inclusiv cele comune la locurile de muncă (indiferent de tipul de proprietate). Se interzice fumatul în toate zonele publice deschise care aparțin instituțiilor medico-sanitare, instituțiilor de învățământ, autorităților publice centrale sau locale.

De asemenea, fumatul este interzis în perimetrul de 10 de metri de la intrarea în locurile publice închise, în parcuri de distracții și pe terenurile de joacă pentru copii, stadioane, arene, stații de transport public și în transportul public.

Sancțiunile pentru încălcarea acestor norme sunt de până la 8 mii lei pentru persoane fizice și până la 10 mii lei pentru persoanele juridice. Proprietarii și managerii spaţiilor în care este interzis fumatul sunt obligați să afişeze pe uşa de intrare simbolul corespunzător.

Potrivit prezentei legi, comercializarea produselor din tutun şi a produselor care conţin nicotină este interzisă în unităţi de comerţ între orele 22.00–8.00, precum şi minorilor, comercianţii fiind obligaţi să verifice vârsta persoanei.

Doina Alexei

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.