Un candidat neutru – scăparea dreptei moldoveneşti!?

După ce săptămâna trecută am făcut a analiză succintă a situaţiei de pe piaţa politică moldovenească şi am „stabilit câte ceva” în privinţa şanselor candidaţilor, astăzi doresc să „dezvolt” tema şi vă îndemn şi pe Dvs. să medităm asupra stabilirii şi înaintării unui candidat anume, care ar avea şanse mai reale să ocupe fotoliul de preşedinte. De la început vreau să precizez că este vorba de o încercare de a stabili un nume concret, dar aceasta nu înseamnă că eu, Doamne fereşte!, am vreun interes sau, şi mai Doamne fereşte!, vreau să citesc cuiva lecţii de bună purtare preelectorală sau să atentez cumva la demnitatea şi orgoliile unor candidaţi deja desemnaţi, într-un fel sau altul.

Despre stânga politică, destul de complexă şi pestriţă, chiar nu prea vreau să vorbesc mult din, cel puţin, două motive. Unu — tradiţional nu sunt alegător de stânga şi nu cred că trebuie să-mi schimb opţiunile şi doi — pe această parte a câmpului politic moldovenesc s-a proliferat un candidat care, menţionam şi data trecută, se consideră deja un mare mahăr, care se uită la toată lumea de sus, le citeşte tuturor lecţii, se autoconsideră mai ortodox decât Papa şi aşteaptă cu sufletul la gură ziua de 30 octombrie când… ar putea avea, indiferent de ce spun astăzi sondajele sociologice, surprize nu din cele mai plăcute. Nu vreau să zic nimic nici de alţi „stângişti”, care au luat apă în gură şi dau de înţeles că nu-şi pun mari speranţe în scrutinul de la toamnă (bunăoară, PCRM-ul în frunte cu Vladimir Voronin, care tot mai mult se deprinde cu rolul de outsider şi nu emite pretenţii serioase la primul fotoliu din stat), dar nici de democraţii care repreznită partidele de centru-stânga, dar care procedează foarte enigmatic şi lasă foarte mult loc pentru scenarii şi interpretări. Adică, într-un fel sau altul, pe acest segment lucrurile sunt mai mult sau mai puţin clare şi numărul candidaţilor „cu şansă” nu este atât de mare.

În ceea ce priveşte dreapta moldovenească, lucrurile sunt mult mai încurcate, or fiecare candidat la preşedinţie are „în spate” un electorat mai mult sau mai puţin conturat, are meritul său în promovarea principiilor şi normelor democratice, are o viziune clară (ce-i drept, în unele cazuri, cu unele „reţineri”) în ceea ce priveşte destinul european al Republicii Moldova şi, nu în ultimul rând, are o pregătire politică şi profesională de neglijat. Pe de altă parte, anume aceste atuuri ar putea fi şi… călcâiul lui Ahile, ar putea strica ceea ce s-a construit cu atâta migală, ar putea certa conducerile acestor formaţiuni politice şi ar deruta electoratul tradiţional provestic şi proeuropean. Faptul că până acum şi-au declarat intenţia mai multe persoane de a candida la funcţia de preşedinte (Maia Sandu, Andrei Năstase, Iurie Leancă, Valeriu Ghileţchi…) pe o parte mă bucură, iar pe de altă parte mă face să-mi pun întrebarea: dar cine dintre ei merită această funcţie şi cum să facem ca ceilalţi să nu rămână cumva supăraţi? Răspunsul la această întrebare nu poate fi univoc, fiindcă fiecare candidatură merită să ajungă acolo unde s-a pornit, dar… eu sunt de părerea că fiecare dintre ei (cel puţin Maia Sandu, Andrei Năstase, Iurie Leancă şi, eventual, Ana Guţu)… nu ar trebui să candideze la funcţia de preşedinte. De ce? Unu: pentru că sunt în floarea vârstei şi au de făcut multă muncă în guvern şi alte structuri — fie ca şi procuror general, ministru de externe, orice alt ministru sau chiar prim-ministru, fiindcă ştim cu toţii că puterea preşedintelui Republicii Moldova este limitată. Doi, şi cel mai important: oricare din ei va dovedi încă, după 8-10-12-16 ani, să ocupe funcţia „onorifică” (precum a transformat-o actualul preşedinte Nicolae Timofti) de şef al statului şi nu este cazul astăzi să se agaţe de acest post, deoarece sunt lucruri mult mai importante de făcut.

Fără îndoială, aproape toţi pretendenţii de dreapta declară cu orice ocazie că trebuie identificat un candidat unic (din rândurile lor), care ar putea aduce cele mai multe voturi şi mai afirmă că se vor conforma unor decizii colective. Daţi-mi voie să nu cred că lucrurile sunt atât de simple, încât X sau Y să renunţe cu uşurinţă la un vis (vorba ceea, „este rău acel soldat care nu doreşte să ajungă general”), fiindcă una este să vociferezi ceva şi alta este să calci pe propriile orgolii şi să recunoşti, fie şi formal, că cineva este mai bun decât tine. Ba mai mult, fiecare dintre cei nominalizaţi are în spate un partid şi un electorat conştient (cu excepţia domnului Ghileţchi, dar şansele acestuia sunt iluzorii), care a venit în PAS sau DA nu de flori de cuc, dar din considerentul că doamna Maia Sandu este mai bună decât Andrei Năstase, şi invers, şi aceşti oameni mai trebuie convinşi încă să voteze pentru un concurent, fiindcă în electorală se vorbeşte de concurenţi, dar nu de parteneri. Iată de ce am convingerea că cel mai bine ar fi să se identifice o persoană care ar putea să reprezinte interesele tuturor forţelor de dreapta, fără excepţie.

Şi pentru a nu fi învinuit de păcatul că doar tulbur apele şi aşa neliniştite, îmi permit să vin cu o candidatură concretă care, în opinia mea (pe care nu o impun nimănui, Doamne fereşte!), ar putea diminua din starea de nervozitate şi de încordare care persistă pe dreapta politică. De altfel, îmi dau bine seama că multă lume este de părerea că la doar câteva luni distanţă de scrutin este greu, dacă nu imposibil, să identifici o persoană care ar plăcea la toată lumea şi care, în ultimă instanţă, ar fi în stare „să-l bată” pe Igor Dodon, dar în Republica Moldova există precedente când în termene-record o persoană a devenit arhicunoscută şi a ocupat locuri de frunte în TOP-uri. Ba mai mult, cu părere de bine, „candidatul meu” nu este o persoană tocmai anonimă, ci un politician cu ştate vechi, care ani buni a fost în vogă şi care nu are nevoie de multă vreme pentru a împrospăta minţile electoratului. Se numeşte această persoană Vasile Nedelciuc, omul care ar putea, cu siguranţă, da o altă greutate şi importanţă funcţiei de preşedinte. Dumneavoastră, ce ziceţi?

P.S. De altfel, pentru a păstra măcar câte ceva din orgolii şi pentru a face o testare la capitolul “priză la alegători” s-ar putea ca dreapta să mai înainteze o candidatură, “de umplutură”, şi dacă aceasta va ocupa locul trei, atunci eu chiar sunt gata să-mi pun cenuşă pe cap…

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.
1 comments

Lasă un răspuns

*