S-a înfăptuit! 1 iunie – ZI LIBERĂ

0
24

Ziua ocrotirii copilului, 1 iunie, este declarată zi liberă pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat astăzi, 27 mai, de către legislativ. Astfel, adulţii vor avea ocazia să petreacă mai mult timp cu familia.

Reporterul Observatorului de Nord a întrebat opinia mai multor soroceni vizavi de acestă iniţiativă legislativă, care a fost înaintată pentru a fi dezbătută în Parlament în una din zilele trecute. La tema dată, unii concetăţeni au spus că sunt de acord ca să le fie adăugată o zi liberă în calendar pentru a o petrece cu copiii sau nepoţii, în timp ce alţii s-au arătat sceptici şi au menţionat faptul că, moldovenii au prea multe sărbători pe an şi că nu au nevoie de o zi specială pe care să o acorde familiei.

Vă reamintim că iniţiativa dată aparţine deputatei liberale, Alina Zotea. “Am inițiat această propunere legislativă alături de colegii mei, având în vedere că data de 1 iunie este Ziua ocrotirii copilului și trebuie marcată împreună cu părinţii, deoarece copiii evoluează la diferite spectacole și au nevoie de sprijinul, afecţiunea și atenția părinților. Lipsa părinților la evenimentele educative se răsfrânge negativ în dezvoltarea copiilor. Consider că societatea noastră are nevoie de copii sănătoși și educați, iar pentru aceasta este necesar ca fiecare dintre noi să conștientizăm faptul că reîntregirea familiei este un moment-cheie în depășirea problemelor cu care se confruntă copiii din țara noastră. Anume aceasta m-a determinat să vin în întâmpinarea acestor copilași, iar mâine voi prezenta și scrisorile care mi-au fost expediate”, a punctat deputata, în mesajul său.

Doina Alexei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.