Veteranii sunt preocupaţi de starea ecologică a Sorocii

Membrii Organizaţiei veteranilor din raionul Soroca se arată îngrijoraţi de starea ecologică a localităţii. La iniţiativa unuia dintre membrii acesteia, Vasile Popuşoi, cetăţean de onoare al oraşului şi fost pedagog, la 24 mai, a fost efectuat un raid în sectorul Bujăreuca, la care a participat iniţiatorul, poliţistul de sector, Oleg Danilevici şi reporterul Observatorului de Nord.

În cadrul acestei acţiuni, a fost invitat să ia parte şi un reprezentat al Direcţiei Gospodărie Locativ-Comunală, care însă, nu s-a prezentat la faţa locului.

IMG_3166.jpg

Astfel, pe parcursul efectuării acţiunii inopinate au fost identificate mai multe încălcări ce ţin de aruncarea deşeurilor în locuri neautorizate. Un astfel de spaţiu de depozitare ilegală a acestora a fost observat de către membrii grupului de iniţiativă pe strada Doctor Svirschii, sectorul Bujăreuca, în preajma blocului de spital aflat în construcţie. Locatarii acestei străzi au specificat că nu cunosc cine s-ar face vinovat de dezordine. În acest sens, poliţistul de sector a dat asigurări că vor fi luate măsurile de rigoare pentru respectarea ordinii de către cetăţeni.

IMG_3172.jpg

O altă problemă enumerată de locuitori este cazul de furt al ferestrelor din clădirea nefinisată a spitalului, a cărei construcţie durează mai bine de 20 de ani. Aceştia spun că făptaşii nu au fost pedepsiţi până în prezent.

IMG_3169.jpg

Nu este pentru prima dată, când pensionarul Vasile Popuşoi bate alarma asupra diverselor probleme cu care se confruntă la ora actuală oraşul Soroca. “Mă doare inima de această ţară şi oraş, şi de faptul că oamenii sunt indiferenţi. Îndemnul meu este să păstrăm curăţenia în oraş, să arătăm stimă faţă de persoanele în etate şi să avem grijă de clădirile şi monumentele istorice, de tot ce ne-a rămas drept moştenire”, declară veteranul, care doreşte să asculte nu doar vorbe, dar şi despre rezultate.

IMG_3181.jpg

Cu toate acestea, membrii grupului de iniţiativă au remarcat faptul că, pe unele străzi din sectorul Bujăreuca există tomberoane pentru deşeuri, ceea ce este un lucru demn de apreciat şi de luat ca exemplu.

Doina Alexei

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

Lasă un răspuns