Transportul orăşenesc: Tarife vs Servicii calitative

Unul din subiectele de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului orăşenesc Soroca din 19 mai, este cel legat de aprobarea tarifelor pentru serviciile de transport rutier contra cost, despre care urmează să revenim cu detalii mai târziu.

Observatorul de Nord a scris anterior despre dorinţa transportatorilor de majorare a tarifelor pentru transportul urban de pasageri. Au fost greve şi discuţii cu conducerea primăriei, iar acest subiect a fost inclus de câteva ori şi pe ordinea de zi a Consiliului orăşenesc. Între timp primăria organizează mai multe consultări publice prin cartiere pentru a afla opinia orăşenilor în privinţa majorării tarifelor.

I-am întrebat şi noi pe mai mulţi soroceni ce condiţii ar trebui să fie în transportul orăşenesc pentru majorarea tarifului la 3 lei?

Catalina Ceban.jpgCătălina Ceban:

„Condițiile din transportul orășenesc nu sunt îndeajuns de bune, este nevoie dacă nu de schimbarea vehiculelor, păi cel puțin se cere respectarea unor norme sanitare. Vom fi cu mult mai receptivi la majorarea tarifului dacă șoferii vor demonstra punctualitatea în limitele unui grafic bine stabilit”.

Eugen Popa.jpgEugen Popa:

„Condiţiile care ar trebui îndeplinite sunt deja stabilite pe hârtie: respectarea orarului, în special dimineaţa până la 7 şi seara după 7 nu prea găseşti transport, chiar dacă oficial el circulă. Limitarea numărului de pasageri care pot „încăpea” în microbuze, e ok dacă sunt 4-5 oameni în picioare, dar nu ca “sardinele” şi, desigur, scoaterea de pe rută a transportului uzat moral şi fizic, uneori ai impresia că mergi într-o remorcă, nu în transport public”.

Iulia Cociorva.jpgIulia Cociorva:

„Eu cel mai des circul cu rutele nr. 1 şi 7, mă aranjează tot, chiar dacă sunt şi persoane care stau în picioare, chiar fiind locuri libere unii nu vor să ia loc. Ruta nr. 3 ar trebui să fie mai responsabilă şi să aibă un grafic de circulaţie bine stabilit. Desigur, curăţenia în microbuze, amabilitatea şi responsabilitatea şoferului să fie la maxim”.

Nelu Gheorghita.jpgNelu Gheorghiţa:

„Transportul public din oraşul Soroca nu corespunde standardelor sanitare şi nici tehnice. Nu sunt total de acord cu majorarea tarifelor, întrucât nici graficul de circulaţie nu este respectat şi comportamentul şoferilor lasă de dorit. Pentru a corespunde tarifului de 3 lei, cred că mai întâi de toate ar trebui îmbunătăţită situaţia sanitară din microbuze, şoferii să mai dea dovadă de educaţie şi bune maniere. Şi cel mai important — să circule după grafic”.

Tamara Cosciug.jpgTamara Coşciug:

„Condiţii normale pentru călători, mă refer la spaţiu în transport, curăţenia în transport care lasă de dorit, atitudinea şoferului faţă de călători, muzica ce sună tare şi deranjează şi multe, multe altele. Asta m-ar face să achit trei lei pentru transportul orăşenesc”.

Veaceslav Burlacu.jpgVeaceslav Burlacu:

„Autovehiculele care transportă pasageri pe teritoriul oraşului Soroca trebuie să corespundă cerințelor legislației în vigoare. În orele de vârf să circule după un orar bine stabilit, pentru a se evita îmbulzeala. Să fie o evidenţă a biletelor vândute pasagerilor”.

Rodica Rotar.jpgRodica Rotar:

„Condiții în transport: să ai loc pe scaun, microbuzele să fie într-adevăr microbuze pentru transportat oameni și nu marfă, doar știm că aproape toate mașinile de pe rută sunt marfare, care au fost remodelate, să respecte graficul de circulație, mai ales după masă, când șoferii își fac de cap și circulă cum vor ei. Aceasta se referă la ruta nr.1 şi nr. 3. E o problemă să vii de la Soroca Nouă după ora 18:00, la fel e și cu nr. 3, care circulă foarte greu după masă. Șoferii fac ce vor ei. Curățenia din saloane și antisanităria barelor de care te ții și a mânerelor de la ușă, sunt oare cerințe din partea Centrului de Sănătate Publică ca barele și mânerele să fie dezinfectate măcar odată pe zi? Şi muzica dată la maxim de șofer nu e tot timpul bine ascultată”.

Vitalie Cebotari.jpgVitalie Cebotari:

„Nu circul des în transportul orășenesc, dar consider necesar de majorat prețul cu condiția ridicării nivelului serviciilor prestate, care lasă de dorit în ceea ce ţine de igiena și calitatea automobilelor care transportă pasagerii”.

Tatiana Gheicean.jpgTatiana Gheicean:

„Există obligaţia de asigurare a aspectului estetic corespunzător al mijlocului de transport. Unele microbuze arată jalnic, vehicule murdare şi arhipline. Transportatorii trebuie să nu îmbarce călători peste capacitatea maximă admisă a mijlocului de transport. Numai că, la orele de vârf, microbuzele sunt pur şi simplu înţesate cu călători în picioare! În salonul mijlocului de transport trebuie să fie asigurată informarea publicului călător prin mijloace sonore cu privire la denumirea staţiei care urmează, dar şi călătorii ar trebui să dea dovadă de un comportament civilizat şi să nu deterioreze bunurile din transport. Dacă se vor respecta aceste condiţii, atunci şi călătorul rămâne mulţumit şi va achita taxa de 3 lei”.

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova Reporter la Revista Tinerilor Români de Pretutindeni „ACUM” (2002), Reporter la Publicaţia Periodică “Observatorul de Nord” (2002 – 2009, 2014-prezent), Reporter şi prezentator la Studioul de televiziune “Sor-TV” (2002 –2009), Reporter la “Jurnal TV” - Departamentul Ştiri, “Jurnal de Weekend” și “Asfalt de Moldova” (2009 – 2011), Reporter al emisiunii “Prima Oră” la “Prime TV” (2011- 2014)

Lasă un răspuns