10 primari din Soroca s-au alăturat PDM

Fenomenul tradiţional naţional de aderare la partidele de guvernământ se derulează în ultima perioadă cu o amploare tot mai mare. Astfel în ultimele luni este la modă ca primarii şi consilierii să adere la Partidul Democrat din Moldova. Aşa că în această săptămână 10 primari din raionul Soroca au trecut la partidul de guvernământ. Ghenadie Muntean, preşedintele organizaţiei teritoriale PD din Soroca ne-a confirmat aderarea la partidul din care face parte a primarilor satelor Parcani (PLDM), Stoicani (PLDM), Dubna (Independent), Şeptelici (PLDM), Pârliţa (PLDM), Schineni (PLDM), Rădi-Cereşnovăţ (PLDM), Băxani (Independent), Şolcani (PLDM) şi Trifăuţi (PLDM). Acesta afirmă că primarii nu au fost presaţi de procuratură şi nici că li s-au promis bani pentru ei sau satele pe care le conduc, după cum se vehiculează. “Ei nu sunt presaţi de nimeni, am fost anunţat că aceşti primari vor să vină la o întrevedere cu noi. Am stat de vorbă şi mi-au spus că PLDM nu are viitor şi că vor să adere la PDM. Ei au semnat şi o declaraţie, iar eu le-am spus că noi nu stăm pe butoiul cu bani şi nu le promitem finanţe pentru sate” a declarat Ghenadie Muntean. În declaraţia de părăsire a PLDM semnată de primari, este menţionat că noii membri ai partidului susţin actuala guvernare. Am solicitat şi opinia preşedintelui raionului Soroca, Mihai Mâţu, unul dintre liderii locali ai liberal-democraţilor. „Decizia le aparţine. Înţelegerea care am avut-o cu ei este că noi vom avea o decizie colectivă, în situaţia dată nu poate să fie acceptat acest pas pe care l-au făcut. Nu vreau să dau calificative urâte, dar este cum este. Echipa rămâne în continuare să mai decidă multe lucruri, aşa cum am încercat să decidem cu dânşii, iar acum câteva zile tot ei erau acei care declarau că vom lua doar o decizie colectivă”. Este de menţionat faptul că şi anterior unii primari au trecut din alte partide la PLDM, care se afla atunci la guvernare. Astfel zicala “Cine săpa groapă altuia, cade singur în ea” a jucat festa PLDM-ulu şi s-ar putea să facă pe viitor surprize şi pentru echipa PDM.

P.S. Primarul satului Băxani, Ghenadie Pereteatcu ne-a spus că a semnat declaraţia şi susţine primarii PDM, dar nu aderă la partid.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova Reporter la Revista Tinerilor Români de Pretutindeni „ACUM” (2002), Reporter la Publicaţia Periodică “Observatorul de Nord” (2002 – 2009, 2014-prezent), Reporter şi prezentator la Studioul de televiziune “Sor-TV” (2002 –2009), Reporter la “Jurnal TV” - Departamentul Ştiri, “Jurnal de Weekend” și “Asfalt de Moldova” (2009 – 2011), Reporter al emisiunii “Prima Oră” la “Prime TV” (2011- 2014)

Lasă un răspuns

*