PRACTICI EUROPENE: Din lumea virtuală în cea reală

Putem fi europeni nu doar în declaraţii, ci şi în fapte. De aceasta este sigură administratoarea grupului “SOROCA SUNT EU” de pe Facebook, Alina Mâţu, care a postat recent pe reţelele de socializare un mesaj unde îi întreabă pe membrii grupului (care sunt peste 1500 – n.a.) cum putem veni de hac mizeriei. “Multe din postările Dvs sunt poze sau constatări despre dezordine, mizerie, scaune, urne, terenuri de joacă distruse etc. Este trist ce se întâmplă cu adevărat, dar noi nu rezolvăm nimic dacă tot ce facem este să arătăm aceste lucruri. Ce soluţii vedeţi Dvs pentru vandalism şi acte de dezordine? Cum credeţi că ele pot fi preîntâmpinate sau pedepsite? Cum putem sensibiliza APL şi locuitorii oraşului cu privire la această problemă? Ce acţiuni concrete pot fi întreprinse?” se întreabă tânăra. Sorocenii s-au grăbit să comenteze postarea şi să vină cu propuneri, iar Artur Lesco a propus crearea unui grup de iniţiativă pentru ca însăşi comunitatea să-şi rezolve problemele, aşa cum se face şi în Uniunea Europeană. Astfel au dat curs propunerii şi s-au întrunit într-o “şedinţă” sorocenii Alina Mâţu, Elena Bodnarenco, Mihai Mâţu, Mihail Grabciuc, Marcel Buşan, Artur Lesco, Vasile Baş, Victor Ciuvaga, Albert Malîş, Valentina Rusu, Alexei Patraşcu, Olga Prepeliţă, Daniela Berzoi, Radu Vrîncean, Angelina Căldare, Tatiana Mitrofan ş.a. S-a discutat în special despre soluţii şi idei care pot ajuta la redresarea situaţiei, dar şi despre acţiuni ce pot fi întreprinse atât la nivel de Parlament cât şi la nivel local de autorităţile publice şi cetăţeni. Au fost date mai multe propuneri, printre care şi îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu, mărirea amenzilor şi sancţionarea mai dură a făptaşilor, instalarea camerelor video în oraş, elaborarea campaniilor de sensibilizare, interzicerea utilizării sacoşelor şi a recipientelor PET, inspectarea oraşului de grupuri mobile dotate cu camere video care ar putea înregistra pe cei fac mizerie, organizarea lecţiilor educative în grădiniţe şi instituţii de învăţământ, ş.a. Urmează să fie făcut un plan concret de paşi cu acţiuni de “convingere” şi “constrângere” a orăşenilor pentru a păstra oraşul curat. Sorocenii care doresc, pot să se implice şi vor să fie la curent cu activităţile grupului de iniţiativă se pot înregistra în grupul “SOROCA SUNT EU”.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova Reporter la Revista Tinerilor Români de Pretutindeni „ACUM” (2002), Reporter la Publicaţia Periodică “Observatorul de Nord” (2002 – 2009, 2014-prezent), Reporter şi prezentator la Studioul de televiziune “Sor-TV” (2002 –2009), Reporter la “Jurnal TV” - Departamentul Ştiri, “Jurnal de Weekend” și “Asfalt de Moldova” (2009 – 2011), Reporter al emisiunii “Prima Oră” la “Prime TV” (2011- 2014)

Lasă un răspuns

*