Serghei CETULEAN: „Dacă preşedintele ar fi fost ales de întregul popor, nu aveam o criză atât de profundă”

0
55

Evenimentele care au loc în Republica Moldova de pe la mijlocul toamnei au fost şi sunt caracterizate pe toate feţele nu doar de analiştii politici şi de comentatorii din capitală, dar şi de acei interesaţi de fenomenul politic din teritoriu. Adică, nu doar cei de la Chişinău au un cuvânt greu de spus când pe altar este pusă soarta noastră, a tuturor, dar şi „provincialii”. De exemplu, domnul Serghei Cetulean, primarul comunei Parcani, dar şi preşedintele Asociaţiei primarilor din raionul Soroca.

 

 

–   Domnule primar, cum caracterizaţi starea de lucruri care se înregistrează actualmente în Republica Moldova?

–   Ca-tas-tro-fală! Dacă cineva consideră altfel, să-mi spună şi mie. Nu de alta, dar noi, cei de la coarnele plugului, cum spunea poetul, nu merităm o astfel de soartă. De altfel, partidele politice aflate la guvernare au discreditat până la ultima picătură de răbdare tot ce s-a construit cu atâta migală pe parcursul a atâţia ani. Ba mai mult, şi înainte, darămite acum, partidele politice nu aveau şi nu au dreptul să spună că datorită lor noi, primarii, am fost aleşi în funcţii. Dimpotrivă, noi am pus „la bătaie” toată autoritatea noastră şi oamenii şi-au dat votul pentru partidele pro-europene, iar acum nici nu îmi imaginez cum în viitor aceste partide vor avea curajul să meargă prin sate pentru a cerşi din nou voturi.

–   Apropo, sunteţi şi Dvs. de părerea că preşedintele trebuie ales de întreg poporul?

–   Fără nici un dubiu. Preşedintele nu doar trebuie ales, dar şi de revocat în exclusivitate de popor. Bunăoară, dacă preşedintele Nicolae Timofti ar fi avut mandatul poporului, cum este, de exemplu, în România, nu se întâmpla ceea ce s-a întâmplat. Klaus Iohanis nu a avut nevoie de săptămâni şi luni de zile pentru a investi un guvern, fiindcă nu este la cheremul unui sau altui partid. Nu este neapărat dator să tragă cu urechea la ceea ce spune cutare sau cutare lider politic, fiindcă stăpânul lui numărul unu este alegătorul.

–   Bine, dar unii politicieni consideră că poporul nu este atât de bine pregătit încât să-şi asume astfel de responsabilitate.

–   Falsă această părere. Poporul este, poate, mai bine pregătit decât unii politicieni, iar pe lângă aceasta cetăţeanul de rând nu poate şantaja sau manipula şeful statului. Cu părere de rău, datorită sau, mai bine zis, din cauza că a fost ales de parlamentari domnul Timofti a fost învinuit de păcate pe care nu le-a săvârşit. Chipurile, „trage” mai mult la un partid decât la altele.

–   Domnule Cetulean, când se vorbeşte despre astfel de crize cum se înregistrează la noi de o habă de vreme, mai multă lume face calcule cât are de pierdut republica la nivel „macro” şi mai puţini sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă la nivel „micro”, adică la nivelul unei primării luate aparte. Din câte cunosc, la Parcani criza a lăsat urme foarte adânci…

–   Perfect adevărat. Or, din câte ştiu cititorii „Observatorului de Nord”, în primăriile Parcani şi Ocolina trebuia să fie rezolvată poate cea mai stringentă problemă a celor patru sate — Parcani, Voloave, Ocolina şi Ţepilova — aprovizionarea cu apă potabilă. Pentru rezolvarea acestei probleme au fost alocaţi 7.350.000 lei care, din cauza crizei, nu au fost parte a bugetului pentru anul 2015, aceşti bani fiind folosiţi în alte scopuri. Nu vom putea înfăptui lucrările nici în anul 2016, fiindcă suma nu se regăseşte în bugetul pentru acest an. De altfel, nu este vorba de aprovizionarea cu apă potabilă a doar patru sate, dar şi a 18 localităţi din împrejurimi.

–   Susţineţi ideea organizării referendumului cu privire la modul de alegere a şefului statului şi nu numai?

–   Cu ambele mâini, şi vă explic de ce. Într-un stat cu adevărat democratic clasa politică este previzibilă, iar în Republica Moldova nimic nu este previzibil. Puteţi sau nu puteţi fi de acord cu mine, dar poporul este mult mai previzibil decât clasa politică.

–   Consideraţi că domnul Pavel Filip şi cabinetul lui vor primi undă verde în legislativ sau vom avea alegeri anticipate.

–   Domnul Filip va fi ales şi menţinut la cârma cabinetului următorii trei ani, cu siguranţă, fiindcă, spre deosebire de domnul Gaburici, bunăoară, are în spate o nouă majoritate parlamentară deja bine con turată. Nu zic că o astfel de majoritate pestriţă este un lucru bun, dar confirm şi eu o realitate.

–   Mulţumesc pentru interviu.

Consemnare Victor COBĂSNEANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.