Sărbătoare pentru copii aflaţi în grija părinţilor profesionişti

Mare sărbătoare s-a dat în aceste zile pentru copii plasaţi în familiile asistenţilor parentali profesionişti. Zeci de copii, însoiţi de familiile care i-au primit călduros, au participat la o festivitate dedicată sărbătorilor de iarnă, unde au avut parte de cadouri, un concert deosebit şi multe concursuri.

O adevărată poveste au trăit participanţii acestei sărbători, fiind vizitaţi numeroase personaje precum Moş Crăciun şi Alba ca Zăpada, Pitici, Baba Cloanţa, Piraţi ş.a. Spectacolul vesel, colorat şi captivant, a fost pregătit cu drag de studenţii Colegiului Pedagogic “Mihai Eminescu”. Viitorii pedagogi au reuşit să capteze atenţia copiilor şi să-i atragă în diferite concursuri şi dansuri distractive, provocându-le zâmbete şi dăruindu-le emoţii frumoase.

Asistenţa parentală profesionistă este un serviciu alternativ de tip familial, dezvoltat în anul 2009, iar Asistentul Parental Profesionist  asigură la domiciliul său îngrijirea, creşterea şi educarea temporară a copilului rămas fără îngrijirea părinţilor biologici. Pentru mulţi copii Asistenţa Parentală Profesionistă  înseamnă o familie, un cămin, iar asistenţii parentali pot deveni pentru ei părinţi adevăraţi.

Sărbătoarea a fost organizată de Direcţia Asistenţă Sorocială şi Protecţie a Familiei din raionul Soroca (DASPF), cu sprijinul Colegiului Pedagogic, dar şi a oamenilor cu suflet mare, care au contribuit material, ne-a comunicat Cristina Deveatâi, manager serviciu asistenţă parentală profesionistă, DASPF.

Scopul evenimentului este dea aduce magia sărbătorilor în sufletele copiilor rămaşi fără îngrijire părintescă, plasaţi în casă de tip familie şi familiile asistenţilor parentali profesionişti. A contribuit mai multă lume cu inimă mare, căror le mulţumim mult. Este vorba de agenţi economici din oraşul şi raionul Soroca, persoane fizice, parohia şi Fundaţia „Sf. Martiri Brâncoveni”. Studenţii Colegiului Pedagogic, dirigintă Angela Guţu, au pregătit programul festiv, iar Secţia cultură şi turism a oferit sala pentru eveniment”.

Astfel, datorită oamenilor generoşi, copii, au primit câte un cadou dulce, iar familiile în care sunt plasaţi aceştia – câte un pachet alimentar.

În familia Zavorohin, din Redi-Cereşnovăţ, au găsit căldură părintească două fetiţe în vârstă de 15 ani. Deşi nu sunt surori, fetele se înţeleg bine între ele, dar şi cu cei doi copii biologici ai familiei, ne-a spus doamna Valentina, care de peste cinci ani este părinte profesionist. „Când copii au plecat la învăţat, am rămas singuri acasă, obişnuită să lucrez la grădiniţă, înconjurată de copii, m-am pomenit că mii trist. În satul nostru a fost petrecut un seminar informativ unde s-a vorbit despre asistenţa parentală profesionistă. Ne-am sfătuit cu soţul, am vorbit şi cu copii şi ne-am hotărât. Este un serviciu şi o ocupaţie de suflet. Atât copii învaţă de la noi, cât şi noi învăţăm multe de la ei: răbdare, bunătate… Copii se împacă bine între ei. Astăzi suntem la sărbătoare împreună, fetele au pregătit şi ele un dans. Ne bucurăm mult de atenţia şi sprijinul celor de la Direcţia Asistență Socială, ei ne instruiesc, ne ascultă problemele, apreciază reuşitele noastre” a menţionat Valentina Zavorohina.

În raionul Soroca 30 de copii au găsit dragoste şi căldură părintească în 20 de familii de asistenţi parentali profesionişti, iar alţi cinci copii sunt plasaţi în casa de tip familial, unica din raion până la acest moment.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

Lasă un răspuns

*