Grupe noi în trei grădiniţe din oraş

La sfârşitul toamnei, în oraşul Soroca au fost deschise trei grupe noi în grădiniţele nr.13, 16 şi 17. Astfel au fost create condiţii ca încă 65 de pici să beneficieze de educaţie preşcolară de calitate.

Printre norocoşii care au păşit în grupele deschise şi recent reparate sunt şi doi băieţei pe nume Daniel de la Instituţia de învăţământ preşcolară nr. 13. „Mie îmi place tare la grădiniţă, aici învăţ, mă joc şi desenez, îmi spune Dan Ruban. Vreau să mai vin aici”. La fel de bucuros este şi Daniel Muntean: „Grădiniţa e frumoasă şi aici este bine. Eu mă joc cu prietenii mei Spiru şi Ion”. Educatoarea Olga Burcă ne-a mărturisit că de deschiderea grupei „Luceafărul” se bucură nu doar copiii, ci şi părinţii cu educatorii. „Este foarte bine când copiii frecventează instituţia preşcolară, mai ales că avem condiţii foarte bune, aşa că suntem bucuroşi şi noi, şi părinţii. În toate grupele sunt condiţii bune, dar la noi totul este nou, aşa că este mai bine. Avem 25 de copii în această grupă nouă şi este uşor de lucrat, fiindcă suntem dotaţi cu toate cele necesare”. La grădiniţa nr. 13 sunt în total 186 de copii care frecventează cele 8 grupe. „Grupa care a fost deschisă este predestinată pentru vârsta mare şi o frecventează copii de 5-6 anişori, ne-a declarat Asea Cojuhari, şefa instituţiei de învăţământ preşcolar cu practici incluzive nr. 13. Reparaţia a fost făcută de la zero, a fost instalată baia, veceurile, încălzirea, s-a adus mobilierul. Totul a fost făcut din banii primăriei. Cu ajutorul contribuţiei părinţilor de 9 mii de lei noi am mai făcut două cabinete noi — un centru de resurse pentru educaţie incluzivă şi un cabinet metodic pentru cadrele didactice şi părinţi”.

Asea Cojuhari, şefa instituţiei preşcolare nr. 13137-OdN-071215gradinita Cojuhari

Mai avem nevoie de reparaţia centrului medical şi a cantinei, noi am câştigat un proiect de reparaţie a acesteia din partea Blocului Militar al SUA, dar în legătură cu situaţia creată în țară noi suntem amânaţi. Mai avem nevoie de reparaţia a încă două grupe, spaţiu avem şi acolo totul trebuie de făcut de la negru. Mai sunt înregistrate încă vreo 40 de cereri de la părinţi.

La instituţia preşcolară numărul 16 din cartierul Soroca Nouă i-am găsit pe cei 10 copilaşi nou-veniți desenând şi construind puzzle-uri. Educatoarea Irina Cebotari îi supraveghea atent pe micuţii din grupa de creşă „Îngeraşii”. „Este foarte bine când copiii frecventează grădiniţa, în primul rând pentru părinţi că vor avea timp liber să-şi găsească şi un loc de muncă, ne spune aceasta. Este bine şi pentru copilaşi, sunt condiţii bune — avem căldură, covoare bune, totul este nou. Ei comunică între dânşii, învaţă a vorbi şi a se juca împreună”. Şefa grădiniţei ne spune mândră că prin reparaţia grupei noi au fost completate toate cele şapte grupe disponibile, unde sunt educaţi 160 de copii. „Această nouă grupă de creşă este preconizată pentru 20 de copii dintre care acum o frecventează zece micuți cu vârsta de doi anişori şi până la doi, afirmă Larisa Manina, şefa instituţiei preşcolare nr. 16. Este o bucurie atât pentru copii, cât şi pentru noi, fiindcă atunci când este frumos în toate grupele în grădiniţă este formidabil. Cu aceşti 20 de copii primiţi la grădiniţă permitem celor douăzeci de mămici să-şi poată găsi un loc de muncă. Totul s-a făcut cu ajutorul primăriei, am primit aproape 400 de mii de lei, dintre care 270 de mii de lei pentru reparaţie şi restul banilor au fost alocaţi pentru mobilier, covoare şi veselă. Părinţii au adus flori, au cumpărat jucării şi au instalat un boiler ca să-şi spele copiii mânuţele cu apă caldă”.

Larisa Manina, şefa instituţiei preşcolare nr. 16138-OdN-071215gradinita Manina

Noi demult ne doream să fie deschisă această grupă, fiindcă astfel sunt deja completate toate cele şapte grupe ale grădiniţei noastre, deși mai sunt încă peste 30 de cereri.

Părinţii norocoşilor au primit cu bucurie vestea că la grădiniţele din oraş se inaugurează noi grupe. Rozalina Levandovschi a venit cu fiica în grupa nou-creată „Prichindel” a grădiniţei nr. 17 „Cheiţa de aur”. „Faptul că se deschid grupe noi este foarte important pentru noi, deoarece părinţii au posibilitatea de a merge la lucru atât timp cât copiii frecventează grădiniţa, în afară de aceasta micuţii aici îşi pot schimba spre bine şi mentalitatea, zice femeia. Nici nu speram că voi putea da copilul la grădiniţă la aşa vârstă, ea are un an şi unsprezece luni şi vrem să mulţumim tuturor care au făcut acest lucru posibil”. Educatoarea Natalia Tisovschi de la aceeaşi instituţie preşcolară este sigură că odată cu frecventarea grădiniţei micuţii ajung pe mâini bune — „La grădiniţă copiii primesc totul de ce au nevoie — educaţie, bun-simţ, lucru în colectiv pentru a creşte şi a se dezvolta multilateral. Viaţa porneşte de la grădiniţă, cum îi dăm copilului dragoste de la început, aşa va fi şi pe parcursul vieţii. Suntem dotaţi foarte bine, iar mobilierul corespunde copiilor cu vârste mici de 2-3 ani şi pe parcurs aici va fi o grupă doar pentru astfel de copii”. Eugenia Bodnari, şefa acestei instituţii preşcolare, este sigură că nu doar copiii au noroc de o grădiniţă frumoasă, dar şi grădiniţa de cei mai buni copii. „Grupa nouă de la grădiniţa noastră o vor frecventa 20 de copilaşi foarte deştepţi şi frumoşi. Ne bucurăm de faptul că am avut posibilitatea de a deschide încă o grupă, mai ales că dispunem de condiţii foarte bune, este cald şi copiii se simt foarte bine. Au fost investiţi din partea administraţiei publice locale în jur 300 de mii de lei, iar părinţii au investit atât fizic, cât şi financiar în renovarea şi amenajarea grupei”, ne spune directoarea.

Eugenia Bodnari, şefa instituţiei preşcolare nr. 17 „Cheiţa de aur”136-OdN-071215gradinita Bodnari

Acum noi mai avem încă vreo 40 de cereri pentru copii, deci dacă am mai deschide încă două grupe noi am avea copii şi pentru ele.

În total grădiniţele de copii din oraşul Soroca sunt frecventate de circa 1300 de copii, iar conform informaţiilor de la primărie la grădiniţa nr.1 sunt 4 grupe, la grădiniţa nr. 5 sunt 4 grupe, la grădiniţa nr. 6 sunt 6 grupe, la grădiniţa nr. 7 sunt 3 grupe, la grădiniţa nr. 12 sunt 4 grupe, la grădiniţa nr. 13 sunt 8 grupe, la grădiniţa nr. 15 sunt 6 grupe, la grădiniţa nr. 16 sunt 7 grupe, iar la grădiniţa nr. 17 sunt 12 grupe.

 

 

 

 

 

 

Victor Său, primarul oraşului Soroca:

Inaugurarea unei grupe noi la grădinița nr.17 "Cheiţa de aur"
Inaugurarea unei grupe noi la grădinița nr.17 „Cheiţa de aur”

Eu cred că aprecierea trebuie să o dea părinţii copiilor din oraş atunci când au posibilitatea să aducă copilul la o grădiniţă cu condiţii bune. Au spaţiu luminos, este cald, dormitoarele sunt dotate cu mobilă şi jucării, iar cel mai important este că sunt educatori care pregătesc copiii noştri şi-i educă pentru instituţiile de învăţământ. Consiliul orăşenesc a alocat toate sursele financiare, administraţia a petrecut achiziţionarea lucrărilor, iar agenţii economici deja le-au îndeplinit. Prin ceea ce aţi văzut eu cred că merită să fie apreciată conlucrarea dintre administraţia publică locală şi instituţiile preşcolare.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova Reporter la Revista Tinerilor Români de Pretutindeni „ACUM” (2002), Reporter la Publicaţia Periodică “Observatorul de Nord” (2002 – 2009, 2014-prezent), Reporter şi prezentator la Studioul de televiziune “Sor-TV” (2002 –2009), Reporter la “Jurnal TV” - Departamentul Ştiri, “Jurnal de Weekend” și “Asfalt de Moldova” (2009 – 2011), Reporter al emisiunii “Prima Oră” la “Prime TV” (2011- 2014)

Lasă un răspuns

*