BRAVOS: Inventatorii soroceni au cucerit aurul

Ciuvaga

Alexandru Sârbu şi Alexandru Ciuvaga, au adus, împreună cu profesorul lor de fizică, Victor Ciuvaga, aurul pentru invenţia prezentată la Expoziţia Internaţională Specializată «INFOINVENT-2015».

Amintim că Alexandru Sârbu, elevul anului IV la Colegiul Tehnic Agricol şi absolventul Liceului Teoretic „Constantin Stere”, Alexandru Ciuvaga, împreună cu profesorul lor, au prezentat lucrarea „Utilizarea surselor de energie regenerabile – motorul STIRLING”. Scopul invenției constă în proiectarea unei scheme noi a motorului Stirling (modificarea răcitorului) care ar permite de utilizat eficient resursele regenerabile de energie.

Invenţia a fost apreciată înalt, aceştia fiind decoraţi cu medalia de aur.

Expoziţia Internaţională Specializată «INFOINVENT-2015» s-a desfăşurat în perioada 25-28 noiembrie la Chişinău. Obiectivul principal al evenimentului este susţinerea şi promovarea proprietăţii intelectuale în general şi creativităţii în special, atragerea investiţiilor în activitatea de inovare şi transfer tehnologic, realizarea proiectelor mixte privind implementarea invenţiilor, tehnologiilor şi materialelor noi în economia naţională, dezvoltarea cooperării tehnico-ştiintifice internaţionale, fiind o platformă ideală pentru întâlniri de afaceri între inventatori, cercetători şi reprezentanţi ai sectorului real al economiei.

Foto: Victor Ciuvaga

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

Lasă un răspuns

*