Jocurile de (ne)noroc: a fi sau a nu fi?

Administratorii cazinourilor ademenesc clienţii cu câştiguri fabuloase
Fotograf: Vadim Şterbate

Într-una din zile am primit la redacţie o scrisoare deschisă adresată primarului oraşului Soroca, Victor Său, de la membrii familiilor unor concetăţeni dependenţi de jocurile de noroc. Iată un citat din scrisoare: “Vă scrie un grup de oameni din oraşul Soroca. Cred că durerea pe care o avem noi o mai au şi mulţi oameni din ţara noastră. Vă rugăm foarte mult să fim auziţi şi ajutaţi de către dumneavoastră, consiliul raional, guvernul ţării. Noi, părinţii, bunicii, suferim enorm de mult pentru copiii şi nepoţii noştri văzând pe zi ce trece că devin oameni bolnavi, inconştienţi de ceea ce fac, jucându-se în aparatele de joc în cazinouri, lăsând în urmă copii şi soţii fără locuinţă, fără bunurile materiale ce le-au agonisit de o viaţă. Ei ajung la pierzanie punându-şi viaţa în pericol sau întreprind multe lucruri murdare, în urma cărora suferă nu numai ei, dar şi părinţii, soţiile şi rudele. Noi vă rugăm, ne închinăm până la pământ, nu ne lăsaţi să suferim atât de mult, scoateţi ţara din acest pericol care îi afectează pe copiii noştri. Vă rugăm să închideţi aceste localuri, unde pierdem sănătatea copiilor noştri, ţara are nevoie de oameni oneşti şi sănătoşi. Nu ne lăsaţi în voia sorţii, că plâng părinţi, bătrâni, soţii şi copii!”. În total scrisoarea au semnat-o 22 de persoane.

Valeriu Ceapa, primarul oraşului Floreşti:
Părerea mea este că ele toate trebuie amplasate în Las Vegas. Vreau mai întâi să-mi aleg viceprimari, căci am patru luni de când lucrez fără ei, după asta vom dezvolta o strategie cu privire la jocurile de noroc.

Am încercat să aflăm părerea primarului oraşului referitor la acest subiect, iar Victor Său mi-a spus că-i înţelege şi îi susţine pe autorii scrisorii. “Ca locuitor al oraşului Soroca eu tot sunt împotriva acestor jocuri de noroc, deoarece nu aduc plăcere omului, ci doar cheltuieli pentru familii, ne-a declarat Victor Său, primarul oraşului Soroca. Este o zicală veche: dacă vrei să câştigi la cazinou, construieşte-ţi cazinoul tău. Este imposibil să mergi la jocurile de noroc şi să ieşi de acolo cu un câştig oarecare. Ca primar le pot spune că noi ar trebui să aprobăm bugetul pentru 2016, iar la capitolul venituri sunt incluse şi autorizaţiile de funcţionare a cazinourilor. Noi trebuie să punem acest lucru pe ordinea de zi, iar consilierii prin votul majorităţii să interzică activitatea lor ori să stabilească condiţii mai dure pentru aceşti agenţi economici. Însă acei care joacă în aceste jocuri de noroc, eu vă asigur, că chiar dacă acestea vor fi în afara oraşului, ei vor merge acolo, vor fi la Floreşti sau Drochia, se vor duce acolo. Nu în ultimul rând şi la Chişinău. Aici este problema, în conştientizarea lor”, afirmă edilul oraşului.

Pe de o parte, aceste întreprinderi achită anual în bugetul local sume mari de bani, dar pe de altă parte, veniturile sunt bazate pe (ne)norocul multor soroceni. În anul 2015, fiecare din cele patru unităţi comerciale care prestează astfel de servicii ]n Soroca au vărsat în haznaua statului câte 78 mii de lei (taxa pentru activitate de 60 mii de lei + 30 la sută pentru că lucrează în regim nonstop). Dar autorităţile susţin că nu (doar) banii sunt motivul pentru care au dat autorizaţii de activitate celor trei agenţi economici care administrează în total patru jocuri de noroc pe teritoriul oraşului. “Primăria nu a permis amplasarea jocurilor de noroc pentru venitul obţinut, spune primarul oraşului Soroca. Agentul economic hotărăşte singur ce fel de activitate vrea să aibă. Noi suntem obligaţi să-i dăm autorizaţie agentului economic dacă legea permite aşa activitate, însă consiliul orăşenesc are prioritate de a decide ce fel de activitate să fie în oraşul Soroca. În timpul apropiat voi pune această problemă la comisia de specialitate, dar ar fi bine ca membrii acestor familii să vină cu un demers către primarul oraşului şi consiliul orăşenesc, ca noi să examinăm corect această problemă pe care am auzit-o astăzi de la dumneavoastră. Eu nu am până acum un demers oficial din partea locuitorilor”, afirmă Victor Său.

Unii îşi pierd averile într-o noapte...
Unii îşi pierd averile într-o noapte…

Nina Cereteu, primăriţa oraşului Drochia:
Poziţia la Drochia e la fel ca şi la alţi colegi – negativă.
La moment suntem în proces de judecată cu fondatorii pe motiv că la Consiliu a fost majorat tariful, iar ei refuză să plătească. Creăm condiţii ca ei singuri să închidă afacerile.

Fiindcă primarul a pasat problema Consiliului orăşenesc, i-am întrebat pe liderii fracţiunilor cum vor proceda dacă va trebui să pună la vot acest subiect. Iurie Todirean, preşedintele fracţiunii Partidul Nostru, ne-a zis că, în opinia lui, prea s-au înmulţit în oraş cazinourile. “Noi credem că ele sunt prea multe şi vom lua măsuri cu ele la şedinţele viitoare. O să scăpăm de ele, vrem să le închidem pe toate. Şi la Bălţi, unde este primarul nostru, vor să le închidă, iar primarul de la Comrat le-a închis deja”, a declarat Iurie Todirean. Şi Vasile Baş, preşedintele fracţiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova, crede că ar fi bine ca jocurile de noroc să nu existe în oraşul Soroca. “Ar putea fi mutate într-o periferie, deoarece atât timp cât legea nu interzice jocurile de noroc noi nu le putem închide. Dar dacă sunt precedente legale în alte oraşe, atunci sunt de acord ca acestea să fie închise”, îşi spune părerea Vasile Baş. Vasile Cojocari, preşedintele fracţiunii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, susţine că de anul viitor jocurile de noroc din Soroca ar trebui să rămână fără licenţă. “Eu cred că ele trebuie să fie închise, fiindcă, din câte ştiu eu, tare mulţi se duc şi duc banii acolo, din pricina asta familiile se destramă şi suferă copiii. Trebuie de închis, pentru că cineva se îmbogăţeşte pe lacrimile părinţilor şi copiilor. O să facem aşa ca din 2016 ele să îşi sisteze activitatea”, promite Vasile Cojocari. Aceeaşi opinie o are şi Albert Malîş, preşedintele fracţiunii Partidul Comuniştilor din Republica Moldova. “Noi avem aceeaşi părere cu cei care au scris scrisoarea şi suntem de acord ca aceste edificii să fie închise. Când vom aproba bugetul pentru anul viitor, se va examina propunerea de a majora impozitele pentru unităţile comerciale, aici intră şi jocurile de noroc. Dacă este să vorbesc de fracţiunea noastră, noi suntem pentru închiderea acestora”, declară Albert Malîş.

„Noi, părinţii, bunicii, suferim enorm de mult pentru copiii şi nepoţii noştri văzând pe zi ce trece că devin oameni bolnavi, inconştienţi de ceea ce fac, jucându-se în aparatele de joc în cazinouri, lăsând în urmă copii şi soţii fără locuinţă, fără bunurile materiale ce le-au agonisit de o viaţă. Ei ajung la pierzanie punându-şi viaţa în pericol sau întreprind multe lucruri murdare, în urma
cărora suferă nu numai ei, dar şi părinţii, soţiile şi rudele. Noi vă rugăm, ne închinăm până la pământ, nu ne lăsaţi să suferim atât de mult, scoateţi ţara din acest pericol care îi afectează pe copiii noştri…”

Totodată, unii proprietari ai jocurilor de noroc ameninţă cu judecata autorităţile locale dacă nu le vor prelungi autorizaţiile pe anul viitor. Alexandru Lapteacru, directorul SRL “Riverajoc”, crede că dacă vor fi închişi aceasta va fi „o prostie”, fiindcă ei aduc venituri mari bugetului. “Dacă omul are 18 ani, el este de sine stătător şi răspunde de faptele sale. Chiar dacă primăria nu ne va da autorizaţie, clienţii noştri sunt persoane dependente de jocuri, la fel ca narcomanii, şi dacă nu vor juca în Soroca, vor pleca în alte oraşe din Republica Moldova sau în Ucraina. Noi nu impunem pe nimeni să cheltuie bani la cazinourile noastre, vor – joacă, nu vor – nu joacă. Autorităţile nu au nici un drept juridic să ne închidă, iar dacă o vor face – vom apela la judecată la fel cum am făcut şi la Orhei”, ameninţă directorul SRL “Riverajoc”. Igor Sliusari, directorul SRL “SigorInvest”, crede că dacă va fi adoptată o decizie ce va opri existenţa jocurilor de noroc, aceasta va fi una greşită. “Va fi o lovitură grea pentru buzunarele noastre şi angajaţii noştri, acest lucru nu ne este convenabil deloc. Noi înţelegem părinţii, situaţia lor este rea, dar mai vedem cum facem şi ne vom consulta cu conducătorii afacerilor noastre”, zice directorul SRL “SigorInvest”. Pe Vitalie Său, directorul SRL “Magic Land”, nu l-am găsit, fiindcă este bolnav, aşa că am vorbit la telefon cu Alexandru, care s-a prezentat administrator al acestei afaceri. “Noi lucrăm legal, nu permitem copiilor să intre şi nici celor în stare de ebrietate. Atunci când cineva ne aduce fotografia unui apropiat şi ne roagă să nu-i permitem accesul fiindcă cheltuie banii familiei, noi respectăm dorinţa şi nu le permitem acestora să joace”, mă asigură administratorul SRL “Magic Land”.

Până acum autorităţile din Orhei şi Comrat au sistat activitatea jocurilor de noroc pentru anul 2016, astfel de planuri îşi fac şi cei din Bălţi, dar cum vor proceda aleşii locali din Soroca? Vor balansa între intenţii nobile şi promisiuni, sau vor trece şi la fapte?

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova Reporter la Revista Tinerilor Români de Pretutindeni „ACUM” (2002), Reporter la Publicaţia Periodică “Observatorul de Nord” (2002 – 2009, 2014-prezent), Reporter şi prezentator la Studioul de televiziune “Sor-TV” (2002 –2009), Reporter la “Jurnal TV” - Departamentul Ştiri, “Jurnal de Weekend” și “Asfalt de Moldova” (2009 – 2011), Reporter al emisiunii “Prima Oră” la “Prime TV” (2011- 2014)

Lasă un răspuns

*