Cinci localuri din Soroca sancţionate pentru abateri de la regulile antiincendiare

Recent, inspectorii Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale au supus verificărilor mai multe localuri de alimentaţie publică şi agrement din oraşul Soroca, iar unele au fost sancţionate pentru încălcarea regulilor antiincendiare.

Printre localurile cu aglomeraţii de persoane supuse verificărilor în această săptămână se numără două discoteci şi patru restaurante sau săli de ceremonii. În urma verificărilor au fost întocmite cinci procese-verbale şi aplicate amenzi în valoare totală de 5200 lei, ne-a comunicat Serhei Djosan, specialist Direcţie Situaţii excepţionale Soroca. Este vorba despre discoteca „Scvajina”, restaurantele „Soroca”, „Primăvara”, „Cetatea Veche”, „Amour”.

Potrivit sursei, cele mai frecvente încălcări sunt insuficienţa mijloacelor primare de stingere a incendiilor, prezenţa materialelor combustibile în decorul sălilor din localuri.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI a demarat verificări ale obiectivelor cu aglomeraţii de persoane pe timp de noapte, la capitolul securitatea antiincendiară, în urma tragediei produse într-un club de noapte din Bucureşti, România, unde, ca urmare a incendiului izbucnit în localul de agrement, au decedat peste 50 de tineri, iar ale câteva zeci rămân internate în spitale cu arsuri grave.

Potrivit informaţiilor DSE Soroca, inspectorii vor efectua verificări şi în alte localuri din Soroca, până la sfârşitul lunii curente.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

Lasă un răspuns

*