Cinste celor mai vârstnici

varstnici-OdN-011015

 

Astăzi este marcată Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, iar cu această ocazie la Soroca a fost organizată o acţiune festivă pentru cei trecuţi de a doua tinereţe. La evenimentul realizat de Organizaţia raională a Veteranilor de Război şi Muncă au fost prezente şi autorităţile locale, în persoana Preşedintelui Raionului Mihai Mâţu şi a primarului oraşului, Victor Său. Oficialii le-au mulţumit celor prezenţi pentru implicarea lor în dezvoltarea societăţii şi le-au înmânat diplome de onoare.

Pe scena holului Palatului de Cultură au cântat pentru oamenii în etate atât tinerele talente, cât şi corul veteranilor.

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova Reporter la Revista Tinerilor Români de Pretutindeni „ACUM” (2002), Reporter la Publicaţia Periodică “Observatorul de Nord” (2002 – 2009, 2014-prezent), Reporter şi prezentator la Studioul de televiziune “Sor-TV” (2002 –2009), Reporter la “Jurnal TV” - Departamentul Ştiri, “Jurnal de Weekend” și “Asfalt de Moldova” (2009 – 2011), Reporter al emisiunii “Prima Oră” la “Prime TV” (2011- 2014)

Lasă un răspuns