(ŞI) RADIO EUROPA LIBERĂ VA MONITORIZA CONSTRUCŢIA STAŢIEI DE EPURARE LA SOROCA

În cadrul unei ample acţiuni cu genericul „Aici este Europa Liberă”, un grup de jurnalişti de la acest prestigios post de radio, în parteneriat cu Programul Comun de dezvoltare Locală Integrală şi Asociaţia Presei Independente, a poposit, pe data de 15 august, la Soroca, unde a avut o întâlnire cu conducerea raionului şi oraşului, dar şi cu reprezentanţii societăţii civile.

 

Întâlnirea a avut loc în incinta Cetăţii Vechi, iar părţile au fost reprezentate după cum urmează: oaspeţii — directorul Filialei Chişinău a postului de radio Europa Liberă Vasile Botnaru, moderatoarea Liliana Barbăroşie (originară din satul Voloviţa), un grup de ziarişti şi cercetători din capitală şi gazdele — preşedintele raionului Soroca Mihai Mâţu, primarul oraşului Soroca Victor Său, directorul Muzeului din Soroca Nicolae Bulat şi câteva zeci de soroceni prezenţi la întâlnire, unii dintre care (Valentina Jamba, Vasile Apreutesii, Victor Jamba) s-au expus pe tema pusă în discuţie.

 

Victor Său: „Construcţia acestea staţii a fost pe agenda mea de lucru şi în timpul mandatului precedent, dar din varii motive nu am putut să rezolvăm problema şi astăzi avem ceea ce avem. Sper că în următorii ani visul nostru să devină realitate”.

 

Să menţionăm că cei de la Europa Liberă, care au întâlniri în majoritatea oraşelor din Republica Moldova, pun în discuţie cele mai stringente probleme ale fiecărei localităţi. Bineînţeles, la Soroca problema numărul unu a fost şi rămâne construcţia unei staţii de epurare.

 

Mihai Mâţu: „Autorităţile vor face totul ca acest proiect foarte important nu doar pentru populaţia raionului, dar pentru toţi acei care beneficiază de pe urma acestei artere principale a republicii să fie realizat. Până la urmă, ţine de onoarea noastră ca până la finele acestui mandat să dăm în exploatare staţia de epurare”.

 

Vasile Botnaru: „Îmi face plăcere să revin mereu la Soroca şi vreau să cred că şi sorocenii sunt bucuroşi de Europa Liberă. Scopul vizitei de acum este discutarea celei mai actuale probleme a oraşului şi aflarea viziunii autorităţilor locale cu privire la rezolvarea acestei probleme”.

 

Liliana Barbăroşie: „Construcţia unei staţii de epurare la Soroca ar rezolva mai multe probleme, în primul rând ce ţin de calitatea apei. După cum a menţionat şi astăzi şi doamna savant Zubcov, în repetate rânduri, în preajma Sorocii este cea mai poluată apă pe dimensiunea Naslavcea-Parcani”. Între timp am aflat că şi noul ministru al Mediului, Valeriu Munteanu, consideră o prioritate construcţia la Soroca a unei staţii de epurare.

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.