Adrian Andrei Rusu: “Cetatea Soroca este o ciudăţenie din punct de vedere al arhitecturii fortificate în această zonă”

Scriam într-o ediție recentă a ziarului “Observatorul de Nord” despre arheologii care au revenit la Cetate. Nicolae Bulat, “pârcălabul” actual al fortăreței, mi-a recomandat să discut cu Adrian Andrei Rusu, arheolog și medievist notoriu de peste Prut, care îmi poate povesti multe lucruri interesante. Am acceptat cu plăcere, mai ales că interlocutorul meu are o altă poziție referitoare la restaurarea cetății decât mulți dintre cei cu care am discutat anterior.

- Pentru început aș vrea să aflu cu ce ocazie ați venit pe la Soroca?

- Suntem într-o relație prietenească cu colectivul șantierului de cercetare, este o invitație pe care am primit-o de la domnul Sergiu Musteață de a vizita Cetatea Soroca. Faptul că am reclama de a mă ocupa de cetăți mai bine decât alții a fost, probabil, un argument și am acceptat cu mare plăcere, mai ales că este și pentru noi o experiență să venim să vedem cum lucrează colegii noștri din Moldova. Așa că am sosit însoțit și de doi studenți de la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Sebi și Claudiu.

- Și care este prima impresie despre cetatea văzută pe viu?

- Eu știam cetatea de mai înainte, din bibliografii şi din ce s-a mai publicat, ştiam că Cetatea Soroca este o ciudăţenie din punct de vedere al arhitecturii fortificate în această zonă, care are foarte multe probleme legate de interpretarea felului în care s-a născut. Cine au fost meşterii, de unde au venit, cu ce mai seamănă Cetatea Soroca? Rămân probleme care şi acum nu sunt rezolvate. Suntem de acord împreună cu arheologii de aici că restaurarea a fost grăbită, adică nu au ţinut seamă de foarte multe detalii care există în cetate.

- Cum ar fi?

Adrian Andrei Rusu — profesor universitar și cercetător principal la Institutul de Arheologie și Istorie a Artei al Academiei Române, filiala Cluj Napoca. Arheolog și istoric medievist, specialist în cercetarea monumentelor istorice medievale si premoderne. Este autorul unor studii în domeniul castelologiei, monasteriologiei, sticlăriei și ceramicii de construcție.
Adrian Andrei Rusu — profesor universitar și cercetător principal la Institutul de Arheologie și Istorie a Artei al Academiei Române, filiala Cluj Napoca. Arheolog și istoric medievist, specialist în cercetarea monumentelor istorice medievale si premoderne. Este autorul unor studii în domeniul castelologiei, monasteriologiei, sticlăriei și ceramicii de construcție.

- În primul rând, organizarea porţii de intrare. Desigur, restaurarea acestei cetăţi este un pas uriaş spre deosebire de ce a fost, dar vedeţi, chiar şi cu această scară de la intrare este evident că ea nu a fost aşa. Niciodată nu a existat aici o poartă de asta cu închidere semicirculară, aici a fost sigur un pod ridicător. Podul se lăsa pe doi piloni, arheologii au găsit negativele picioarelor de pod. Se ştia că aici a fost un val de pământ, iar podul lung era sprijinit la un moment dat de nişte picioare de zidărie, iar ultima parte de pod era mobilă, când se ridica intra în nişte cadre cu nişte pietre colţoase care se văd şi astăzi cu ochiul liber. Putea să fie găsită o altă soluţie, mai potrivită şi mai conformă cu realitatea. Uitaţi-vă la această poartă, nu are nici un sistem de închidere, ci o zăvorăsc cu lanţul, asta este o tâmpenie. Aici după intrare sunt nişte scobituri, semn că a fost o altă poartă. Cetatea Soroca a avut o poartă dublă sau triplă, completată cu grătar zis şi hersă. Acolo se vede un contur care pare să fie astupat, aici era grătarul care era tras în sus. Dacă respectăm ce este la Suceava sau la Neamţ, aici urma să fi fost o “gură de lup”, adică o capcană cu ţepi. Şi încă ceva, priviţi la cazematele din stânga, este nedrept să laşi o restaurare în asemenea hal. Asta nu e o soluţie. Şi nu speraţi că va veni corectura de proiect foarte repede, fiindcă e mult prea complicat să faci un alt proiect şi să justifici de ce tu nu ai rezolvat ceva din prima dată şi trebuie să intervii din nou. Aici lângă terasă nu este nici un loc ca să se scurgă apele, în afară de şănţuleţul de la intrare, iar apa trebuie să fie foarte mare ca să treacă de pietre şi să ajungă acolo. Există o ofensivă asupra monumentelor care au în spate câştigarea unor profituri de către firmele care sunt implicate. Este vorba de o experienţă pe care România o repetă, iar Republica Moldova o întâlneşte pentru prima oară. Cu siguranţă, se puteau rezolva multe lucruri altfel. Uitaţi-vă la zona aceasta din spatele cetăţii, nu s-a rezolvat deloc drenarea apelor. Este o pantă care duce apele direct în cetate. În acest parc nu are ce căuta vegetaţia înaltă, fiindcă concurează cu cetatea şi perdeluieşte zidurile. Trebuie de hotărât: ori monument, ori pădure, nu pot merge împreună, trebuie să alegi. Un arbore la o apropiere mai mare de monument îl distruge şi prin rădăcinile pe care le extinde spre fundaţie. Am observat că există doar un singur paratrăsnet pentru toate turnurile, nu ştiu dacă acesta este în stare să capteze tot ce s-ar întâmpla în jur. Oricum, paratrăsnetul a fost “plantat” foarte urât, se vede de partea cealaltă cum este un fier băgat acolo, făcut iute-iute ca să rezolve şi asta.

- Cât de mult contează opinia arheologilor în asemenea proiecte de restaurare?

- Când au venit arheologii proiectul era deja gata. Şi atunci când arheologii vin cu elemente noi, ce faci, schimbi proiectul? În mod normal ar trebui să-l schimbi, dar dacă o faci atunci nu mai primeşti bani europeni. Pentru că te prinde la audit şi te întreabă: domnule, dar asta nu este în proiect, de ce ai finanţat? Aşa s-a întâmplat la Suceava în cazul celebrului funicular de la cetate. Iniţial a fost proiectat un funicular care urma să transporte peste şanţuri materialul de construcţie pentru restaurare, dar când a venit constructorul a calculat că dacă foloseşte numai funicularul i-ar trebui cinci ani ca să transporte materialele de care aveau nevoie. Ca urmare, au abandonat funicularul, dar nu l-au scos, că dacă-l scoteau veneau finanţatorii şi întrebau de el. Funicularul acesta inutil mai trebuie să stea încă doi ani acolo, atât timp cât este garanţia de execuţie a proiectului. Sunt mai multe chestii de genul acesta făcute de antreprize de construcţie şi arhitecţi care iau banii şi zic că nu au nevoie de arheologi, fiindcă ştiu şi ei cum trebuie făcute lucrurile. Ştiu, desigur că ştiu, uite şi aici se vede cum ştiu şi lasă lucrurile nerezolvate. Restauratorii au lăsat şi materiale de construcţie aici, uite aşa grămadă, dar şi schelăria. Ar fi trebuit de făcut o balustradă să oprească turiştii să urce pe aceste cazemate, măcar şi din lemn, dar aşa urcă oricine. În România începe să acţioneze o opinie publică împotriva acestui fel de restaurări, au început să apară diferite site-uri unde se ridică aceste probleme şi se vorbeşte de atentate la patrimoniul naţional. Norocul Cetăţii Soroca este faptul că nu are o arhitectură complicată, cum e Cetatea Neamţ, de pildă. Aceasta are o formă regulată cu turnuri la fel și asta a ușurat foarte tare restaurarea. Este un progres, un progres mare, cu siguranță, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe lauri și să spunem că cetatea este în ordine și totul este minunat. Sunt multe lucruri care au fost făcute în grabă.

- Cum credeți, cine a zidit această cetate, meșterii de pe loc, sau de prin alte părți?

- E limpede că Moldova nu putea să dea meşterii care făceau aşa ceva. Și Suceava a fost făcută cu meşteri veniţi din alte părţi şi este atât de excepţională încât nu poţi să admiţi că meşterii moldoveni de pe loc au trecut de la nişte biserici la cetăţi, fiindcă este cu totul altceva. Este o arhitectură exersată de nişte meşteri care au venit, posibil, din Ardeal sau Polonia, dar mai curând din Ardeal, fiindcă relaţia cu Bistriţa o ştim de foarte mult timp şi voievozii moldoveni cereau tot timpul meşteri zidari de acolo. Nu cred că este vorba de meşteri din occident, fiindcă erau prea scumpi şi cine-i cunoștea de acolo? Voievodul ştia că la Bistriţa sunt meşteri şi trimetea carte către pârgarii de acolo, unde scria cam aşa ceva: io, vouă prietenii mei din Bistriţa săsească, din Ardeal vă cer să-mi trimiteţi meşteri zidari ca să-mi fac o cetate. După care se adunau cei de pe loc şi spuneau: hai să vedem care nu ne va face de ruşine şi nu are treabă, iar Vodă plăteşte, toată lumea ştie asta. Consiliul acela hotăra: tu Hans, tu Walter mergeţi și faceţi cetate lui Vodă.

- Să revenim la datarea cetăţii, dumneavoastră pe când credeţi că ar fi putut să fie construită?

- Asta este una dintre marele probleme pe care arheologia nu a rezolvat-o în prealabilul pas al restaurării. Orice proiect european porneşte cu un dosar arheologic. S-a făcut și aici, doar că a fost unul minimal, ca să fie ceva, asta este lozinca şi aşa se procedează şi în România. Totuși, sunt argumente limpezi că am putea discuta despre Cetatea Soroca în jurul anilor 1500. Acum mai este de discutat dacă cetatea din piatră este și ea databilă din vremea asta, sau numai prima fază din lemn și pământ.

- Vă mulțumesc pentru răspunsuri și pentru că ne-ați ajutat să vedem și cealaltă parte a monedei.

Vadim Șterbate

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova Reporter la Revista Tinerilor Români de Pretutindeni „ACUM” (2002), Reporter la Publicaţia Periodică “Observatorul de Nord” (2002 – 2009, 2014-prezent), Reporter şi prezentator la Studioul de televiziune “Sor-TV” (2002 –2009), Reporter la “Jurnal TV” - Departamentul Ştiri, “Jurnal de Weekend” și “Asfalt de Moldova” (2009 – 2011), Reporter al emisiunii “Prima Oră” la “Prime TV” (2011- 2014)

Lasă un răspuns

*