Unii dintre conaţionalii noştri s-au deprins să lucreze peste hotare şi se simt printre străini ca acasă. Şi invers. Alţii sunt plecaţi mai mult de nevoie şi ar reveni oricând, dacă ar şti că-şi pot întreţine familiile şi cu banii primiţi aici. Snejana şi Ion Rotari au lucrat o perioadă peste hotare, dar cu gândul că oricum vor să facă ceva acasă. Şi iată că au pornit o afacere de sezon, dar care poate aduce profit celor care le place să muncească şi depun străduinţă în ceea ce fac. Astfel că pe baza Întreprinderii Individuale “Rotari Snejana” au deschis un salon de mariaj. Tânăra a luat hăţurile afacerii în mâinile ei, dar soţul, implicat mai mult în proiecte culturale, este pe post de consilier şi uneori de şofer. Chiar şi atunci când sunt în post şi nu se joacă nunţile, Snejana nu are timp de vacanţă, ci munceşte pentru pregătirea pentru noul sezon.
După ce s-a săturat să lucreze peste hotare, la fel cum au muncit şi părinţii ei, Snejana Rotari din Soroca a hotărât să-şi lanseze o afacere. S-a consultat cu soţul, au împrumutat bani şi i-au investit într-un salon de mariaj. “După căsătorie am mai fost peste hotare şi m-am gândit că nu este bine să umbli încolo şi încoace. M-am săturat de nopţile nedormite de acolo şi am hotărât să facem ceva. Iniţial ne-am gândit cu soţul să deschidem o frizerie, apoi fiindcă Ion cântă şi la nunţi, am hotărât să facem o afacere în acest domeniu”. Iniţial au luat un credit de 60 mii de lei, dar care nu le-a ajuns. Aşa că au mai împrumutat bani de la cunoscuţi ca până la urmă să-şi vadă afacerea pusă pe roate. “Am început de la zero, a fost tare greu, mai ales că nimeni nimic nu-ţi spune şi trebuie să descoperi şi să faci totul singură. Când întrebam pe cineva, nimeni nu dorea să-mi spună secretele, cum şi eu acum am aflat multe şi nu prea aş vrea să le ştie toţi, căci unii îţi fură ideile. Le ţin pentru mine şi le pot spune celor care mă întreabă doar ceea ce ştiu că nu o să-mi folosească. La început cumpăram marfa şi o vindeam, dar am văzut că nu prea iese profit din aceasta. Aşa că am încercat să fac totul singură, cumpăram buchete pentru mireasă şi le desfăceam de vreo două ori şi le făceam iarăşi până s-a dat mâna. Cu rochiile de mireasă la fel, am avut multe la scurtat sau prefăcut şi treptat m-am învăţat. Acum procurăm materia primă şi facem singuri totul pentru vânzare, dar şi rochii la comandă”, îmi povesteşte Snejana.
Au recuperat investiţia, dar mai au încă multe planuri care necesită şi bani mulţi. Anul 2015 a fost un an de criză pentru ei, dar şi pentru majoritatea celor care activează în domeniul nunţilor, dar astfel au avut răgaz pentru idei şi mai mari. “O susţin mai ales moral şi cu sfaturi, ne spune Ion. Văd o idee la vreo nuntă şi-i spun, mai caut pe site-uri şi-i zic: am văzut aici sau aici ceva interesant. Eu vin la salon şi-i spun cum văd lucrurile în calitate de client, îi spun părerea mea că aici văd aşa sau aşa, iar ea ţine cont de părerile mele”, zice soţul. Au închiriat o perioadă un local în centrul oraşului pentru care achitau peste şase mii de lei lunar, iar acum s-au mutat în altă parte şi achită de două ori mai puţin. “Când eram în centru, intra la noi multă lume şi care are nevoie de serviciile noastre şi care nu, doar aşa, să se uite. Aici însă vin cei care au nevoie de ceva concret pentru nunţi”, ne prezintă proprietara punctele forte ale noului sediu. Alt avantaj este că în preajma salonului au deschis şi un atelier, astfel că nu trebuie să-şi mai ia de lucru acasă, cum o făcea mai înainte.
Snejana Rotari:
“Îi sfătuiesc pe tineri ca să trăiască împreună, să nu plece separat peste hotare şi ca în familie să nu fie unul încolo şi unul încoace. Merită să investeşti aici, faci mai puţin, dar eşti la tine acasă. Dormi pe patul tău, lângă copiii tăi, ştii cu ce i-ai hrănit, cum i-ai îmbrăcat şi i-ai trimis la şcoală şi mai ales cum i-ai educat. Ce educi în tinereţe, aceea ai la bătrâneţe”.
Acum are şi clienţi “de peste hotare”, adică din satele de peste Nistru, cărora le este mai uşor să vină pentru cumpărături la Soroca decât să meargă în alte oraşe ucraineşti.
Încă din start au hotărât cu soţul că vor lucra doar legal, dar aceasta s-a dovedit în realitate mult mai complicat decât credeau. “Noi importam marfa de peste hotare şi trebuia să mai plătim cam încă 100% statului, dar cu ce preţ să-l vindem ca să avem şi profit? Vreo 20-30% plăteşti pentru devamare, plus transportul, apoi impozitul pe venit şi altele. Ne străduim să avem facturi şi nu avem probleme. Dar am căutat alte surse de procurare a mărfii, şi cumpărăm în special materie primă, căci marfa gata este prea scumpă”, zice Ion Rotari.

Şi fiindcă la noi se fac nişte nunţi de vorbesc nuntaşii încă vreo lună despre eveniment, unii miri doresc nu doar să ţină cont de tradiţii, dar şi de modă. “În fiecare an vin modele noi de rochii şi buchete, aşa că mă strădui să le vând pe cele care au rămas mai vechi ori le prefac. Uneori în jumătate de an se schimbă atât designul, cât şi gusturile, iar rochiile noi sunt şi mai frumoase. Aşa că facem de toate, lenţi pentru nuntaşi, buchetele vorniceilor, bolurile pentru strâns banii, paharele mirilor şi tot ce se mai întreabă. Lucrez practic în fiecare zi de la 9 până la 17, dacă nu sunt în magazin, atunci în atelierul de alături, unde cos şi confecţionez. Lucrez deocamdată doar eu aici, dar mă mai ajută şi Ludmila, o femeie care se descurcă foarte bine în toate. Iar eu mă bucur foarte mult când clienţii sunt mulţumiţi”.
Snejana vrea să-şi dezvolte afacerea, aşa că-şi planifică să frecventeze şi cursuri de perfecţionare, iar cel mai mare vis este să aibă localul lor şi să nu mai închirieze. “Avem planuri mari, care sperăm să se realizeze cât mai repede, acesta este visul nostru şi muncim pentru aceasta foarte mult. Renunţăm şi la odihnă şi la multe altele ca să construim propriul local. Într-o afacere trebuie multă răbdare. Nu prea ştiu oameni care şi-au deschis afaceri şi au avut un venit mare dintr-o dată. În orice afacere pot fi şi coborâri, aşa că trebuie să poţi rezista”, afirmă ea.
Vadim Şterbate