SMURD: sute de oameni salvați de un nou serviciu de urgență

0
121

Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, pe scurt SMURD, funcționează de la începutul acestui an și la Cahul, de unde, cu ajutorul autospecialelor primite de la Guvernul României, poate interveni în 4 raioane din sudul Republicii Moldova. Peste 750 de persoane, între care 72 de copii, au primit primul ajutor medical calificat în 2 luni de activitate a paramedicilor de la Cahul. Fără cazuri de deces, dimpotrivă – salvatorii au reușit să ajute chiar la nașterea unui copil, pe timpul de viscol. Cum arată însă o zi obișnuită din activitatea SMURD-ului? Un reportaj de Natalia Zaharescu.

În câteva minute de la apel, ambulanța SMURD, a ajuns la Colegiul de medicină, de unde a preluat o tânără pentru a o transporta la serviciul de urgență. Este vorba despre un caz mai grav, în care a fost necesară și implicarea unui medic, nu doar a echipei de paramedici.

Mă apropii de una dintre colegele fetei și o întreb dacă a auzit despre serviciul SMURD.

SMURD e tot ceva ca salvarea, dar mai urgentă și merge la cazuri mai extreme. Colegei i s-a făcut rău, ceva legat cu gripa, dar are dureri mari în spate. În 3-4 minute a sosit. Mai repede o să ajungă la spital și mai repede o să i se acorde ajutor, îi explică fata.

Paramedicii de la Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare de la unitatea din Cahul se pregătesc pentru o nouă intervenție după ce au transportat o tânără cu complicații provocate de gripă la spitalul din oraș

Ajunși la urgență, unul dintre paramedic, Sergiu Cosev, îmi spune care este problema pacientei pe care a adus-o acum câteva secunde.

Domnișoara acuză dureri în zona abdomenului și are puțin febră. Deja medicii o să stabilească cauza mai exactă.

Sergiu Cosev este astăzi la a treia sa intervenție. Tura a început la 8 dimineața și se va încheia exact peste 24 de ore.

Suntem 24 din 24 de ore la datorie. Dimineața începe cu instructajul, tehnica securității, ne iscălim, primim automobilele de intervenție și – la treabă!Pauza de masă, dacă este necesitate de intervenție, nu mai există, adică se trece peste, spune Sergiu.

Echipa SMURD și-a încheiat aici intervenția, la serviciul de urgență, unde pacientul a fost adus, după ce i-a fost acordat primul ajutor medical. Paramedicii au acum o pauză, până la o nouă intervenție.

Pauzele, însă, după câte se pare, sunt un lux pentru paramedici, care în timpul turei trebuie să fie mereu în alertă, după cum afirmă paramedicul Elena Tanas.

Ziua începe cu apelul de dimineață și intrăm pe felie, cum se spune la colegii noștri din România. 24 de ore tu ești pe intervenție. Sunt cazuri când nu reușești nici un ceai să bei, uiți că mai trebuie să mănânci, uiți că mai ai rude, să mai dai un telefon să mai vezi cum se simt cei de acasă, menționează Elena.

Totodată, paramedicii au prins și unele trucuri de la colegii lor din România, ne spune Elena.

Am învățat ce înseamnă empatia. Ca să acordăm primul ajutor corect, e nevoie de empatie. Mai ales când este vorba de copii. Să știți că e foarte greu să lucrezi cu copiii. Trebuie să cobori la nivelul lui. Chiar facem și baloane din mănuși, le desenăm urechiușe, le legăm fundițe, numai să uite că îi doare.

Primul centru SMURD a fost deschis la Bălți, în toamna anului trecut, ca urmare a unui acord semnat între guvernele Republicii Moldova şi României, privind ajutorul reciproc pentru intervenţiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale.

Valoarea proiectului se ridică la 6,5 milioane de euro, dintre care 5 au fost contribuția României, iar 1,5 milioane – a Chișinăului. Proiectul are drept scop creșterea capacității de răspuns a serviciilor mobile de urgență, reanimare şi descarcerare din Republica Moldova, în conformitate cu standardele europene.

Cine sunt paramedicii și cum intervin aceștia? La Cahul sunt 20 de paramedici, foști pompieri, care au trecut un curs de instruire, o parte dintre ei la Iași, iar ceilalți – pe loc, la Cahul, cu sprijinul formatorilor din România. Am înțeles că serviciul nostru este foarte necesar, spune paramedicul Elena Tanas.

Mașinile SMURD sunt dotate cu cel mai modern echipament existent în Republica Moldova, printre care aparate mobile de resuscitare și defibrilatoare de ultimă generație. Aici medicii pot cu ușurință primi nașteri, fără a pune în pericol viața mamei sau a nou-născutului

Vedem că este necesar serviciul nostru. Și statistica ne arată. Oamenii s-au deprins că vine ambulanța și le …administrează un medicament și apoi îi transportă. … Noi venim în ajutor sau ca suport ambulanței. Nu avem dreptul de a administra, deocamdată, medicație. Ceea ce putem noi face, e să le acordăm primul ajutor, până la etapa spitalicească, imobilizăm și transportăm la spital.

În cadrul unui singur centru de apel sunt plasate dispeceratele de la poliție, pompieri și urgență. De aici sunt repartizate echipele SMURD, către cazurile cele mai grave.

Echipa B2 intervine în cazurile când sunt traume, arsuri, intoxicații, hemoragii masive, în accidente, în colaborare cu ambulanța, în cazurile unde trebuie transport asistat, ne explică dispecerul Nadejda Roșca.

Intervențiile SMURD se fac cu două tipuri de autospeciale. Mașina de tip C1, pentru intervenții în cazuri mai grave, unde echipa este formată din doi paramedici și un medic și mașina de tip B 2, cu doi paramedici la bord, destinată pentru stabilizarea situației pacientului și transportarea la urgență.

Mașinile sunt dotate cu aparate de ultimă generație: defibrilator, baloane pentru respirație artificială, saltea pentru imobilizare în caz de fracturi, care ajută la acordarea primul ajutor mai eficient și mai repede.

De exemplu, în cazul amputării accidentale a unui membru, poate fi utilizată o cutie frigorifică specială pentru transportarea acestuia. Kitul pentru replantare ajută la conservarea organului sau membrului amputat, pentru a-l aduce la spital unde poate fi cusut la loc.

Apelurile la numerele scurte 901, 902 şi 903 sunt preluate centralizat de angajaţii unui singur dispecerat, care ulterior transmit informația echipei SMURD

Aria de intervenție a SMURD Cahul sunt raioanele Cahul, Leova, Taraclia și Cantemir, cu o populație de aproximativ 280 de mii de persoane. Datele statistice care nu indică nici un caz de deces până în prezent, îi încurajează pe salvatori, care au reușit chiar să ajute la aducerea pe lume a unui bebeluș, ne mărturisește Gheorghe Hanganu, specialist al direcție prevenire și relații cu publicul, locotenent al Serviciului de Salvare

Din cauza înzăpezirilor care au avut loc anul acesta aici, în sud, troienele au fost mai mari, o doamnă nu a reușit să ajungă la timp și a fost nevoită să apeleze la serviciul 903, iar dispecerii au direcționat mașina noastră SMURD pentru acordarea primului ajutor medical au primit nașterea pe drum băieții, adaugă emoționat Gheorghe Hanganu.

Următoarea destinație a SMURD-ului ar putea fi orașul Edineț, după care urmează Orheiul și apoi ar putea ajunge la Chișinău. Totodată, un elicopter staționat la Iași poate interveni oricând, în cazul unor situații excepționale, și pe teritoriul întregii Republici Moldova.

Text: Natalia Zaharescu

Foto: Aurel Obreja


Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.


Articolul precedentBancnota VS card
Articolul următorCând vor renunţa moldovenii la banii de hârtie?
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.