Şeful secţiei traumatologie a spitalului din Soroca, bănuit de corupere pasivă

0
109

Şeful Secţiei traumatologie a spitalului din Soroca a fost reţinut, ieri, de ofiţerii CNA şi procurori, fiind bănuit de corupere pasivă. Acesta ar fi pretins de la un pacient 17 000 de lei pentru a-i organiza intervenţia chirurgicală de endoprotezare.

Potrivit unui comunicat emis de Centrul Național Anticorupție, chirurgul ar fi spus denunțătorului că stocul endoprotezelor este limitat, iar pentru a ajunge pe masa de operaţie va trebuie să aştepte rândul.

Totodată, medicul l-ar fi informat că ar putea să soluţioneze problema contra sumei de 17 000 de lei. Acesta a fost reţinut chiar în momentul în care pacientul i-a transmis 15 000 de lei sub controlul Centrului.

În prezent, bănuitul se află în izolator, fiind reţinut pentru 72 de ore şi este cercetat pentru corupere pasivă.

Administrația spitalului nu a fost de găsit pentru a oferi un comentariu, deocamdată.

Menționăm că, în prima jumătate de an CNA a pornit 32 de cauze penale pe diferite fapte de corupţie şi conexe, comise în domeniul ocrotirii sănătăţii.

Revenim cu detalii.


Articolul precedentRaionul Soroca are încă doi Cetățeni de Onoare
Articolul următorCENTENAR: Avem aceeaşi identitate românească!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.