Șefa statului s-a întâlnit cu locuitorii satelor Mărculești și Izvoare din raionul Florești

0
92

Președintele Maia Sandu a discutat marți cu locuitorii satelor Mărculești și Izvoare din raionul Florești despre dezvoltarea comunităților, transmite moldpres.md cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

„În satul Mărculești, Florești, oamenii sunt încrezători cu privire la viitorul european al țării noastre și puterea noastră de a moderniza Moldova. O localitate complet gazificată, cu acces la apă pentru toate gospodăriile, în care toate străzile sunt iluminate și există un sistem de colectare a gunoiului – arată, în primul rând, ce înseamnă când oamenii harnici, implicați, cărora le pasă, pun umărul la dezvoltarea comunității”, a specificat președinta Maia Sandu.

Șefa statului a precizat că Guvernul oferă programe de sprijin – amintind de programul „Satul European” prin intermediul căruia, anul trecut, a fost reparat acoperișul grădiniței. „Însă rezultatele și transformarea în bine a unei localități se face prin cooperare între localnici, autorități locale și autorități centrale”, a subliniat Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a remarcat că fiecare localitate are bogățiile sale, iar oamenii din comuna Izvoare, Florești, se mândresc cu apa limpede din izvoarele faimoase din zonă și cu oamenii valoroși de aici, precum Irina Rimes.

„Obiectivul nostru este să îmbunătățim condițiile de trai în sate, iar programul „Satul European” urmează acest obiectiv – în comuna Izvoare s-au alocat peste cinci milioane de lei pentru renovarea gimnaziului”, a mai afirmat președinta Maia Sandu.

Articolul precedentPetrece vara într-un mod creativ la Biblioteca Municipală „M. Sadoveanu” din Soroca / GALERIE FOTO
Articolul următorPermisele de conducere moldovenești și franceze vor fi recunoscute reciproc
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.