Astăzi cerul va fi variabil şi nu vor fi precipitaţii. La Briceni şi Soroca meteorologii au prognozat şase grade, iar la Bălţi, cu un grad mai mult. La Orhei se aşteaptă opt grade, iar la Tiraspol şi Leova, nouă. La Comrat şi Cahul maxima va fi de 11 grade Celsius.
În Capitală se vor înregistra 10 grade Celsius. Şi dacă azi ne mai bucurăm de soare, în următoarele zile, vremea se răceşte. Astfel, pe timp de zi temperaturile vor coborî până la minus patru grade, iar noaptea se anunţă chiar şi minus şapte. Todată, vor cădea şi precipitaţii sub formă de lapoviţă.