Recunosc: comparația din titlu este forțată. Intenționat forțată. Statele Unite ale Americii și Republica Moldova sunt două entități care nu pot fi comparate decât pur statistic. Greutatea lor specifică este total diferită pe toate palierele: fie cel politic, cel economic, cel militar, demografic ori ce ține de oricare alt domeniu. Pe scara în care evaluarea și stabilirea importanței ori a locului în lume a unui stat se face în baza dimensiunilor geografice și a patrimoniului material de care dispune, cele două entități politice statale vizate de noi se află la poluri diametral opuse. Distanța dintre ele se măsoară în unități cosmice, impracticabile pe tărâmuri pământene. Există însă o scară pe care cele două state incomparabile din punct de vedere politic și material sunt eligibile pentru un exercițiu comparativ de la egal la egal. Este vorba de scara valorică bazată pe moralitatea, pe comportamentul clasei politice care guvernează respectivele state.
Date comune ale unei istorii paralele
În anul 1492, în timp ce Cristofor Columb abia descoperea Lumea Nouă – un continent pe care 282 de ani mai târziu, la 4 iulie 1776, aveau să se formeze Statele Unite ale Americii – , în Lumea Veche, Moldova era deja un stat care conta, bine înfipt în realitatea europeană a vremii. Exact în acel an, Moldova apărea pentru prima dată pe o hartă politică a Europei renascentiste.
Era o recunoaștere a importanței ei în concertul statelor europene și meritul se raporta direct la faptele lui Ștefan cel Mare, un domnitor respectat în marile cancelarii pentru vitejia de oștean, îndemânarea diplomatică și abilitatea sa de a-și putea apăra țara de invadatorii străini, mai puternici și mai numeroși.
Din acel punct al istoriei lor paralele, SUA au cunoscut în aproape 250 de ani o ascensiune fulminantă, devenind în zilele noastre cea mai puternică economie și mai mare forță militară a lumii. Pornește inițial de la 13 colonii-fondatoare la care se adaugă alte 37 de teritorii constituite în state și un district federal – parte anexate în războaie, parte alipite prin consens, parte achiziționate în rezultatul unor tranzacții cu alte state.
Cum s-a făcut Moldova mică, apoi din nou mare
În același timp, Moldova s-a mișcat pe un vector diferit, unul pe contrasensul celui ascendent al SUA. A pierdut din puterea ștefaniană a veacului ei de glorie și pe durata secolelor următoare a fost ciopârțită fără cruțare de imperiile învecinate. În 1795, imperiul habsburgic îi ia partea de nord a Moldovei, pe care o numește Bucovina, în 1812, imperiul rus despoaie Moldova de partea de est, numindu-și prada Basarabia, Două zvâcniri instinctive de supraviețuire au așezat partea neocupată a Moldovei la temelia României, în 1859, alături de Muntenia, iar la 1918, din zbuciumul celei mai năpăstuite provincii – Basarabia – România creată de moldoveni și munteni se reîntregește ca prin minune, alături de ardeleni, în hotarele ei firești. Doar că în 1940, imperiul sovietic bolșevic o ciuntește încă o dată de aceste teritorii, atribuind Bucovina și sudul Basarabiei de această dată Ucrainei sovietice, iar din restul ce mai rămăsese din fosta Basarabie a format o republică sovietică moldovenească așa zisă unională, lipind la ea și câteva raioane din fosta republică autonomă moldovenească din componența Ucrainei, cu scopul strategic al sfârtecării ulterioare continue a acestui spațiu național românesc.
Atomizarea Moldovei nu a încetat nici după 1991, când fosta colonie sovietică moldovenească ratează reunificarea cu întregul românesc de la care a fost ruptă cu sila în 1940/1944 și se declară stat independent. În consecința acțiunilor de sabotaj ale noului imperiu rus, pe această porțiune a vechii Moldove sunt create două așa zise republici autonome. Și nu de altă natură, decât profund anti-moldovenești, gata să poarte război cu statul națiunii titulare.
Procesul nu se oprește aici. Micul stat independent moldovenesc, înghesuit într-un spațiu basarabean redus la minim, trebuia transformat din nou în colonie. Federalizarea a fost un proiect pilot aproape că ideal, dar a fost ratat de colonizatorul Putin. Conform acestuia, „republica federativă” se dădea pe mâna celor două republici „profund anti-moldovenești”, adică de-a dreptul rusești. Au mers foarte bine însă cu măsurile subversive active privind dezintegrarea politică pro-europeană și a caracterului național românesc al statului. Moscova – noul Fanar al vremurilor mai noi – a încurajat corupția și a stimulat trădarea interesului național în așa măsură, încât lichelele Istanbulului trimise cândva să jupoaie Moldova în secolul XIX nu erau bune nici măcar de sluji la satrapii numiți de ea la putere la Chișinău în secolul XXI. Aceștia din urmă nu știau decât să fure și să aibă grijă să înveșnicească „neutralitatea” statului – starea preludiu a unei reocupări militare rusești rapide și fără probleme a statului de pe Bâc, oropsit de ei. Fragmentarea pe molecule a spațiului politic și național a Republicii Moldova, ca parte infimă a Moldovei istorice, avea să intre într-o procedură de descompunere mult mai puternică începând cu anii 2020.
S-a întâmplat însă imprevizibilul: noul Fanar a schimbat modul de operare. Pe lângă stimularea corupției și a activității politice subversive, Moscova s-a hotărât să treacă la operațiuni militare directe, crezând că astfel grăbește procedura și scurtează procesul. În Ucraina s-a împotmolit însă de-a binelea în războiul de foc, iar în Republica Moldova a suferit trei mari înfrângeri consecutive în războiul hibrid. Suntem în situația să constatăm că în unele aspecte istoria se repetă. Ca și în 1918 și 1989, asistăm la un reviriment pe spirală a importanței geostrategice a spațiului rezervat micului stat. Noua clasă politică adusă la putere de o majoritate cu discernământ și responsabilitate a cetățenilor, a fixat statul pe un traseu de dezvoltare europeană sigură. Este un traseu care apropie părțile întregului național, rupte și supuse unui proces brutal de reanexare de către Rusia lui Putin. Discursul elitei politice moldovenești referitor la integrarea europeană, integrarea națională și adeziunea la valorile democratice este sobru, clar, convingător și ferm. Fiind confirmat de acțiuni și fapte, acest discurs a așezat Republica Moldova de partea bună a istoriei, alături de România și de lumea bazată pe democrație a civilizației europene. Pe scara valorilor acestei lumi a dreptății, libertății și prosperității, Republica Moldova a fost decorată simbolic cu cel mai de preț poate premiu pentru consecvența și tenacitatea sa – credibilitatea. Credibilitatea unui partener serios, previzibil și respectabil. Avându-l pe merit acest premiu, nu ne rămâne să credem că Republica Moldova, ca o statalitate românească iscată dintr-o derivă istorică ce nu a depins de ea, hăituită și decimată de dușmani, dar rezistentă și pornită pe o cale a reîntregirii naționale, devine în ochii lumii din nou mare. Devine mare pe scara valorilor morale ale acestei lumi în care alte state puternice și bogate par să-și piardă echilibrul căpătat de sute de ani și să meargă pe contrasensul acestor valori.
Cum Statele Unite ale Americii devin iarăși mici
Este cazul Statelor Unite ale Americii care sub administrația lui Donald Trump se fac din ce în ce mai mici din cauza pierderii credibilității în lume. Nu a împlinit încă anul de când a intrat în al doilea al său mandat la Casa Albă și toate reperele de strategie internațională și de stabilitate națională par ruinate de politicile haotice ale lui Trump. Partenerii europeni din alianțele construite cu migală și jertfe în secolele din urmă sunt nedumeriți de ceea ce le este dat să audă și de ce sunt obligați să reacționeze. În războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, președintele Trump, face ce face și ia poziția de apărare a invadatorului, în loc să apere victima acestuia, așa cum o cere legislația americană, dar și cutuma de onestitate a celei mai puternice, până acum, democrații a lumii. Schimbările bruște de politică externă și izolarea periodică („America First”) duc la o pierdere de încredere din partea aliaților. Măreția se pierde când rolul de lider responsabil este abandonat. Partenerii tradiționali, precum cei din NATO și țările din Europa sau Asia, au început deja să se îndoiască de garanțiile de securitate oferite de SUA sau de angajamentul pe termen lung al acesteia.
Aliații s-ar putea orienta spre o autonomie strategică sporită (cum ar fi eforturile Uniunii Europene în domeniul apărării) sau ar putea încerca să formeze noi alianțe cu alte puteri, inclusiv cu rivali ai SUA, pentru a-și asigura propria securitate și interese. Lipsa de încredere poate duce la o fragmentare a alianțelor și la dificultăți în atingerea consensului în cadrul organizațiilor multilaterale.
Credibilitatea redusă a SUA ca lider al ordinii internaționale bazate pe reguli poate încuraja și mai mult rivalii să conteste sau să încalce normele și tratatele internaționale. Exemplu viu este comportamentul la zi al lui Putin care având zilele acestea un plan „de pace” elaborat de Kremlin și infiltrat Casei Albe asupra războiului din Ucraina, este pe cale s-l respingă brutal pentru că în procesul de redactare a prevederilor lui a intervenit Uniunea Europeană și Ucraina. De parcă acestea nu ar trebui să aibă niciun interes.
Din toate aceste activități haotice, beneficiarul cel mai mare pare a fi la moment Putin, fiindcă unul dintre obiectivele lui cele mai mari a fost și este scindarea Occidentului ca forță economică și militară aliată.
În esență, credibilitatea este moneda esențială a politicii externe. Odată pierdută, capacitatea SUA de a-și promova interesele și valorile la nivel global este puternic diminuată. Iar pe această scară a valorilor morale în care credibilitatea este o piesă centrală, Republica Moldova se situează actualmente pe o treaptă mult mai superioară. Să nu fie luată constatarea drept o manifestare patriotardă gratuită și nici de egoistă bucurie. Ne dăm seama bine cât de important este ca Statele Unite să revină la normalitate, exercitându-și rolul.
Valeriu SAHARNEANU
