SĂPTĂMÂNA BUZOIANĂ (știri, evenimente…)

0
83

Unde va fi mutată Biblioteca Județeană?

Biblioteca Județeană din Buzău ar putea funcționa la mall, în aceeași clădire în care își desfășoară activitatea și magistrații Judecătoriei Buzău. În ședința Consiliului Județean, aleșilor le va fi cerut votul pe un proiect care vizează tocmai închirierea spațiului respectiv pentru mutarea volumelor din cadrul Bibliotecii Județene. Este vorba despre o suprafață de 1200 de metri pătrați, ce va fi închiriată pe o perioadă de maximum 10 ani, la un preț de 3,9 euro/mp. De asemenea, ar urma să mai fie achitată suma de 4,6 euro/mp taxă de servicii.


„Big Brother”, pe străzile din Buzău

Sistemul de supraveghere video va putea fi extins în toate intersecțiile din municipiul Buzău, grație unui program cu fonduri europene de mobilitate „Toate intersecțiile sau marea majoritate vor fi supravegheate, astfel încât să se poată interveni în timp real asupra semafoarelor chiar de la un centru de supraveghere, atunci când ai o situație de blocaj, de aglomerare, respectiv o coloană mare la un semafor să se dea verde până când se rezolvă acea coloana dau ai o ambulanță în trafic, bineînțeles că o favorizezi, dar poți face asta centralizat”, a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Camerele vor putea surprinde tot ce se întâmplă în zona pe care o acoperă, inclusiv și faptele antisociale.


Un nou cartier cu 12-14.000 de case

în municipiul Buzău

Un cartier cu 12-14.000 de case ar putea apărea în municipiu, în perimetrul dintre Aleea Sporturilor, Cartierul Dorobanţi şi râul Buzău, după ce Consiliul Local a aprobat demersurile în vederea întocmirii Planului Urbanistic Zonal, a anunţat primarul Constantin Toma în raportul săptămânal către buzoieni, pe care îl postează pe pagina sa oficială de Facebook. El spune că, în paralel, se probează un proiect de punere în valoare a Iazului Morii. ”Avem deschise 24 de şantiere de asfaltare de străzi în municipiu, au început lucrările pentru 12 locuri de joacă, iar într-un viitor foarte-foarte apropiat — avem toate condiţiile şi au început să sosească echipamentele — vom începe alte 12 platforme îngropate de gunoi. Pregătim tot ceea ce trebuie pentru a începe, în sfârşit, Planul Urbanistic Zonal pentru celebra Tarla 33, unde sunt 67 de hectare şi unde vom încerca să sprijinim construirea a 12-14.000 de case. Vrem să avem un cartier modern al Buzăului, luni s-a dat ultimul aviz din partea Consiliului Local, care a mai aprobat, de asemenea, trecerea în domeniul public al Primăriei a canalelor de regenerare a Buzăului prin redescoperirea acestei ramificaţii naturale din râul Buzău, care avea, la 1525, 12 mori, în 1856 erau 47 de mori, pive de postav, darace de lână, tăbăcării, topitorii de cânepă după 1900; în acest moment, lacurile din cele trei parcuri mari ale Buzăului se alimentează de aici şi, în acelaşi timp, din acest Iaz al Morii, din caseta de lângă vechiul Kauand, se irigă terenurile Staţiunii de Cercetări Legumicole. În perspectivă, am discutat cu arhitecţi cunoscuţi ai ţării, inclusiv arhitecţi peisagişti, pentru a reface Buzăul, a-l revigora, punând în valoare acest canal natural, această ramificaţie naturală a râului Buzău, pe lângă care s-a dezvoltat oraşul nostru din timpuri străvechi”, a spus Toma. Primarul a mai precizat că proiectele pentru fonduri europene sunt, astfel încât, până la sfârşitul anului, poate fi atrasă suma de 30-40 milioane de euro: „În ceea ce priveşte depunerea proiectelor pe fonduri europene, sperăm să atragem 30-40 milioane de euro în acest exerciţiu financiar, până în octombrie-noiembrie; practic, vom avea depuse aproape toate proiectele, astfel încât de anul viitor să putem începe. Încercăm să mărim atracţia pentru oraşul nostru printr-o mulţime de proiecte care să îmbunătăţească radical infrastructura rutieră, educaţională, pe mobilitate urbană, şi mă refer la autobuze şi alte facilităţi din această zonă, dar, în acelaşi timp, încercăm să reconstruim Buzăul inclusiv emoţional, prin construirea în mintea noastră, în inima noastră, a unui nou oraş”.


Atleta Marina Baboi, trei titluri balcanice U20 la Istanbul!

Atleta Marina Andreea Baboi a participat la Campionatele Balcanice U20 desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute la Istanbul, concurs ce a reunit la start peste 400 de sportivi din 16 ţări. Marina, legitimată de la începutul acestei luni la SCM Gloria Buzău, eleva profesoarei Doina Voinea, a luat startul în trei probe, toate de sprint: 100 de metri, 200 de metri şi ştafeta de 4 x 100 de metri, reuşind performanţa de a le câştiga pe toate trei. Atleta buzoiană, care şi-a confirmat încă o dată supremaţia în sprintul juvenil balcanic, a mai bifat o “ispravă” de acest gen anul trecut, la Piteşti, în cadrul aceleiaşi competiţii balcanice, unde reuşea o triplă de aur de senzaţie, învingând, de asemenea, în toate cursele de sprint în care a luat startul!


Milea Mihail,

Pr. prof. dr. , de la Buzău, special pentru Observatorul de Nord


Articolul precedentReconstrucția havuzului: idee BUNĂ realizată AIUREA
Articolul următorSorocenii au pierdut în fața outsiderului
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.