Conopidă cu carne

0
25

Ingrediente:

1 conopidă

500 gr carne tocată

200 gr bacon (dar se poate şi fără)

150 gr caşcaval

2 ouă

100 gr maioneză

Sare, piper, ulei, după gust

Obţinem aproximativ 5-7 porţii

 

Mod de preparare

Conopida o spălăm şi o punem pe un prosop să se scurgă, după care tăiem puţin din „ciotul” acesteia, cu grijă să o păstrăm întreagă. Fierbem conopida timp de maximum 10 minute în apă cu puţină sare, la foc mic. Pe o tavă încinsă, prăjim ceapa şi baconul mărunţit. Amestecăm carnea tocată cu baconul şi ceapa prăşite, adăugăm sare, piper şi amestecăm bine, până la omogenizarea masei. Conopida răcorită şi scursă de surplusul de apă o umplem cu masa din carne. Puţin câte puţin, pe la baza conopidei, umplem toate golurile cu carne. După asta o aşezăm pe o tavă unsă cu ulei. Într-un bol, amestecăm oul cu maioneza şi caşcavalul ras prin răzătoare. Ungem bine conopida umplută cu amestecul obţinut.

Coacem preparatul la temperatura de 190 grade celsius, aproximativ 30 minute. Se serveşte fierbinte.

Bucatar

Poftă mare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.