În 7 luni, ne-am împrumutat de 4 ori mai mult decât în trei ani; Datoria de stat a RM a trecut de un miliard de lei pe lună La data de 31 iulie 2020, soldul datoriei de stat a constituit 60.830,7 milioane de lei, cu circa opt miliarde lei mai mult, la valoarea nominală, comparativ cu sfârșitul anului 2019.
Astfel, în şapte luni ale anului 2020 datoria de stat externă și internă a crescut cu peste 15%, scrie Mold-street.com. Mai mult, aceasta a crescut de patru ori mai mult decât în ultimii trei ani (2016-2019), arată datele Ministerului Finanțelor. Dacă Curtea Constituțională nu declara neconstituțional acordul privind creditul de 200 milioane euro din Rusia, apoi datoria de stat ar fi crescut și mai tare: cu circa 10 miliarde de lei în primele 7 luni ale acestui an. Ca pondere în PIB, datoria statului a ajuns la 29,6% la finalul lunii iulie 2020, cu 4,6 puncte procentuale mai mult față de nivelul de la finele anului trecut, iar estimările indică că Republica Moldova va continua să se împrumute masiv, iar datoria de stat poate ajunge la 37% din PIB la finalul acestui an, nivel considerat acceptabil de către Guvernul Chicu.
Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, în perioada ianuarie-iulie 2020 datoria de stat externă s-a majorat cu 4,5 miliarde de lei (circa 314 milioane de dolari). De exemplu, în aprilie 2020 Fondul Monetar Internațional a acordat un credit de 234 milioane de dolari, iar acum este negociat un nou acord pentru 3 ani… Guvernul Chicu speră să primească încă circa 558 milioane de dolari, cu condiția îndeplinirii a 6 condiții. Totodată, au fost reluate negocierile pentru creditul rusesc de 200 milioane euro.
Și datoria de stat internă a crescut semificativ, constituind pe 31 iulie 2020 peste 27 miliarde lei. Saltul datoriei de stat interne s-a produs preponderent din contul majorării emisiunii Valorilor Mobiliare de Stat (VMS) pe piața primară cu 3,52 miliarde lei la valoarea nominală sau 3.43 miliarde lei la preț de cumpărare, mai scrie Mold-street.com Pentru 7 luni ale anului 2020, rata medie ponderată a dobânzii la VMS comercializate prin licitaţii a constituit 5,28% (pe tipuri de VMS: 91 zile – 4,05%, 182 zile – 5,25%, 364 zile – 5,52%, 2 ani – 5,87%, 3 ani – 6,02%, 5 ani -6,33%), care comparativ cu perioada analogică a anului 2019 este mai mică cu 0,86 p.p. Peste 80% din VMS sunt cumpărate de băncile din Moldova, iar în lunile aprilie-mai cota băncilor a trecut de 94%. Restul VMS au fost cumpărat de instituţii nebancare.
În contextul crizei provocate de pandemia de Covid-19, Guvernul estimează că în 2020 va emite VMS în valoare de 6 miliarde de lei, iar la finele anului datoria de stat internă şi externă ar putea ajunge la uriașa cifră de 78,4 miliarde lei, cu aproape 26 miliarde lei mai mult decât era la finele anului 2019. În special, din contul creditelor externe.