În data de 12 decembrie, reprezentanții Autorităților Publice Locale din regiunea de nord a țării, au avut ocazia să participe la un seminar de instruire cu tematica „Implicarea cetățenilor și societății civile în dezvoltarea locală”. Scopul acestei instruiri a fost de a oferi cunoștințe și de a-i familiariza pe reprezentanții Autorităților Publice Locale despre rolul și importanța cetățenilor și a organizațiilor societății civile în procesul de luare a deciziilor privind planificarea dezvoltării și gestionarea serviciilor publice, inclusiv, procedurile de achiziții publice, transparența și eficiența furnizării serviciilor publice la nivel local, monitorizarea și evaluarea proiectelor de infrastructură, etc.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În Regiunea de Dezvoltare Nord, partenerii proiectului sunt AO „Pro Cooperare Regională” și AO Centrul de Asistenţă Socio-Medicală la Domiciliu „CASMED”.
În timpul seminarului au fost abordate așa teme precum rolul cetățenilor și a organizațiilor societății civile în procesul decizional, planificarea participativă ca mecanism eficient de abilitare a comunității și dezvoltare locală sustenabilă, dezvoltarea serviciilor publice comunale la nivel local, ș.a.
În același timp, datorită prezenței la seminar atât a persoanelor cu experiență de lucru în cadrul APL-urilor cît și a persoanelor nou-venite în aceste structuri, seminarul dat a servit și ca o platformă de discuții și schimb de experiență dintre participanți.
Ținem să menționăm că astfel de seminare umează să mai aibă loc pe parcursul implementării proiectului, prin urmare, îndemnăm doritorii de a participa pe viitor să urmărească atît pagina organizației www.procore.md cît și pagina proiectului www.eu4civilsociety.md.
Proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” este finanțat de către Uniunea Europeană și este implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
În regiunea de Nord, partenerii proiectului sunt AO „Pro Cooperare Regională” si AO Centrul de Asistenţă Socio-Medicală la Domiciliu „CASMED”.
Sursa: procore.md