Regele sportului, tot mai sărac și mai sărac la Soroca

0
171

Campionatul raionului Soroca la fotbal a devenit istorie. De altfel, această istorie putea fi mai frumoasă, fiindcă acest sezon fotbalistic a fost sub așteptări. Cu doar șapte echipe participante, cu abandonuri pe ultima sută de metri, cu terenuri desfundate și cu multe alte „ingrediente” care sunt (ar trebui să fie) sarea și piperul fotbalului, competiția a fost sub așteptări, iar evenimentele cu semnul minus au fost mult peste cele cu semnul plus.

Despre aceasta am discutat în cadrul unui interviu cu domnul Andrei Jitniuc, specialist în problemele tineretului și sportului la Consiliul raional Soroca, secretar al Asociației Raionale de Fotbal, și domnul Petru Ciobanu, antrenor și arbitru de fotbal, unul dintre acei despre care se spune că „mănâncă fotbalul pe pâine”. 

REPORTER: În opinia mea, în postură de microbist, campionatul raionului Soroca la fotbal a pierdut, în acest an, din intensitate și aproape că nu a avut „nerv”, or numărul echipelor care au luptat pentru titlu a fost mai mic ca de obicei, ca să nu zic că în competiție s-au înscris doar șapte echipe — un antirecord! Vremurile când regele sportului „era la el acasă” în mai multe sate au rămas în trecut, iar de pe harta fotbalistică a raionului au dispărut așa sate ca Dubna, Căinarii Vechi, Nimereuca, Cremenciug, Ocolina, Volovița… Cu părere de rău, în ultimul moment a abandonat campionatul și echipa din Rublenița, o formație care încă anul trecut era una din pretendentele la un loc pe podium. De altfel, aceasta este opinia unui diletant, dar cum apreciați Dumneavoastră campionatul care recent a ajuns la final?
Andrei JITNIUC: În primul rând, trebuie să accentuez faptul că acest campionat a fost organizat în condiții de pandemie și acest fapt nu putea să nu-și pună amprenta. Una peste alta, a fost un campionat disputat, cu multe meciuri interesante și chiar rezultate-surprize. Competiția a fost organizată de Asociația raională de fotbal, cu suportul administrativ și financiar al Consiliului raional Soroca, președinte domnul Veaceslav Rusnac. Profitând de ocazie, vreau să mulțumesc echipelor participante în campionat, iar acestea sunt echipele din municipiul Soroca, satele Racovăț, Visoca, Șolcani, Cureșnița Nouă, Bădiceni și echipa Prietenia Agro, care a reprezentat primăria Vărăncău.

Apropo, pe lângă campionatul raionului la fotbal, au mai fost organizate și alte competiții, sub egida Asociației raionale de fotbal, și anume: Cupa raionului Soroca, la care au participat 10 echipe și care s-a soldat cu victoria sorocenilor, învingători în meciul decisiv, cu bădicenenii, în urma loviturilor de departajare; Campionatul raionului la minifotbal, cu participarea a 16 echipe (180 de jucători); Cupa de iarnă la minifotbal rezervată echipelor din colegii și licee — 8 echipe. Nu în ultimul rând, trebuie să spun și despre participarea veteranilor noștri în Liga Veteranilor, zona Nord, despre fetele care au participat în Liga de fete U-12, zona Nord și cele 4 echipe de elevi ai Școlii sportive raionale, care au participat în campionatul republicii.

În campionatul raionului Soroca la fotbal au participat 7 echipe (inclusiv 2 echipe din comuna Șolcani), din care au făcut parte 206 fotbaliști. În total, au fost disputate 41 de meciuri, care au fost deservite de 11 arbitri. În aceste meciuri au fost marcate 219 goluri, dintre care 5 autogoluri și 10 goluri marcate din penalty. Un gol a fost marcat de portarul echipei de amatori din satul Visoca, Marin Spoială.

Pentru CIOBANU: Dacă e să vorbesc sincer, m-am așteptat mai mult de la acest campionat, în special de la echipele din Bădiceni și Prietenia Agro. Nu trebuie să fii mare specialist ca să înțelegi că două echipe, Soroca și Racovăț, chiar de la începutul competiției și-au pus scopul să câștige titlul de campioni. De altfel, acest lucru nu a fost o surpriză, fiindcă mereu aceste echipe tind spre un rezultat bun și acest lucru se explică prin faptul că lotul de jucători de la aceste echipe și, probabil, susținerea financiară își spun cuvântul. Echipa din Racovăț, de exemplu, are niște tradiții bine înrădăcinate, care nu permit fotbaliștilor de aici să coboare sub un oarecare nivel. Ba mai mult, fotbaliștii din Racovăț se regăsesc în echipe care participă în campionatul republican și sunt printre lideri. Sorocenii, la rândul lor, nu-și mai puteau permite luxul să rămână în afara podiumului și au dus lupta pentru titlu până la capăt. Din echipele care au furnizat surprize trebuie să nominalizez echipa din Cureșnița Nouă, debutanta competiției care „și-a vândut scump pielea” chiar și în confruntările cu liderii.


REPORTER: Este adevărat că echipa din Cureșnița Nouă a făcut o figură frumoasă în campionat, chiar dacă a fost la prima ei participare într-o competiție de anvergură. La fel de adevărat este însă și faptul că multe echipe au dezamăgit, iar altele nici măcar nu au participat în acest campionat. Prin ce se explică acest fenomen regretabil, cine este de vină că fotbalul sorocean pierde din intensitate, dacă doriți?
Andrei JITNIUC: Există mai multe probleme care nu permit fotbalului să se dezvolte așa cum ne-am dori. În primul rând, nu avem îndeajuns specialiști în domeniu și nu avem jucători. Nu este nici un secret că fenomenul migrației este prezent și în fotbal, dar o echipă are nevoie de stabilitate și continuitate. În al doilea rând, sau poate chiar în primul rând, este lipsa banilor și a inițiativei din partea celor care își asumă responsabilitatea de a dirigui o echipă de fotbal. În acest context, trebuie să menționăm că, conform unor tradiții greșite, administratorii echipelor încep să caute surse financiare cu o lună înainte de începerea campionatului. Or, aceste probleme se soluționează mult înainte, atunci când consiliile locale repartizează banii, dar nu se purcede la căutarea banilor cu o săptămână-două înainte de începerea competiției. Adică, banii „se caută” nu în luna mai, dar în noiembrie-decembrie, când încă nu este adoptat bugetul în a doua lectură.

Golgheterul campionatului a fost desemnat Igor Lohov, care a marcat de 14 ori. Pe locul 2 și 3 s-au situat Roman Leșco și Valentin Bacalâm, cu câte 10 goluri. Valentin Bacalâm a marcat 5 goluri în meciul Visoca Amatori-Prietenia Agro, scorul final fiind de 9-0. În acest campionat nu a fost înmânat premiu Fair Play, fiindcă toate echipele participante au acumulat mai mult decât 10 cartonașe galbene.

REPORTER: Apropo, de specialiști. În opinia mea, căderea liberă a echipei „Prietenia Agro”, care mulți ani la rând a fost între primele trei, ba chiar a câștigat și titlul de campioni ai raionului, este legată de lipsa unui specialist cum a fost regretatul Valeriu Tașnic, un împătimit al acestui sport…
Petru CIOBANU: Cel mai ușor îmi va fi să răspund la această întrebare, făcând o comparație dintre cele două echipe — Racovăț și „Prietenia Agro”. La Racovăț există și tradiții, și organizare, și antrenori, și jucători de valoare. De foarte mulți ani noi păstrăm acest circuit, chiar dacă au fost vremuri când am fost nevoit să plec la muncă peste hotare. Locul meu a fost ocupat de fratele Ion, iar de acolo, de peste mări și țări, eu țineam pulsul fotbalului racovițean — de aici și rezultatul. Din toate aceste componente, echipa „Prietenia Agro” a avut doar două — zic „a avut două”, fiindcă a rămas numai una. Îl am în vedere pe domnul Valeriu Tașnic care, Dumnezeu să-l odihnească, a fost un organizator și antrenor foarte bun și, bineînțeles, acolo a fost susținere financiară consistentă. Păi, îndată ce unul dintre acești factori a dispărut, au dispărut și rezultatele. Ce-i drept, doamna Maria Tașnic a putut să aducă titlul la „Prietenia Agro”, îndeplinind visul cel mare al domnului Valeriu, dar mai departe lucrurile s-au dezumflat. De ce? Fiindcă ani în șir această echipă a pus accentul pe jucători din afară, iar la Racovăț accentul a fost pus mereu pe fotbaliștii localnicii. În opinia mea, fotbalul nu permite să fie amăgit, el îi răsplătește pe acei care depun efort și care se gândesc nu doar la ziua de astăzi, dar și la ziua de mâine.
REPORTER: Mi se pare foarte adevărată remarca cu utilizarea pe larg a jucătorilor din alte localități care, de altfel, devin mărul discordiei și stârnesc fel de fel de conflicte. În această ordine de idei, aș vrea să știu și eu, și cititorii noștri — care este scopul principal al unor astfel de competiții cum este și campionatul raional la fotbal: să se pregătească jucători pentru echipele care ne reprezintă în competițiile de rang republican sau scopul este ca cineva să câștige titlul și după aceea pe nimeni nimic nu mai interesează?
Andrei JITNIUC: Referitor la participarea în campionat al fotbaliștilor „stranieri” trebuie să spun că nu mai există probleme, cum existau altădată și cum altădată echipele depuneau plângeri una pe alta. Astăzi, raionul Soroca este unul din puținele în care fiecare fotbalist participant în campionat are „pașaportul jucătorului”, un document care nu permite orice fel de falsificare. În ceea ce privește scopul principal al campionatului, lucrurile sunt foarte clare. În primul rând, fiecare echipă participantă își are scopul său, dar nu cred că vreuna din cele 7 echipe participante anul acesta nu s-a gândit la titlu. Acest lucru mi se pare normal, dar nu întotdeauna dorința corespunde cu putința.

În al doilea rând, scopul campionatului este creșterea de fotbaliști pentru echipele care ne reprezintă în competiții de anvergură, îndeosebi în campionatul Republicii Moldova printre echipele de amatori. De altfel, nu mai puțin de 70 la sută dintre fotbaliștii legitimați la cele trei echipe care participă în Divizia B a campionatului republican — FC Inter, FC Visoca și EFA — sunt discipoli ai fotbalului sorocean, în special discipoli ai Școlii sportive raionale. Cred că acest argument este cel mai important când vorbim despre scopul pe care îl are o astfel de competiție.

Raionul Soroca este unicul din Republica Moldova care nu percepe taxe de participare în campionat, taxă care constituie 7.500 lei de echipă. Toate cheltuielile le suportă Consiliul raional, anual alocându-se de la 38.000 până la 42.000 lei pentru plata arbitrilor, pentru Diplome și pentru Cupe.

REPORTER: Apropo, în postura mea de microbist vreau să spun că un merit deosebit în menținerea fotbalului sorocean la niște parametri acceptabili aparține Asociației raionale de fotbal, în special președintelui Radion Ghilas, care a pus umărul la organizarea cu succes a mai multor competiții de rang local și republican. Să ne aducem aminte, de exemplu, de succesul obținut, patru ani în urmă, de echipa raională de amatori care, grație ocupării primului loc, a reprezentat Republica Moldova în competiția continentală. Pe de altă parte, unul dintre actorii principali ai spectacolului fotbalistic este și arbitrul și aș vrea să vă întreb, domnule Ciobanu, cum s-a văzut campionatul de acolo, din iarbă?
Petru CIOBANU: Îmi asum responsabilitatea să afirm că arbitrajul a fost unul corect și imparțial. Peste 90 la sută din meciuri au fost arbitrate de oamenii noștri și doar meciurile cu mai mare miză au fost arbitrate de cineva din afara raionului. Cu toate acestea, nu au fost diferențe din punct de vedere calitativ. Pe de altă parte, mai există rezerve, îndeosebi în ceea ce privește comportarea unor jucători care utilizează un limbaj indecent și care nu respectă regulamentele. Deloc întâmplător, în acest an nu am avut cui să oferim premiul Fair Play. Mai avem mult de muncit, în primul rând, în ceea ce înseamnă intoleranța față de acei care nu își pot stăpâni emoțiile.
REPORTER: Printre altele, municipiul și raionul Soroca sunt printre puținele din republică care nu au brigăzi de arbitri care ar oficia meciuri din competițiile republicane. De ce se întâmplă acest lucru?
Andrei JITNIUC: Cu adevărat, este o problemă lipsa unor arbitri calificați, dar noi facem tot ce ne stă în puteri pentru a găsi o soluție. Bunăoară, anual organizăm cursuri pentru arbitri — în anul curent acestea au fost organizate în lunile iunie și august. Problema constă și în faptul că majoritatea persoanelor care arbitrează meciurile campionatului raional sunt și antrenori și deseori acestea tălmăcesc regulamentele inclusiv prin prisma antrenorului, dar nu a arbitrului. Pe de altă parte, niciodată nu au lipsit arbitrii la meciurile de fotbal, și când zic aceasta îi am în vedere pe acei care stau pe margine și comentează arbitrajul în conformitate cu regulamentele pe care le cunosc și le recunosc ei, dar nu conform regulamentelor stabilite de forurile respective. Referitor la lipsa brigăzilor de arbitri formate din soroceni lucrurile sunt în felul următor: pentru a organiza Cursuri de arbitraj la Soroca este nevoie de 12 persoane, dar permanent noi avem dor 2-3 doritori. Pe de altă parte, există și la Soroca persoane care au absolvit acest cursuri, dar din nou și-a spus cuvântul fenomenul migrației.

Se duc tratative cu Federația Moldovenească de Fotbal, se vorbește despre elaborarea unui deviz de cheltuieli și, poate, în primăvară vor demara lucrările de renovare a stadionului din Soroca. La ziua de astăzi, trei terenuri de fotbal din raion pot organiza și petrece meciuri de Divizia B. Acestea sunt stadioanele din Soroca, Visoca și Racovăț.

REPORTER: Discuția noastră de astăzi nu ar fi completă dacă nu am spune ceva și despre stadioanele din localitățile noastre. Probabil, a spune „stadioane” e prea mult, mai degrabă ar fi vorba despre niște terenuri adaptate pentru meciuri cu balonul rotund. Nu de alta, dar cu excepția câtorva stadioane — de la Șolcani, Racovăț sau Visoca — celelalte sunt de râsul găinilor, inclusiv stadionul din municipiul Soroca arată jalnic…
Petru CIOBANU: În opinia mea, ar fi bine ca domnul Radu Ghilas, președintele Asociației raionale de fotbal, să meargă la Consiliul raional și Consiliul municipal pentru a găsi o soluție. Probabil, stadionul din Soroca poate fi reconstruit, dar fără bani și fără dorință acest lucru este imposibil. Cât privește stadionul din Racovăț, bunăoară, este nevoie de investiții pentru a-l renova.
Andrei JITNIUC: Ceea ce avem noi în raion sunt terenuri de fotbal, dar nu stadioane, cu excepția stadionului din Soroca. Chiar și terenurile de fotbal despre care ați vorbit mai sus nici pe departe nu corespund cerințelor zilei, darămite unor așteptări ale celor care înțeleg ce înseamnă fenomenul fotbalistic. Totuși, există speranța că la anul stadionul din Soroca va fi renovat. Se duc tratative cu Federația Moldovenească de Fotbal, se vorbește despre elaborarea unui deviz de cheltuieli și poate în primăvara vor demara lucrările. Pentru a efectua aceste lucrări va fi nevoie de câteva săptămâni sau chiar luni, de aceea vom avea nevoie de terenurile de fotbal din satele raionului. Până una-alta, trebuie să menționez că trei terenuri de fotbal din raion pot organiza și petrece meciuri de Divizia B. Acestea sunt stadioanele din Soroca, Visoca și Racovăț. De altfel, stadionul din Racovăț de ani buni este stadionul de rezervă pentru cel din Soroca.
REPORTER: La finele acestei discuții vă propun să adresați un îndemn fotbaliștilor, diriguitorilor acestui fenomen și, nu în ultimul rând, amatorilor de fotbal din raionul Soroca.
Andrei JITNIUC: Vreau să cred că Asociația raională de fotbal și autoritățile raionale susțin fotbalul, în măsura posibilităților. Afirm cu toată responsabilitatea că raionul Soroca este unicul din Republica Moldova care nu percepe taxe de participare în campionat, taxă care constituie 7.500 lei de echipă. Toate cheltuielile le suportă Consiliul raional, anual alocându-se de la 38.000 până la 42.000 lei pentru plata arbitrilor, pentru Diplome și pentru Cupe. Rămâne ca și autoritățile locale, și fotbaliștii, și toți ceilalți care iubesc regele sportului să facă tot posibilul pentru a aduce spectacolul pe terenurile de fotbal din raion… Îmi amintesc cu plăcere despre sezonul fotbalistic 2011-2012, când în campionatul raionului Soroca la fotbal au participat 19 echipe — 12 echipe în Liga I și 7 echipe în Liga a II-a. De altfel, echipa din Șolcani, care ulterior a devenit una din „granzii” fotbalului sorocean, anume în acel sezon a promovat în eșalonul superior. Acest exemplu trebuie să fie molipsitor și pentru alții.

REPORTER: Mulțumesc pentru participare la discuție.

Peste doar câteva luni va fi dat startul unei noi ediții a Campionatului raionului Soroca la fotbal. Există speranța că viitorul campionat va fi mai interesant și mai disputat decât precedentul, dar… Pentru a nu repeta greșelile din anii trecuți și pentru a fi la înălțimea așteptărilor, responsabilii de acest sport ar trebui să se pregătească de pe acum de campionat și să nu lase pregătirile pentru ultima sută de metri.


Articolul precedentFOTOGRAFIA ZILEI: Peștera morților – cea mai ascunsă atracție turistică din Soroca
Articolul următorCOVID-19 la Spitalul Raional Soroca – 16.11.2021- 18.11.2021 / INFORGRAFIC
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.