Putin și alți cetățeni ruși au interdicție de intrare în Republica Moldova

0
140

   În Republica Moldova, există o listă de cetățeni din Federația Rusă, cărora le este interzisă intrarea în țară. O spune prim-ministrul Dorin Recean, potrivit căruia Rusia nu ne poate impune reguli, iar autoritățile de la Chișinău nu vor tolera încălcarea legislației țării. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 27 aprilie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

 „Noi avem o listă lungă și noi tot îi trimitem înapoi acasă”, a spus Recean, care a punctat că președintele rus, Vladimir Putin, are interdicție de intrare în țară. Premierul a subliniat că lista neagră nu este publică, iar unii oficiali vor afla că sunt incluși în ea atunci când vor încerca să intre în Republica Moldova. „O să facem la un moment dat o listă publică, la moment este suficient mecanismul care funcționează astăzi. Nu știu dacă trebuie să irosesc resursele statului ca să fac o listă”, a mai menționat prim-ministrul.

„Vă asigur că nimeni care nu trebuia să intre, nu intră. Toți cei care propagă și seamănă război, o să le închidem gura”, a declarat Dorin Recean.

Potrivit premierului, Rusia trebuie să respecte cetățenii și instituțiile Republicii Moldova „Federația Rusă nu trebuie să ne spună nouă ce trebuie sau ce nu trebuie să facem. Republica Moldova este o țară independentă, suverană și oricine nu respectă alegerea poporului, asta este atitudinea noastră. O să le spunem că fiecare trebuie să-și știe locul și dacă au să-și facă ceva acasă, să-și facă acasă.

Ei nu pot să ne impună reguli, trebuie să aibă o atitudine respectuoasă față de cetățenii Republicii Moldova, instituții. Nu vom tolera ca aceștia să încalce fie legislația Republicii Moldova, fie drepturile și alegerile noastre”, a conchis Dorin Recean. (FOTO: zdg)

SURSA: tv8.md

 

 

 


Articolul precedentPregătirile pentru Ziua Internațională a Dansului sunt în toi / VIDEO
Articolul următorProiecte  educaționale de înfrățire, de bun augur, la Gimnaziul din comuna Vărvăreuca, Florești.
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.