În aceste zile de grea încercare atât pentru Republica Moldova, cât și pentru întreaga omenire, tot mai des ne punem întrebarea: ”Oare din ce cauză ne-o fi pedepsind Dumnezeu?”.
După lungi meditații, găsim și răspunsul corect: ”Pentru păcatele noastre cele mari și grele, slaba credință sau lipsa ei cu desăvârșire”. Greșeli comitem cu toții, și nu una-doua, ci cu duiumul, dar să ne spovedim păcatele, necredința — nu binevoim. Să ne mai mirăm după aceasta că Mântuitorul ne cercetează și sancționează. E și normal să o facă, căci nu suntem pur și simplu nesimțiți, dar nesimțiți la superlativ.
Necredința noastră nu are margini, de aceea și pedeapsa ei este aspră. Să ne amintim de cazul episcopului grec de la mănăstirea athonită Zografu: ”Au vrut să-i dea un hram mănăstirii, dar nu știau ce hram să pună — Sf. Nicolae, Sf. Gheorghe sau altceva. Au așezat trei scânduri și au zis că Dumnezeu va picta Hramul. După ce au făcut Privegherea de toată noaptea…, au găsit icoana Sf. Gheorghe că s-a pictat singură.
Un episcop grec, care se îndoia de minunea Sfântului, venind la mănăstire, a intrat în biserică, s-a apropiat de icoană și, întinzându-și mâna, a atins cu degetul nasul Sf. Gheorghe, zicând: ”Aceasta este icoana care s-a zugrăvit singură?”. Când a vrut să-și tragă mâna, nu a mai putut, căci degetul i-a rămas lipit de nara Sfântului. Văzând părinții mănăstirii minunea, au încercat să-l ajute, dar fără nici un folos.
Atunci episcopul, căindu-se pentru necredința lui, s-a rugat Sfântului să-l ierte…”. (“Pe jos în rugăciune prin Athos-2004”, diacon Gheorghe Băbuț, editura Pelerinul Român, Oradea, 2005, pag.78). Sfântul l-a iertat, dar nepedepsit nu l-a lăsat. Arătându-se unui călugăr, i-a spus acestuia ca episcopului “să i se taie vârful degetului, care va rămâne lipit de icoană drept mărturie”. …Și a rămas degetul lipit de nasul Sf. Gheorghe și oricât s-au rugat, hotărârea Sf. Gheorghe a fost să i se taie vârful degetului arătător de la mâna dreaptă. Au luat foarfecele și i-au tăiat degetul, care se vede și acum pe vârful nasului, este uscat, dar lipit de nas”. (Tot acolo, pag. 78-79)
Dacă episcopul grec a plătit pentru necredința sa cu vârful degetului arătător de la mâna dreaptă, unii din noi își plătesc azi păcatele și necredința cu propriile vieți. Apropo: istoria relatată mai sus nu este o poveste de adormit copiii, cum își închipuie unii, ci una reală, adevărată. În caz că, din întâmplare sau intenționat, treceți pe la mănăstirea bulgară Zografu de la Sf. Munte Athos, vă puteți și dumneavoastră închina icoanei în cauză.
Mihaela Melnic, elevă în clasa a XII-a “A” la IPLT “Ion Creangă” din or.Soroca, membră a Cercului de Jurnalism și Științe ale Comunicării
