Elvețienii nu mai știu ce să facă cu ventilatoarele și măștile medicale

0
62
mechanical ventilator

  Autoritățile elvețiene au o problemă inedită în mijlocul pandemiei de co onavirus. Nu știu ce să facă cu surplusul de ventilatoare și măști de protecție.

 Ministerul Apărării din Elveția a explicat că s-au cumpărat prea multe echipamente de protecție, scrie Reuters. De exemplu, Elveția a achiziționat 200 de milioane de măști de protecție, iar ”multe altele urmează să fie livrate”. Autoritățile regionale din cantoane nu au unde să depoziteze ventilatoarele mecanice, așa că vor să le trimită înapoi guvernului federal. Însă nici Guvernul nu are unde să le pună, așa că a dat liber la vânzarea acestora în țări care au mai mare nevoie de aceste aparate. Astfel, cantoanele le pot păstra, le pot vinde sau le pot dona.

Fiecare ventilalor costă zeci de mii de dolari. Ministerul Apărării a spus că Elveția a primit, până pe 24 iunie, 900 de ventilatoare comandate. Dintre acestea, 261 erau depozitate la serviciul medical al Armatei și 639 au fost distribuite cantonelor. Alte 300 de ventilatoare urmează să ajungă în Elveția până la jumătatea lunii august. Guvernul a însărcinat serviciul medical al Armatei să cumpere provizii pe care cantoanele nu le puteau cumpăra, pe măsură ce pandemia se răspândea. Acesta a cerut Parlamentului să aprobe peste 2,5 miliarde de franci elvețieni (2,66 miliarde de dolari) pentru achiziții, din care au fost cheltuiți aproximativ o cincime, a mai transmis ministerul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.