Periculos! Arta și tradițiile mor odată cu educația muzicală

0
342

Valeriu Bagrii este un nume cunoscut în rândul profesorilor de muzică din câmpia Sorocii. Are la activ zeci de generații de muzicanți consacrați și elevi care nu neapărat au făcut din muzică o sursă de existență, dar care au învățat că muzica este „o compensație pentru raiul pierdut”. Chiar și pentru profesorul Bagrii muzica este mai mult o amintire frumoasă decât o sursă de inspirație și de existență. Muzicianul de la Soroca își câștigă astăzi existența la Milano, dar nu cu ajutorul saxofonului.

Plus cu semnul Minus

”Îmi aduc aminte cu plăcere de ziua în care eu, un tânăr absolvent, discipol al muzicianului cu mare respect la Soroca, Victor Postolachi, am mers în satul Cosăuți să deschid o școală de muzică. Era anul 1981. 43 de elevi din sat au venit la mine și încă la o profesoară să descopere irepetabila lume a viorii, acordeonului, trompetei, pianului și clarinetului. În doar doi ani, numărul elevilor depășise 100. Salariul era mic. Mobilier, instrumente muzicale și condiții aproape că nu erau. Dar ochii copiilor curioși mă urmăresc până astăzi. Îmi mai amintesc de o activistă de partid (îi doresc multă sănătate, fiindcă mai este în viață), care era gata să-l concedieze pe șeful Direcției raionale cultură pe motiv că cineva și-a permis să deschidă școală muzicală fără voia ei. Doamna în cauză și partidul pe care îl reprezenta avea nevoie de tutunari cu mâinile bătătorite, nu de muzicanți”, își amintește Valeriu Bagrii… Școala de muzică din Cosăuți a supraviețuit tuturor intemperiilor și tot datorită profesorilor, care au decis să meargă în continuare pe calea bătătorită de predecesori. Ce-i drept, astăzi numărul elevilor a scăzut dramatic, în registrul instituției numărându-se doar 60 de elevi, instruiți de 8 profesori, conduși de Lidia Ciobanu (Tacu).

Valeriu Bagrii muncește în Italia în prezent

Și la Căinarii Vechi educația muzicală, pusă pe umerii firavi ai școlii din localitate, nu interesează prea multă lume. Altă dată un sat cu vechi și frumoase tradiții muzicale, această localitate încet, dar sigur se șterge de pe harta muzicală a raionului. Mai rezistă doar ansamblul folcloric „Băcițele”, dar și de cei 50 de elevi care vin la Școala de muzică din patru sate – Bulboci, Izvoare, Frumușica și Căinarii Vechi. „La începuturi, în anul 1985, în satul nostru educația muzicală era promovată de numai trei profesori. Peste șase ani,  numărul profesorilor s-a dublat, iar numărul elevilor a ajuns la 78. În anii ’90 ai secolului trecut educația muzicală a atins apogeul. După aceasta, interesul față de muzică a scăzut, iar astăzi suntem cinci profesori și 50 de elevi”, ne-a spus directoarea școlii, Nadejda Negruță.

Dinamica numărului de elevi și profesori la Școala muzicală din Căinarii Vechi

În anul 2004, la inițiativa ONG „La noi acasă”, a fost înființată o școală muzicală și în satul Vădeni, unul din centrele culturale ascendente din raionul Soroca. Deschiderea acestei școli nu a avut loc pe loc gol – aici viața muzicală e „în clocot”, meritul aparținând cuplului Serafima și Simion Lungu. „Momentan, școala este frecventată de 58 de copii – un număr suficient pentru o localitate atât de mică. De educația muzicală a tinerei generații se ocupă șapte profesori, care predau pianul și acordeonul. La aceasta se adaugă cercul de dans și de tineri actori. Copiii noștri sunt laureați ai mai multor concursuri naționale și internaționale. Asta ne înaripează”, ne-a spus Serafima Lungu…

Simion și Serafima Lungu din Vădeni

A scăzut interesul față de educația muzicală și la Vărăncău, acolo unde, de asemenea, există o școală de muzică. Dacă 1974, când a fost înființată instituția, 110 copii erau instruiți de 11 profesori – acum, în anul 2019, numărul profesorilor a scăzut până la șapte, iar al elevilor până la 61. Numărul mic de elevi se explică și prin faptul că orele de muzică sunt contra cost. Bunăoară, un elev de la Școala de muzică din Vădeni achită lunar, pentru ore, 65 de lei.

De la „Colindăm-Colindăm” – la concerte de anvergură

Corul de copii „Belcanto”, Școala de Arte „E. Coca”

În vreme ce educația muzicală la sate este într-o debandadă continuă, iar școlile muzicale sunt deja o raritate, în localitățile urbane educația și viața muzicală capătă amploare. Şcoala de Arte ”E. Coca” din Soroca, de exemplu, activează din 24 decembrie 1944 și, chiar zilele acestea, sărbătorește 75 de ani. La început, instituția avea statut de școală muzicală, fiindcă procesul de instruire includea numai discipline muzicale. Mai târziu, în anii ’90 ai secolului trecut, instituția a obținut statut de Şcoală de Arte, deoarece au fost deschise secţiile Coregrafie şi Teatru. La deschiderea școlii, în clasa I au fost înmatriculaţi primii 27 de elevi la două specialităţi — pian şi vioară. De-a lungul anilor, s-a reînnoit corpul didactic al școlii, numărul profesorilor variind între 25-35, iar contingentul elevilor era de 250-350. Pe parcursul a 75 de ani, au absolvit Școala de Arte din Soroca aproximativ 2600 de elevi, dintre care 600 au făcut carieră în muzică. Corpul didactic al școlii include actualmente 19 foști absolvenți.

Dinamica numărului de elevi și profesori la Școala de Arte „E. Coca” din Soroca

Și mai departe în educația muzicală au mers profesorii de la Universitatea Pedagogică de Stat din Bălți „Alecu Russo”… În anul 1999, în capitala Nordului a fost înființată Filarmonica pentru Copii, cu participarea elevilor din învățământul preuniversitar și studenților din această universitate.

„Primul concert în cadrul Filarmonicii pentru copii a fost organizat în 1999 de către cadrele didactice ale Facultăţii de Muzică şi Pedagogie muzicală, USARB „A. Russo”, în colaborare cu şcolile din învăţământul artistic din mun. Bălţi cu genericul „Colindăm, colindăm…”. Atât artiştii acestui spectacol muzical, cât şi spectatorii erau elevii din instituţiile preuniversitare din Bălţi. Aceste spectacole/concerte tematice se desfăşurau lunar şi, cu timpul, s-au extins în plan artistic cu participarea artiştilor-interpreţi de muzică clasică şi populară atât din Republica Moldova, cât și de peste hotare. Astăzi Filarmonica pentru copii are în palmares peste 150 de concerte susţinute de către elevii talentaţi din şcolile de muzică/arte din Bălţi și de către oaspeții Filarmonicii — Orchestra simfonică „Jakobsplatz” a Filarmonicii din Munchen (Germania), societatea „Remember Enescu”, Bucureşti (România), Casa Poloneză (Bucureşti), Filarmonica „Serghei Lunchevici” din Chişinău, Sala cu Orgă din Chişinău, Filarmonica din laşi, România, Conservatorul de Stat din Kiev (Ucraina), Conservatorul „P. Ceaikovskii” din Moscova (Rusia), Universitatea de Stat „George Enescu” din laşi (România), liceele de muzică/artă din Chişinău, Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice din Chişinău”, ne-a spus Margarita Tetelea, doctor în pedagogie, conferențiar universitar, Maestru în Arte, managerul Filarmonicii (absolventă a Școlii de Arte „E. Coca” din Soroca).

Margareta Tetelea, doctor în pedagogie, conferențiar universitar, Maestru în Arte, managerul Filarmonicii

Acum, la 20 de ani de la fondare, obiectivul Filarmonicii pentru Copii are ca obiectiv nu doar educația muzicală în sine, nu doar educația și culturalizarea copilului ca ceva aparte, dar și stabilirea relației Om-Artă, în cadrul unei diversități de acțiuni cultural-artistice… Filarmonica mai colaborează și cu școlile de arte din Soroca, Drochia, Râșcani, Edineț, Fălești, Sângerei.

…Calitatea educației muzicale depinde în mare măsură de instituțiile de învățământ generale, care sunt temelia unei instruiri de calitate. După cum ne-a relatat Sabina Topor, șefa Secției managementul curriculum și formare profesională continuă (Direcția raională de învățământ Soroca), nu există probleme care ar periclita educația muzicală în cele 33 de instituții. „Din cei 29 de profesori de instruire muzicală, unul are gradul didactic superior, trei persoane au gradul I și încă șapte — gradul II. Orele de educație muzicală, câte una pe săptămână în clasele I-VIII-a, sunt predate, inclusiv, de cinci profesori tineri și cinci profesori pensionari”.

Solicitați să răspundă la întrebarea: „Care este materia de studii preferată?”, din 93 de elevi, de la diferite instituții de învățământ din raionul Soroca, doar 11 au indicat „muzica” printre materiile de studii… agreate. 9 din cei 11 își fac studiile la o școală muzicală, fiind cumva legați de acest domeniu. Vremurile când „lecțiile de cânt”, desen, muncă și educație fizică erau în topul preferințelor, rămân istorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.