(FOTO/VIDEO) Femeia de la sat din Moldova. Între egalitate și realitate

0

E puțin peste ora amiezii, în sat e liniște, de peste deal se aude sunetul unui tractor care stropește cu insecticide copacii din livadă și câte un schimb de cântece ale cocoșilor din mahalaua vecină. La spatele casei, pe partea dinspre uliță, alături de saraiul folosit pe post de depozit pentru hrana animalelor, între o grămadă de vreascuri și alta de buturugi, Natașa, cu un topor în mână, lovește cu putere crenguțele pe care le taie pentru foc. Câteva găini răscolesc cotcodăcind prin așchiile de la lemne. Ghena stă așezat pe o buturugă cioturoasă și trage cu poftă dintr-o țigară alături de drujba fierbinte de la care încă miroase a benzină.

  • Iată mai bine aș fuma și eu, aș fi avut ”perecur” (din rusă: pauză la o țigară), glumește ironic Natașa.
  • La voi bărbații nu taie lemne? O întreb eu.
  • Ei doar le despică, la tăiat cică au alergie, râde Natașa.
  • Din Paște în Crăciun mai despică, dar la tăiat, mai mult babele. În schimb iarna vin cu brațul plin să facă focul, le place să fie mai călduț, îl ia peste picior doamna Tamara, mama lui Ghena (în continuare: soacra Tamara), care trăiește împreună cu ei. Cuplul are doi fii, Daniel, de 19 ani, și Costel, de 22 de ani.

Așa am făcut cunoștință cu familia Natașei. Deși nu se simte confortabil în prezența camerelor de luat vederi, ea a acceptat să-i ”monitorizăm” viața timp de câteva zile, pentru a face un material despre cum trăiesc femeile de la țară și să vedem diferențele față de cele de la oraș.

Dacă vorbim despre egalitatea de gen la sat, nu ies în evidență, ca la oraș, diferențele ce țin de funcțiile ocupate sau salariul primit, pentru că aici pur și simplu nu sunt locuri de muncă. Lipsa posibilităților de angajare, a instituțiilor de învățământ sau a spațiilor de cultură fac realitatea de la țară mult mai dură. În majoritatea cazurilor femeile au grijă nu doar de treburile casnice și educația copiilor, dar muncesc fizic cot la cot cu bărbații, lucrează la fel de mult chiar și atunci când au ciclul menstrual, iar despre durerea din aceste zile nu se vorbește, pentru că e un subiect tabu.

Urmează o poveste trăită de familia lui Ghena și a Natașei, dintr-o localitate de la nordul Republicii Moldova, la 225 kilometri de municipiul Chișinău. În satul Braicău trăiesc puțin peste 300 de oameni, aici la o familie revin mai multe gospodării, pentru că cei bătrâni mor, iar cei tineri pleacă. Nu au  administrație publică locală, primarul este din comuna Sudarca, aflată peste deal, localitate în care copiii merg la școală pentru că gimnaziul din satul natal a fost închis din cauza numărului mic de copii. Există o grădiniță, o școală primară, o biserică din lemn construită în anul 1829, un punct medical care se deschide o dată pe săptămână și un magazin alimentar de dimensiunile unui mic garaj, situat în curtea unei familii din centrul localității.

Natașa s-a mutat în Braicău atunci când s-a căsătorit, adică acum 23 de ani. A lăsat casa părintească și satul natal pentru a-și trăi viața alături de Ghena, care pe atunci era tractorist. De la început a fost dificil, într-o casă nouă, localitate și oameni noi. Dar după ce l-a născut pe primul fiu, apoi pe al doilea, iar părinții ei au decedat, casa ei e aici și, chiar dacă ar vrea, nu mai are unde merge în altă parte. Muncește din zori până în noapte și vrea ca băieții ei să aibă o viață mai bună decât a sa.

Programul zilnic de lucru al unei femei de la țară durează atât timp cât ea nu doarme. La ora 5:30 dimineața, în timp ce fiii și soțul încă dorm, Natașa nu își începe ziua citind știrile la calculator în timp ce savurează din cafea. La această oră își ia căldarea pregătită de cu seară și merge în ocol să mulgă vaca, unde deja o așteaptă micii prieteni, pisica Goșa și cățelușa Roza, care știu că vor fi hrăniți cu câte o porție de lapte proaspăt.

Discuțiile cu sine deseori sunt transferate involuntar în discuțiile cu micii prieteni care nu știu să judece sau să critice. În familie femeia trebuie să rabde și să meargă înainte, aceste lucruri sunt transmise de la o generație la alta. Deși nu totul se întâmplă așa cum și-ar fi dorit, ea spune că este într-un fel împăcată cu viața pe care o trăiește în sat. 

Acum duce vaca la cireadă, dar când se va întoarce va trebui să meargă să cosească iarbă, de mâncare la animale pentru seară. După, va trebui să facă urluială la purcei, să prășească în grădină, să facă mâncare, să taie lemne, să aducă vaca de la cireadă, să aducă vițelul de la deal, apoi iar muls, mâncare și tot așa… actualizează Natașa ”agenda” pentru astăzi.

Obosește foarte mult, dar toate aceste lucruri trebuie făcute, pentru că nimeni n-o să le facă în locul ei. Cei care au animale trebuie să crească și lucernă, și porumb, să aibă de toate. Este foarte greu la țară, dar nu are ce face, toți la oraș nu se pot duce, pentru că dacă nu ar munci cei de la sat, cei de la oraș nu ar avea ce mânca. Natașa spune că nici la oraș nu ar putea trăi. Aerul la sat e mai curat, poți să crești un animal, legume și fructe, frigiderul e plin cu produse de casă, pe când la oraș trebuie să mergi să cumperi de la piață, ceea ce face viața de acolo mai grea.

– Bună dimineața Marusica, o salută pe o consăteancă aflată la fântână, după apă.

Nu-i place să se plângă, pentru că există lume la care e și mai greu. Desigur că și-ar fi dorit să trăiască mai bine, dar se mulțumește cu ce are. Uneori, când îi e greu pe suflet, se ia cu gândurile și visează. Crede că peste tot în lume este greu să fii femeie.

Despre noțiunea de feminism, Natașa nu vrea să vorbească, se simte incomod din cauza că nu-i înțelege semnificația.

– Uite când îmi trebuie, mă lasă singură, nici Roza, nici Șaric nu-i cu mine acum, a constatat tristă Natașa când se întoarce de la cireadă.

Acasă lucrul continuă. Soacra Tamara, cu un bostan în mână, merge spre sarai să  pregătească umplutura pentru plăcinte. Ghena fumează și înșurubează o piesă din metal.

– Ți-ajunge să fumezi. Apucă-te de dezghiocat păpușoi, adu un braț de lemne, apoi du-te și fă crupe să gătesc urluiala, îi ordonă Natașa soțului în timp ce aprinde focul la plita de afară, ca să pregătească micul dejun și mâncarea pentru animale.

– Mă duc, mă duc. Poate mai bine îi trezi băieții să pună mâna să facă ceva, că știu doar noaptea să umble pe la discotecă și pe urmă să doarmă o bucată de zi, îi reproșează Ghena.

– Știi ce, lasă băieții să se odihnească, că au venit spre dimineață acasă, le ia apărarea Natașa. Unul dintre băieți s-a întors recent de la armată, iar altul a venit în vacanță de la studii.

Dejunul – mămăligă cu lapte pregătite la foc – este gata, dar nici acum Natașa nu stă relaxată să mănânce. Fie aduce ceva ce lipsește pe masă, fie planifică următoarele treburi pentru ziua care abia începe, dar care ar fi bine să fie făcute până nu se ridică soarele prea sus.

În timp ce rezolvă ce e de făcut prin curte, Ghena are treabă la casa din deal, iar când se va întoarce vor merge împreună să cosească lucernă.

– Dificil să fii împlinit cu sine și împăcat în viață când conducerea nu face nimic pentru oamenii acestei țări, vorbește Ghena parcă pentru a-și argumenta pesimismul.

Ghena a făcut studiile la o școală profesională de ingineri. Nu se consideră om învățat, dar are o experiență de lucru în mai multe domenii. A fost șofer de tractor, însă acum nu-și vede viitorul mai departe de sapă și vacă, la fel cum nu și-l văd nici consătenii săi. El nu mai are speranță că în țară se vor schimba lucrurile spre bine, iar despre viața sa… o consideră pierdută, întrucât nu mai poate începe nimic nou la vârsta sa. Pierdută, crede el, din cauza politicilor promovate de guvernele care cică ar fi în folosul oamenilor, dar care în aproape 30 de ani de după perestroică nu au făcut decât să fure. Dezamăgirea și disperarea lui sunt alimentate de realitatea, mereu neschimbată, că țăranul nu are unde-și vinde produsele agricole, iar creditele sunt prea scumpe ca să-și poată pune pe picioare o afacere.

Toate aceste probleme îl macină atât de mult, că nu mai are dorință și energie pentru afecțiune, dragoste și comunicare în familie. E greu să ai speranțe și să visezi atunci când știi că nu ai de unde aduna bani pentru a plăti utilitățile sau alte servicii elementare. Atunci când se culcă și se trezește cu gândurile la probleme, dragostea este înăbușită de grijile pentru existență. Dacă la oraș omul merge la serviciu, iar când vine acasă are timp liber, la sat așa ceva pur și simplu nu există. Din această cauză mai des se ceartă în familie decât își exprimă dragostea.

Vorbind despre egalitatea de gen, Ghena crede că este greu să fii atât femeie, cât și bărbat, pentru că ambii lucrează mult, chiar dacă unul mai des muncește pe afară, iar altul în casă. La sat ajutorul reciproc este un lucru normal: femeile lucrează afară de rând cu bărbații, iar bărbații, la rândul lor, le ajută pe femei. Mai problematic este la capitolul înțelegere, pentru că din cauza problemelor rar când se ajunge la o discuție bună. Natașa se gândește că ea încă este tânără și viața e înainte, dar odată ce ai trecut de 40 de ani viața merge înapoi deja… Ea nu-și dă seama de acest lucru, spune Ghena, adăugând că munca grea începută la 14 ani i-a afectat sănătatea, iar la vârsta la care a ajuns, drumul întoarce spre pensie și cimitir.

Soacra Tamara are puțin altă viziune vizavi de subiectul egalității de gen. Rămasă văduvă la vârsta de 55 de ani (acum are 77 ani) ea este de mult timp prezentă în viața familiei fiului și nurorii. Îi ajută cum poate și încearcă să o scutească pe Natașa de unele treburi casnice. Experiența vieții a învățat-o multe, o înțelege pe Natașa.

  • Mai ales că feciorul meu tot nu este chiar cheie de la biserică. O înțeleg și o susțin, spune doamna Tamara.

Ea consideră că femeile de fapt au mai multe drepturi decât bărbații, și chiar dacă se crede că femeile nu au suficiente drepturi, acestea în familie se simt mai importante decât bărbații. În popor se zice că bărbatul este capul familiei, însă în realitate femeia conduce cu totul, iar dacă nu ar fi femeile, bărbații nu ar face nimic. În viziunea ei, dacă la conducerea țării ar fi o ”femeie gospodină”, atunci toți ar trăi mai bine.

Când a revenit de la cosit iarba pentru animale, într-un final, Natașa a fost de acord să se refugieze la umbra unui copac pentru a discuta cu noi.

– Întrebările astea despre femeia de la țară e ca sarea pe bubă. Dacă vă voi povesti chiar totul, e posibil să mă apuce plânsul, iar voi să vă gândiți să scrieți o carte despre viața mea, glumește Natașa.

Deși se consideră o femeie puternică, Natașa spune că plânge cel puțin o dată pe lună, când îi ajunge cuțitul la os, altfel e imposibil. Crede că la această etapă a vieții nu mai poate da nici înainte, nici înapoi, trebuie să meargă așa cum a început.

– Dacă vrei să-ți schimbi viața pentru tine, o poți face, dar trebuie să te gândești și la copii, spune ea cu referire la conceptul de libertate a femeilor de a alege cum să-și trăiască viața.

Natașa a avut o copilărie foarte frumoasă, dar spune că după căsătorie au început toate grijile. Copiii, munca, neajunsurile, mici neînțelegeri care de fapt există în orice familie. Dacă la început punea la inimă totul, cu vârsta a înțeles că asta nu ajută la nimic. Ce se întâmplă acasă, în familie, acolo rămâne. Multe femei se miră de felul în care ea poate să-și mascheze grijile atunci când iese la întâlniri sau evenimente.

– Lumea nu este vinovată cu nimic de ceea ce am eu în familie, nu cred că ar fi corect să descarc peste cineva toate problemele personale.

Generația Natașei a fost educată să rabde. De mică mama a învățat-o că odată ce se va căsători, indiferent dacă va fi rău sau bun, acel bărbat va fi pentru o viață și nu trebuie de scos problemele ”în lume”. Acest sfat este total invers cu ceea ce sunt învățate astăzi femeile – să-și ceară drepturile și să divorțeze dacă ”nu merge”. Înainte femeile nu puteau trăi o zi cu un bărbat, iar altă zi cu altul. Sacrificiile femeilor care trăiesc cu soți pe care nu-i suferă sunt în mare parte pentru copiii lor, pentru că restul nu contează și trebuie de trăit așa cum este.

– Unele femei spun că dacă nu vor face alegerea încercând mai mulți bărbați, nu vor ști care este cel bun, dezaprobă Natașa un astfel de comportament.

Trecem la repartizarea sarcinilor în familie. Cum se face? În funcție de gen? Dacă trebuie de tăiat lemne sau de cosit iarbă, pune mâna și face, nu se uită dacă e treabă de bărbat sau de femeie. Ajutorul reciproc într-o familie îl consideră necesar și foarte important. Cunoaște femei care nu vor să facă munci grele, pentru că, în percepția lor, femeile trebuie să facă numai lucrul din casă, să aibă grijă de copii și să gătească. Atât timp cât există sănătate, ambii pot să muncească egal. Nu că ar fi foarte bucuroasă că muncește din greu… nu le-ar dori soțiilor fiilor ei să lucreze ca ea.

Natașa spune că femeile de la țară trăiesc foarte diferit, unele lucrează la fel de mult ca bărbații (așa cum face ea), altele fac treburi casnice și trăiesc ca la oraș. Nu vrea să se plângă pe situația ei și nici să fie răsfățată. O comunicare și o doză de empatie din partea bărbatului i-ar face viața un pic mai bună.

– Hai că nu-i timp pentru vorbă. Trebuie de adus vaca de la cireadă, a încheiat Natașa și a pornit spre marginea satului.

Viața Natașei descrisă pe scurt nu reprezintă neapărat realitatea în care trăiesc toate femeile din Republica Moldova, însă povestea ei merită auzită, ea face parte din cele 30% de femei din populația țării și 51% din populația stabilă din mediul rural.

Deși la nivel de țară sunt implementate politici pentru a implica femeile în viața politică și a elimina diferențele de salarizare sau de acces la funcții importante în stat, problema femeilor din mediul rural rămâne nerezolvată. Stereotipurile privind distribuirea rolurilor în familie, conform cărora femeile sunt responsabile de treburile casnice și de educarea copiilor, iar bărbații sunt considerați capii familiei, face viața femeilor de la țară extrem de dificilă în comparație cu a celor din orașe, unde nivelul de informare este mai avansat și există un acces mai mare la instituțiile care ar putea veni în ajutor atunci când drepturile le sunt încălcate.

Conform unui studiu recent, elaborat de Institutul de Politici Publice, cu privire la situația femeilor din mediul rural, accesul la serviciile medicale este mai redus în comparație cu cel al femeilor din orașe, iar din cauza activităților zilnice informale în agricultură, acestea nu beneficiază de asigurare medicală, ceea ce face și mai nesigură starea lor de sănătate.

Lipsa infrastructurii culturale, a oportunităților de dezvoltare profesională și ulterior de angajare în câmpul muncii la sate, concentrarea proiectelor de informare, instruire și susținere a femeilor din mediul urban, mai puțin în cel rural, toate acestea adunate la un loc fac femeile de la țară să se simtă uitate de către autoritățile publice și excluse din viața socială a țării.

Studiul îl găsiți AICI

  • Femeile din mediul rural constituie circa 30% din populația țării și 51% din populația stabilă din mediul rural.
  • 46% din femeile active din mediul rural au studii superioare, medii de specialitate sau secundare profesionale, în comparație cu 75% în mediul urban;
  • Fiecare a doua femeie din mediul rural afirmă că salariul lunar acoperă doar strictul necesar, iar 16,2% dintre respondente menţionează că salariul nu asigură nici strictul necesar.
  • circa 27% din femeile de la sat lucrează în agricultură, peste hotare sau alte domenii care nu asigură poliță de asigurare medicală.
  • 27,2% este procentul femeilor care lucrează neoficial
  • 60% din femeile de la sate nu au acces la centre de sănătate și doar 40% au poliță de asigurare
  • 20% dintre femeile din mediul rural își apreciază starea de sănătate ca fiind rea sau foarte rea în raport cu 14,5% dintre femeile din mediul urban

Text și fotografie: Sergiu BEJENARI

Regizoare: Viorica TATARU

platzforma.md 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.