Proiectul Moldova Plus revine, OdN este unul dintre parteneri

0
35

Proiectul Moldova Plus revine cu o nouă serie de materiale jurnalistice, care abordează diferite subiecte de interes social în şapte pachete multi-media. Observatorul de Nord este, din nou, unul dintre partenerii locali în proiect.

Astfel, „Șomajul „ este tema cu care debutează o nouă serie de pachete multimedia Moldova Plus, lansat la 19 aprilie, în cadrul unui briefing la care au participat partenerii din presa locală și autorii  pachetului, jurnaliştii de la Moldova.org.

Pachetul „Şomajul” include materiale despre: agențiile de angajare în câmpul muncii, meseria de poștaș – pe cale de dispariție, muncitorii care lucrează neoficial și provocările cu care se confruntă tinerii în căutarea unei meserii.

Pachetul conține 4 materiale multimedia care includ text, foto, video, infografice și un quiz care ajută șomerii să găsească răspunsuri la întrebările despre ce pot face în momentul în care nu mai au un loc de muncă.

Totodată, în calitate de partener , Observatorul de Nord va elabora mai multe materiale jurnalistice, în care va aborda subiectul la nivel local.

Toate articolele şi reportajele vor fi publicate pe siteul www.observatorul.md , la rubrica „Moldova+” şi în ziarul Observatorul de Nord.

Programul Moldova Plus face parte din proiectul ”Consolidarea Independenței în Mediile de Comunicare din Moldova, Ucraina și Georgia”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.