Tineri din 12 țări au învățat să medieze conflictele în Georgia. Printre ei este și o soroceancă

0
213

Dacă în lume au loc conflicte între persoane şi dispute nerezolvate la prima vedere, nu este nimic grav. Cursurile de mediatori dau o mână de ajutor în această privință, iar tinerii sunt gata să învețe şi să implementeze noile aptitudini de mediator în practica cotidiană şi arta de a negocia, spre găsirea unei soluții forte.

Între 23 noiembrie şi 1 decembrie, în Rustavi (Georgia), a avut loc cursul de pregătire pentru tineri în Centrul Scout Internațional Rustavi. Cursul de formare numit ReMeDy a presupus elemente și activități de construire a parteneriatului pentru tinerii care lucrează sau sunt reprezentanți ai ONG-urilor, precum şi formatori, educatori care lucrează cu tineri şi doresc să dezvolte abilități legate de mediere, ca metodă de soluționare a disputelor. În acest context, am avut onoarea să particip la acest curs și să adun bune practici în domeniul respectiv. La seminar au participat tineri şi profesioniști din Spania, Polonia, Georgia, Armenia, Ucraina, Azerbaidjan, Bulgaria, Croația, Grecia, Italia, Moldova, Federația Rusă, iar cursul de pregătire a fost destinat persoanelor implicate activ în munca de tineret și care au deja o anumită experiență în educația nonformală și învățarea de noi metode.

Tineri din 12 țări au învățat în Georgia cum să medieze conflictele

Programul este conceput pentru persoanele care sunt gata să învețe și să-și dezvolte abilitățile, competențele, putând folosi ulterior munca lor în viața de zi cu zi. Este foarte important ca să ne implicăm activ în viața comunitară și ca să putem media conflictele de care ne lovim la orice pas. Acum, cred cu ardoare că vom deveni o forță mai puternică, unde conflictele vor fi doar un mic pas spre a le depăși cu ușurință. Îndemn ca fiecare tânăr să aplice la astfel de proiecte internaționale, pentru a deveni niște profesioniști în munca pe care o desfășoară cu plăcere.

Cursul ReMeDy a fost finanțat de programul Erasmus+ şi s-a bazat pe metodologia educației non-formale și a cuprins o formă de exerciții și simulări practice. În afară de participarea la cursul de instruire, participanții s-au angajat să desfășoare activități locale și să ia parte la alte etape de diseminare și monitorizare a proiectului. Sperăm ca noile cunoştinţe vor da rezultate şi proiectele noi create şi implementate de tineri vor avea succes, transformând conflictele într-o lume paşnică şi echilibrată.

Nicoleta Mușcinschi, președinta Consiliului Raional al Tinerilor Soroca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.